Rodica Elena LUPU – GÂNDURI CURATE (POEZII)

POEZIA

E scara înaltă

spre Dumnezeu

şi înţelegere,

e mai mult sugestie

decât comunicare.

MUZICA

Muzica –

sunetul abstract –

de-a dreptul

duhul lumii:

cosmosul întreg

într-o fiolă

al cărei conţinut

îl torni în tine

dintr-odată.

Totuşi,

muzica

e mai puţin

decât tăcerea însăşi.

VALOAREA CLIPEI

Ai creat în jurul-ţi

un mit al trecerii

prin necunoscut,

Îmbrăţişare

dai gândului tainic

sub arc de curcubeu,

valoare clipei 

în magia cuvintelor,

în lacrimile dorului

de frumos,

de linişte

şi de bine.

GÂND CURAT

Te-am aşezat

în colţul meu de suflet

privindu-te,

talisman al iubirii ţesute

în fire de depărtare

şi sfinţite cu lacrima dorului.

Te mângâi cu gândul curat,

aducându-mi-te aproape

în fiecare secundă

şi încercând să dezleg

misterul ce te înfăşoară

ca un văl.

Şi, smţindu-te aievea

mă sting

în interiorul fiinţei tale,

ca o picătură de rouă

pe-o petală de trandafir

sub dogoarea razei

ce nu iartă.

Alteori,

zid de nepătruns

se ridică necruţător,

neputându-te scrie

nici măcar cu pana

înmuiată în cerneala trăirilor

celor fără de seamăn.

Aluneci ca o undă de val

spărgându-se de ţărm

şi te prefaci în clipă de dorinţă.

PLOAIA

Timpul

se stricase dintr-o dată.

Ploaia

lovea des şi mărunt,

încăpăţînat şi răutăcios,

căutând pe sub umbrele

şi amintind rarilor călători

care se încumetaseră

la acea oră tîrzie pe stradă

că toamna

îşi are mîngîierile ei.

Dacă îţi trece prin cap

că poţi înfrunta vremea rea

te înşeli amarnic.

Toamna,

ploile

nu sunt deloc grăbite

şi obosesc greu.

RĂZBOIENI-CETATE

Toamna,

când începeau

să ruginească frunzele,

pentru gospodari

nu era semn

de toamnă zgribulită

în răceală de ploaie

deasă şi măruntă,

Pentru ei sosea

primăvara sufletelor,

adusă de roada câmpului

pusă la adăpost

şi de gândul la seri

şi dimineţi târzii

fără graba de a-i prinde

răsăritul soarelui

în lunca Mureșului

sau pe dealul străbătut

și acum

după aproapte două mii de ani

de drumul

de la Apulum

spre Potaisa,

spre Napoca.

LINIȘTI ALBE

Hai să ne dezmierdăm în zi de toamnă

şi printre gene norii să-i privim,

Abandonaţi în braţele visării

pe câte un mal de rai să poposim

Ca să mai deşirăm un pic povestea,

tu să îmi ştergi şuviţele de ploi

Din şirul dimineţilor acestea

ce-şi rotunjesc lumina pentru noi,

Să te aduc cu zâmbetul aproape

îndrăgostită, tu, îndrăgostit

Azi hai să ne lăsăm purtaţi de toate,

de linişti albe până-n asfinţit…

FULGI DE NEA

Primii fulgi de nea…

o încântă de fiecare dată.

Neastâmpăr vechi

al ei şi al atâtor altora

care se pot lăuda

cu zestrea amintirilor;

o încercase pentru prima dată

când făcuse primii paşi,

atunci încercase să prindă

cu mîinile minunea albă scăpată

din încătuşarea noroasă a cerului,

În fiecare an păţea la fel –

doar că acum

se ruşina să mai alerge,

ninsorile celor peste şapezeci de ani

ascunseră în părul ei

până şi ultima şuviţă neagră…

O IARNĂ

Cerul închis zăpadă toarnă, toarnă

Peste oraşul cenuşiu ca plumbul

Şi murdăria o astupă sumbru,

Ce trist e albul care se răstoarnă!

E frig şi nimeni nu este pe dâmbul

Copilăriei în această iarnă,

Nici sănii nu mai sunt, nu e nici larmă,

Pustiul a cuprins oraşul sumbru.

Totul în jur acuma-i îngheţat,

Şi sărăcia îşi arată colţii

Sub cenuşiul greu şi hâd al bolţii

Oameni-s trişti, cu umblet condamnat.

Frumos e doar acolo-n cimitir,

Căci candela mai arde în delir,

Mormintele-s sub plapuma de nea

Şi-aşa e mai profundă liniştea.

—————————-

Rodica Elena LUPU

București, 3 decembrie 2021

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *