Cu ocazia zilei de naștere, Revista literară Aspirații urează un călduros „la mulți ani” poetei Otilia Rour din Germania.

Coboară cerul

Coboară cerul mai aproape,
Coboară cerul printre noi,
De vrei, ascunde-l sub pleoape,
Unde e loc doar de-amândoi.

Coboară cerul între inimi,
Între destinul meu și-al tău,
Ușor, să nu strivești iubirea
Și dorul, zbuciumat mereu

Iubește-mă

Iubește-mă
cu jumătăţi de gură
și soarbe-mă
cu jumătăţi de cer,
sărută-mă
cu jumătăţi de lună,
frământă-n mine-un „azi“…
și-un „ieri“.
Golește-mă între un „azi“
și-un „mâine“
și sapă-n mine
cu atingeri moi
un umed cântec
din priviri sublime
și-o rană… să ne rupă
pe-amândoi.

Dorința

Vreau să topesc dorinţa mea
în tine
și să brăzdez oft atul tău
cu un sărut,
să uit ce-nseamnă
dorul și suspinul,
trecut prin agonii…
până devine mut.
Tu mă umbrește —
rază călătoare,
ascunde-te și
pierde-te treptat-treptat…
să dezgolim prin patimă
Iubirea
și să o venerăm în doi…
neîncetat

O Clipă

O clipă lângă tine? —
o tainică plăcere…
O clipă… doar cu gândul? —
parfum de mângâiere…
O clipă, doar o clipă? —

puţin… și mult prea mult,
când dorul cântă, dorul…
și eu știu să-l ascult.

Povară sublimă

Sunt fi rul unui gând ce te atinge,
Vibrând nisipul călător din tine…
Aș îmblânzi cuvântul care doare,
Grădina mea cu fl ori, te rog, nu plânge.

Eu ţi-aș așterne inima cărări
Și aș ciopli dorinţa ta în mine,
Iubirea mea, șirag de întrebări,
Urcuș spre bucuriile Divine.

Ești brazda începuturilor toate,
Povară despletită a luminii,
Te-aș împleti izvoare-nvolburate —
Prin vene să-nfl orească trandafirii

O inimă la doi

Împletind din inimi plase,
Alergam înnebuniți…
Cine oare se va pune
Cu doi simpli-ndrăgostiți?

Ridicând din suflet casă
Și din ochi — ferestre vii,
Unde am putea ascunde
Inocența de copii?

Modelând din piept altare
Pentru dragoste curată,
Noi iubi-ne-vom fierbinte
Într-o lume zbuciumată

Nimb

În ochii tăi mi-am găsit aripile,
Atârnate de o Troiţă uitată.
Respiră nervos silaba gângavă,
Cerșind clipele de-altădată.

Adun pașii în palmă, cu gândul la tine.
Genunchii, plămădiţi din metanii,
Calcă lutul din mine.
Ruginită, uitarea potrivește

Pumnalul flămând…
Mă aștern ca o toamnă,
Din doruri fac nimb

Zbor

Îndoi genunchii inimii
în palma ta,
Simt cum tresare sufletul
în mine…
La poale de iubiri
te-aș aștepta,
La înălțimi de vis
aș tot zbura cu tine

Inima ta

Inima ta,
„Kilometrul zero“ și
Sfârșitul de lume,
Un clopot plămădit
Din fi ința mea,
Inima ta.

Ah, dragoste

Nu am iubire de vândut
Și sufletul la târg nu-i sol.
Sunt simplu muritor, dar cred
Că marile iubiri nu mor.
Sunt fir de stea, freamăt de vânt,
Miros de ploaie rece.
În viață totu-i trecător
Când dragostea se trece.

Sărutul

S-a copt sărutul tainic efemer,
S-a scurs timid printre oftaturi,
A înflorit pe glezne de iubiri,
Și a străpuns neobservat înalturi…

Au tresărit atingeri jucăușe,
Amestecând iubiri neamestecate,
Au coborât pierdute primăveri
Printre tristeţile de-atunci uitate.

S-a copt sărutul zbuciumat, stingher,
S-au scuturat petale, rânduri-rânduri,
Am încrustat în trupuri doruri vechi
Năvalnic răsfi rate printre gânduri.

Nenoroc

Inimă — pară și foc
Nu ai mai avut noroc…
Ai ars și ai pătimit,
Dar nu te lași de iubit…

Inimă, de câte ori
Singură tresari în zori?
Ascunzi lacrimi și suspine,
Ca să nu le afl e nimeni.

Inimă — pară și foc,
Nu te plângi pe nenoroc.
Zilele trec rând pe rând
Tu te zbaţi iubind… iubind.

Solitudine

De ce rătăcești, iubire,
Printre gheața din priviri?
Cauți mângâieri divine,
Răscolind prin amintiri?

Sau mai speri în vreo minune,
De umbre demult uitată,
Printre praf de nostalgie,
Printre doruri secerate?

Te așterni domol pe creștet,
Așteptând o tresărire,
Dar tăcerea te umbrește,
Zăpăcind a ta simțire…

Te înmoaie ca pe ceară,
Te împrăștie ca vântul
Și din dulcea ta povară
Mai vibrează doar cuvântul

Pribeagă neuitare

De viață? Nu mă întreba —
Prăpădul nopții vine,
Alunecă spre steaua mea,
Mă bântuie prin tine.

De viață? Nu mă întreba —
Ascunde-te în mine,
Să mistuie tăcerea ta
Iubirea pentru tine.

De viață? Să tăcem în doi —
Pribeagă neuitare,
Am fost odată jar și ploi
Și am ajuns mirare.

Târziu

Ne-am cunoscut mult prea târziu,
Iubindu-ne fără de vreme:
Tu, lacrimă din ochiul meu —
Un curcubeu, prins între gene…

Mai sus de creștet ai urcat
Prin globul unui sufl et mut,
Te-ai răsfățat printre culori —
Cad zarurile-n solzi de lut…

Ne-am cunoscut mult prea târziu

Al inimii tangăt de dor

Tăcerea ta
E-o muzică ascunsă,
Necruțătoare note mute,
Un aprig zbor spre înălțimi cărunte,
Al inimii dangăt de dor.

Privirea ta —
Urcuș spre-a tainelor lumină,
Umbrită de a Cerului pleoapă,
O rugăciune sinceră, divină,
Al inimii dangăt de dor.

Iubirea ta —
Miracol, floare-n floare,
Neplânse-plânse primăveri,
O răstignire între „azi” și „ieri”,
Al inimii dangăt de dor

Suflet pribeag

Desculţ, prin amintiri răzleţe
Și cu norocul zăpăcit
Am pribegit printre iluzii
Și-atâtea vise am zdrobit…

Încovoiat de doruri grele,
Cu ochii ridicaţi la cer,
Am tot cerșit un strop de suflet,
Eu alta n-am știut să cer…

Cu aripile schilodite,
Păreri de rău am adunat…
Și gândurile plictisite
Le-am tot cernut și afânat.

Ai apărut în clipa-n care
Nu mai visam să te-ntâlnesc.
Atât de dor mi-a fost de tine…
Atât de mult vreau să iubesc.

În taină

Mi-am zis: te voi iubi în taină,
În lumea asta zbuciumată,
Să-ţi fi e cald la mine-n suflet,
Să simţi ce-i dragoste curată.

Am zis: te voi iubi în taină,
Să fi i al meu pentru vecie,
Ca nimenea să nu ne afle
Și nimenea să nu ne știe.

Și-am zis: te voi iubi în taină,
În șoapta mutului amurg,
În nopţile de doruri pline,
Să nu simţi anii cum se scurg.

Mi-am zis: te voi iubi în taină,
Să nu te doară gândul meu,
Nici dorul trist seară de seară,
Alunecând pe chipul tău.

Am zis: te voi iubi în taină,
Tu, vis al meu neîmplinit.
Te-am așteptat o viaţă-ntreagă,
Așa și nu ai mai venit.

Înstrăinare

Se-așterne noaptea peste noi
Tăcută și retrasă,
Cândva o așteptam în doi,
Acum? Nici că ne pasă.

Cândva nebuni, îndrăgostiţi,
Credeam în fericire…,
Azi ne privim ca doi străini,
Străini pentru iubire.

Cândva altare-am ridicat,
Din dragoste și vise…,
Nici nu știu când le-am dărâmat,
De parcă-au fost doar scrise.

Pelerinii

Mi-a bătut un… drum la poartă
Și-o… cărare la fereastră,
Întrebând pe unde-i calea
Spre biata dragostea noastră…

Au bătut ca două toamne,
Rătăcite-ntr-un cătun,
Alergate de năpaste
Printre ploi, zbucium și scrum.

Alergate de năpaste,
Ne-au deschis Cerul-șuvoi…
Unde am lăsat iubirea?
Unde am uitat de noi?

Nostalgii

Printre stropi de ploaie rece,
Caut ochii tăi fugari,
Nu simt ploaia cum mă bate,
Când pe suflet mi-i amar.

Caut ochii tăi de înger,
Care m-au iubit cândva
Și atâta de senină
Viaţa toată îmi părea.

Ai plecat luând cu tine
Zile pline de fior,
Nopţile cu gingășia
Și cu nebunia lor.

Serile, scăldate-n vise,
Ameţite de iubiri,
Când ne alintam cu șoapte,
Coborâte din priviri.

Cât mi-e dor de-acele zile,
Care nu se mai sfârșeau,
Ne iubeam și lumea toată
La picioare o aveam.

Ochii tăi, ștrengari odată,
Vreau să-i mângâi, să-i sărut,
Să ne dăm o altă șansă,
S-o luăm de la-nceput

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *