Un pact la un apus de soare

Revolta brațelor ce mă strângeau,
au vrut să doară
atât de multă ură ai adunat în tine,
atins de gândul
că nu mă poți avea decât acum
când ne-am împiedicat accidental
în prag de fumuri.

Pe buze nu ți se așezau cuvinte
orice-ai fi spus știai că e în van,
la ora când ne rezervam o clipă de iubire
mușcai din mine cerșind
să mai rămân, să te mai am.

Aș fi rămas, cerșeam și eu
adulmecând pe piele
amprenta izului de mosc,
treceam duios cu palma-mi pe-al tău trup
cu-același sentiment de ultim rămas bun.

Plângeam în mine, te priveam adânc în ochi,
tu mă strângeai ca un răspuns și o întrebare:
de ce atât, atâta doar ne-a fost?
m-am aplecat și am pecetluit un pact
semnat de amândoi la un apus de soare.

Mă doare semnul tău întipărit în stern…
un tatuaj remember pus între două foi de carte,
mă doare, dragul meu, acest apus
și nici acum nu am găsit răspunsul la-ntrebare.

Probabil n-am trecut de prag
și am rămas îngenunchiată-n rugăciune,
simțind că fără tine nu mai am
nici umbră din ce-am fost și nu mi-e bine.

Ia-mă de mână, învață-mă să merg,
învață-mă cum să iubesc din nou
și desenează-mi, sus, un soare
cu-n nor ce vrea să plângă…
hai, șterge-mi, dragul meu,
din mine şi-această ultimă-ntrebare!

din volumul „Acea femeie din mine” de Daniela Mihăeș

Versuri Daniela Mihăeș, voce Iulian Iacob (UK) 

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *