Paul LEIBOVICI – LUMÂNAREA

Suntem în plină sărbătoare cînd casele sunt luminate de gingașele lumânărele, un adevărat simbol al bucuriei sufletești, al unui eveniment ,care cu toate că s-a întâmplat în depărtările vremii, a adus popoarelor lumina strălucitoare a eliberării, frăției, și mai mult al doborîrii dușmanilor prin clarviziunea, energia, curajul, și demnitatea de care au dat cuviință. Generații după generații sunt recunoscătoare eroilor și ca un „simbol” al bucuriei-izbînzii, aprind o lumânare.

Să dăm paginile înapoi, să încercăm a descoperii cum din antichitate și pînă în zilele noastre, acest symbol „LUMÂNAREA” a devenit prietenul de-aproape, gingașa alinare  și în acelaș timp surîzătoarea lumină care ne însoțește. În Roma antică, în jurul secolului I, lumânările erau făcute din substanțele unei plante. Egiptenii și cretani le preparau din ceară de albine, cu 3000 de ani  înainte de Christos. Primele lumânărele erau produse având diferite forme  și grosimi. Parafina a fost distilată prima dată în 1830 și a revoluționat procedeul de fabricare manuală Industria a fost ulterior dezvoltată odată cu distilarea uleiului de parafină. Recent, lumînările pe bază de rășină, au fost dezvoltate și se afirmă că au o durată mai mare decît cele tradiționale, din parafină.

Înainte de apariția electricității, lumînările și lampioanele de ulei erau folosite ca mijloc de iluminare. Prin secolul al XIX-lea lumînările erau folosite numai în estul europei. În vestul Europei și zona mediteraniană predominau lămpile cu ulei. În europa medievală lumînarea s-a folosit și pentru măsurarea timpului. Această  lumînare orară este atribuită lui Alfred cel Mare, rege al Angliei (849-889), pentru ai reaminti suveranului cînd trebuie să-și facă rugăciunile. El folosea lumînări gradate care simbolizau reprezentarea scurgeri timpului.

Cu ocazia Expoziției Universale din Franța din 1898  Sala Olimpia din Palatul Versailles a fost luminată – folosindu-se 800 de lumînări. Astăzi lumînările sunt folosite ca rol estetic și parfumate pentru a crea o ambianță caldă sau romantică sau pentru iluminarea  de urgență în cazul unui scurt circuit.

„Istoria unei lumînări” este titlul povestirii de Crăciun a lui Michael Faraday în anul 1860. Ea explica fenomene fizice și chimice de bază care au loc în timpul procesului de ardere  a unei lumînări. Povestea este publicată sub forma unui cânt și a fost tradusă în mai multe limbi. Din punct de vedere etimologic lumânarea putea fi și o derivată internă provenind din „lumină”. Deasemenea vom găsi cîteva explicați:

1. Obiect de lumină  în formă de cilindru, subțire, făcut din ceară sau din alte materii grase – solidificate, având la mijloc un fitil – material textil.

2. Lumînarea este o unitate de măsură convențională

3. (botanic) plantă erbacee a flori gălbui.

Când a fost inventată LUMÂNAREA?

Romanii sunt creditați că au desvoltat primele lumînări prin scufundarea repetată a papirusului laminat în seu topit sau ceară de albină. Lumânările au fost folosite pentru a lumina casele, pentru a ajuta călătoriile noaptea  și în ceremoniile religioase. Istoricii au descoperit dovezi că multe alte civilizații timpurii au utilizat lumânări realizate din ceară făcută din insectele din natură. În China, lumânările timpuri se spune că au fost turnate în tuburi de hîrtie de orez. Ceara provenită de la o insectă indigenă se combina cu orezul. În Japonia, lumânările erau făcute din ceară extrasă din nuci, iar în India ,ceara se făcea prin fierberea fructelor de scorțișoară.

Lumânările au jucat un rol important în ceremoniile religioase timpuri. După Henrico  Festffaler, lumina rezultată prin aprinderea lumânărilor datează din anul 165 î.H. Împăratul Constantin a cerut folosirea lumânărilor în timpul slujbei de Paște din sec. IV.

EVUL  MEDIU: Majoritatea culturilor vestice timpurii s-au bazat în primul rând pe LUMÂNĂRI realizate din grăsimi de animale (Seu). O îmbunătățire majoră a venit în evul mediu, cînd lumânarea din ceară de albine a fost introdusă în Europa. Spre deosebire de seul de animale, ceara de albină arde pur și curat, fără a produce un fum negru care să se răspîndească prin încăpere. Deasemenea are un miros plăcut. Ele au fost utilizate în ceremoniile religioase ,dar erau scumpe. Puțini își permiteau să folosească la luminatul casei. Lumănările din seu erau obișnuite pentru europeni. Până în sec.XIII-lea, producția lumânărilor din seu era răspîndită ca o meserie de bază în Anglia și Franța.

Tufișurile de MYRICA au contribuit prin ceara lor dulce la confecționarea lumînărilor cu miros plăcut. Industria vînătorii din sec. XVIII-lea a adus cu sine o schimbare majoră în producția de ceară de albine. Lumina a devenit mai strălucitoare. Ceara de albine nu produce nici un miros respingător și degajează lumina strălucitoare. Avansarea tehnologiei din sec. XIX. În 1829 chimistul francez Michael Eugene Chevreul a descoperit tehnica de extragere a acidului stearic din acizi grași proveniți de la animale. Acești acizi grași proveniți de la animale au dus la desvoltarea cerii de stearină, care are o ardere curată. Lumânările din stearină rămân și azi populare în Europa.

În 1834 inventatorul Joseph Morgan a optat la desvoltarea industriei lumânărilor moderne prin inventarea unei mașini speciale care folosea ceara de parafină. Iar din 1850 sa reușit separarea cerii naturale din petrol și rafinarea acesteia. Pe la jumătatea sec. XX lumânările se bucură de o popularitate deosebită. Menționăm, cu deosebire contribuția parafinei și a acidului stearic. Din 1990 s-au dezvoltat noi tipuri de ceară a căror parfum întregesc ceremoniile. Lumânarea de ceară naturală de albine este fără reziduri sau forme de funingine, iar durata arderi este mult mai mare decât a altor tipuri de iluminări. Fie ca lumânările să le folosim doar la ceremonii pentru păstrarea unei atmosfere plăcute!

———————

Paul LEIBOVICI

Rehovat, Israel

24 Decembrie 2021

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.