Cristian Petru Balan / Glen Ellyn, USA

Cristian Petru Bălan – USA

EMINESCU BINECUVÂNTÂND ROMÂNIA

(Versuri pentru statuia cu același titlu, sculptată de autorul acestui poem)

Mihai Gură de Aur și Soare-al României,
Reîncarnează-ți trupul cu spiritu-ți titanic,
Și vino să-ntinzi mâna peste cuprinsul gliei
Și binecânteaz-o cu focul tău năvalnic
Cerând lui Dumnezeu ce L-ai slăvit în versuri,
Să sfarăme blestemul de veacuri, ce ne-apasă,
Adus de toți păgânii prin crime și perversuri,
Să resfințească Țara măreață și frumoasă,
Să spulbere tiranii și hoții cu cazieruri
Astfel ne mângâi soarta dând binecuvântare,
Iar cerul să te-asculte când ochii-nalți spre ceruri
Cerând un nou Vlad Țepeș și-un nou Ștefan cel Mare!…

27 februarie, Glen Ellyn, USA

„DESPĂRȚIREA SUFLETULUI DE TRUP”

 

Scriitorul Cristian Petru Bălan, cunoscut și prin alte opere de artă deosebit de originale, este, de această dată, singurul artist care a sculptat scena ieșirii sufletului din trupul uman, care se petrece în timpul decesului unei persoane. Desigur, opiniile ateiste și materialiste pretind că știința ar nega existența sufletului omenesc, deși, prin însăși logica lege a contrariilor, acceptată și de materialiști (negativ-pozitiv, pol nord-pol sud, alb-negru, cald-rece, bine-rău etc), materia și antimateria au ca dubluri o mare energie care a fost numită spirit. Deci dualitatea materie-spirit… Toate religiile acceptă existența spiritului. Ca orice energie, spiritul, sufletul, în urma unor cercetări complexe și controversate, a putut fi identificat și chiar înregistrat, dar acest proces s-a făcut de-a lungul unor cercetări îndelungate. Primul pas l-au făcut, întâmplător, printr-o fotografiere specială, un cercetător rus, Symeon Kirlean cu soția sa, în anul 1939, și poarte numele „efectul Kirlean”, „procedeul Kirlean” sau „tehnica Kirlean” și a fost amplu dezbătut și studiat în URSS de cercetători ca Iniușin și Adamenko, precum și în alte țări ca Cehoslovacia, Italia, SUA. Desigur, el a stârnit controverse și a constituit subiectul a numeroase reuniuni științifice la care au participat medici, psihologi, biologi, ingineri, alți oameni de știință.
Fotografia Kirlian constă în înregistrarea unui obiect expus într-un câmp electric de înaltă tensiune și frecvență. În imaginile astfel obținute, obiectul fotografiat este înconjurat de un halou luminos, multiform și policrom. Interesant este că, prin acest procedeu, o frunză ruptă în două, partea aruncată apare în fotografie cu acest halou păstrând totuși forma inițială, întreagă. Pornind de la experiența cu efectul Kirlean, un alt cercetător rus, Dr. Konstantin Korotkov, a realizat imaginile folosind o tehnică specială de fotografiere, cu un aparat bioelectrografic ce utilizează metoda vizualizării unui obiect în urma descărcării de gaze, potrivit ibtimes.com.au. Savantul rus susține cu convingere că el a reuşit imposibilul: a captat momentul în care sufletul unui muribund părăseşte trupul acelei persoane.
Metoda utilizată de Korotkov este similară fotografiei Kirlian – ce captează „energia vitală” a unui om și, conform descrierii lui, se pare că „sufletul” omului este redat în aceste fotografii de culoarea albastră, iar în momentul morţii, respectivul suflet părăseşte prima dată zona capului, iar la final pleacă din zona inimii îndreptându-se spre cosmos.

Primavara – Sculptura in ghips de Prof. Cristian Petru Balan

Deosebit de impresionat de aceste cercetări și realizări insolite a fost un mare savant român, medicul IOAN FLORIN DUMITRESCU (1937-1999), un profesor universitar cu două doctorate și cu numeroase invenții în domeniul medicinii și electronicii, care, pe timpul lui Ceaușescu, fusese propus pentru Premiul Nobel, dar a fost împiedicat să-și expună invențiile (considerate pe nedrept parapsihologice), cele mai importante fiind câteva minunate fotografii electronografice (savantul s-a impus ca fondatorul electrofonografiei, al convertografiei, al spectrografiei în electroluminiscență, al tehnicilor de digitalizare și interpretare a imaginilor computerizate), cu imagini mai bune decât ale lui Kirlian și Korotkov. Nefiiind deloc sprijinit de regimul comunist care l-a persecutat, medicul I.F.D. a fost nevoit să emigreze din țară, iar în occident a primit multe premii, titluri și funcții universitare științifice. Din păcate, nici astăzi nu se pomenește detaliat despre importantele lui invenții electronice și nu este trecut în nicio enciclopedie românească, dar, din fericire, eu l-am cooptat ca membru de onoare al UNIVERS CLUBULUI ploieștean pe care îl înființasem în anul 1971. Acolo, pe savantul și inventatorul Ioan Florin Dumitrescu l-am împrietenit cu colaboratorul meu, marele inventator Justin Capră. Într-o seară, medicul Dumitrescu, pentru Justin și pentru mine, a avut bunăvoința să ne proiecteze un filmuleț realizat în secret, într-un spital din București, prezentându-ne câteva imagini electrocronografice în premieră, unde reușise pentru prima dată în România să filmeze cum se vedeau, ridicându-se încet din trupul unui muribund, niște pale raze luminiscente, opinând că acelea nu au putut fi altceva decât sufletul părăsind trupul omenesc. Nu erau niște imagini întru totul clare și convingătoare, deși ele ne-au pus serios pe gânduri. Au trecut însă niște ani de la această premieră, dar nu am putut uita prezentarea acelei importante revelări. De atunci, cercetările din acest domeniu au continuat și, în pofida existenței unor imagini false contrafăcute, în realitate s-a reușit, de mai multe ori, să se fotografieze și să se filmeze despărțirea sufletelor de trupuri umane. (Există asemenea imagini.)
Așadar, acest eveniment final al vieților noastre nu m-a putut lăsa indiferent și, ca atare, el m-a inspirat să realizez pentru prima dată în istoria artei sculpturale o încercare de materializare a lui în prezenta imagine tridimensională.

Prof. Cristian Petru Bălan

 

„DESPĂRȚIREA SUFLETULUI DE TRUP” – sculptură de Prof. Cristian Petru Bălan

 

DIVINA TRAGEDIE
(Și divina îngrijorare a făuritorilor de neam)

Mic prolog despre o… „ficțiune ireală” ca toate ficțiunile, deși foarte posibilă în transcendent, căci ea ar vrea să ne trezească puțin la realitate:

Chiar dacă a trecut mult, mult timp de când marii făuritori ai neamului românesc au plecat cu tristețe din mijlocul nostru, odată ce ei au ajuns DINCOLO, noi cei de aici, avem obligația să nu uităm nicio clipă de dumnealor, de marile lor eforturi, de lupta lor aprigă și, mai cu seamă, de jertfele impresionante depuse de acești părinți ai noștri, de-a lungul secolelor, pentru a crea o națiune română închegată, plină de demnitate și o Românie puternică, liberă și respectată de toate celelalte națiuni.
Avem convingerea că acești strămoși măreți, de-a lungul anilor și secolelor, s-au bucurat cu toții – cu o sfântă bucurie cerească – de toate progresele făcute de țara lor, dar în același timp, dragii de ei, s-au și întristat de toate etapele lungi de grea suferință din patria lor lăsată în urmă, aici, jos pe rotundul Pământului, sperând necontenit că răul o să treacă… În ultima vreme însă, dată fiind poziția lor îmbogățită de înalta spiritualitate a mediului în care au fost transferați, acești eroi ai noștri, din locul superior unde se află ei acum, văd și înțeleg cu mult mai multă claritate decât noi, tot ce se întâmplă aici pe pământ. Mai cu seamă, am putut afla că ei s-au arătat deosebit de îngrijorați când au descoperit că un nou val de pericole negre s-a abătut cu mare furie peste România și că aceste amenințăril evoluează într-o continuă și rapidă creștere, ducând spre prăbușirea și chiar spre dispariția națiunii și țării noastre, motiv pentru care sfinții părinți ai bisericii române i-au sfătuit să apeleze de urgență la ajutorul Sfântului Andrei, marele protector divin al Țării noastre. El le-a răspuns cu multă dragoste și a cerut imediat voie de la Mântuitorul Iisus Hristos să adune pe toți marii întemeietori și lideri ai neamului românesc spre a afla părerea lor despre ce se întâmplă în zilele noastre aici, jos pe Plaiul mioritici și dacă ei pot intui care ar fi soluțiile de salvare.
Mântuitorul l-a îmbrățișat și binecuvântat pe apostolul Andrei, „primul Lui chemat”, fiind de acord să fie aduși cei mai importanți dintre întemeietori, începând cu cei mai vechi, Burebista și Decebal, ambii însoțiți de preoții lor, Deceneu și Zamolxis. Apoi Creatorul Însuși i-a binecuvântat pe toți acei străbuni și le-a permis întrunirea lor, prezenți în duh, oferindu-le ca locul de adunare să fie cel de la Poarta Raiului.
Având marea aprobare, apostolul Andrei, marele protector al României, a lansat chemarea și, pe rând, în jurul lui, cu dragoste și cu evavie, s-au adunat cei mai cinstiți și devotați eroi care, cândva, au făcut ceva măreț pentru țara lor… Prezența era următoarea: întâi au venit întemeietorii statului dac, apoi Gelu, Basarab I și Basarab II, Mirea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Neagoe Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Dragoș Vodă, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, Ioan Vodă cel Viteaz, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir, Ioan de Hunedoara, Carol I, Ferdinand I, Ion Antonescu și regele Mihai I. Au mai fost chemați să asiste și mulți patrioți români care au fost jertfiți în lagărele și închisorile comuniste…
Apostolul Andrei a precizat că, din când în când, asemenea întruniri vor mai putea avea loc, și i-a rugat pe câțiva din elita invitaților să arate tot ce simt ei în momentul de față despre situația specială prin care trece țara noastră și ce soluții cred ei că ar fi cele mai salvatoare.
Celor de față, el le-a grăit astfel…

 

CUVÂNTUL SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, PROTECTORUL ROMÂNIEI:

Iubiți și vrednici frați, sosiți aici pe rând, pe rând,
Veac după veac, după domnii mai scurte sau mai lungi –
Toți m-ați chemat cu-ngrijorări ce vă apasă-n gând,
Căci sprijin vreți! Nu-s rugi ca să le-alungi…

Mereu am fost cu voi, ales ca Mare Protector,
Precum pe scoțieni, pe greci și ruși îi protejez,
Dar vreau să-ncep slăvindu-L pe-al meu Mântuitor:
De El depinde totul. El să ne fie crez!

Mărire Ție, Doamne, în cer și pe pământ!
Binecuvântă Țara frumoasă la vedere
Și pe acești din juru-mi ce-i daseră avânt.
Azi Țara lor ajuns-a să plângă cu durere!

Mă bucur de-ntâlnire, să văd a voastre fețe,
Pe toți: pe Mircea, Ștefan – un vodă al salvării;
Și pe Mihai, pe Dragoș și alte vieți mărețe…
Vreau să vorbiți certându-i pe prădătorii Țării,

Căci Dumnezeu v-ascultă și le dă mari pedepse.
Văd ici pe Brâncoveanul, martir iubit de mine,
Pe Cantemir, pe Țepeș, pe Tudor cum fusese,
Pe Basarabi, pe Lupu, pe regi cu-a lor regine…

Sunt chiar mai mulți, că-i văd pe Lăpușneanu, Rareș,
Și pe Ion Cumplitul… Pe cei zdrobiți ca-n tească,
Iar lângă mine șade-un bătrân zâmbindu-mi galeș –
E Decebal – și-mi cere ca primul să vorbească…

CUVÂNTUL LUI DECEBAL:

Ca primul care pus-am a Țării temelie,
Permite-mi, Sfinte-Andreie, să cer Treimii Sfinte
Să spulbere tâlharii stăpâni pe Românie!
Să-i ardă-n foc! Atâta cer. Și n-am alte cuvinte!

CUVÂNTUL LUI MIRCEA:

Din vale de Rovine, din glia mea cea dragă,
Se-aud numai suspine că Țara-i jefuită
De hoți mai răi ca turcii, mințind o lume-ntreagă
Că ei sunt cârmuirea din toate mai cinstită…

De-aceea, Doamne Sfinte, nu mai răbda păgânii,
Adu-i sub noi să fiarbă-n cazanele cu smoală!
Sfărâmă-le puterea care-a prostit românii
Și dă-le-un domn ca mine, cu spada triumfală!

CUVÂNTUL LUI IOAN VODĂ CEL VITEAZ ȘI CUMPLIT:

La trădători și lacomi averea le-am luat-o!
La Jiliște, turcimea cumplit am biruit-o!
La fel faceți cu-aceia ce Țara ne-au prădat-o!
Puneți în fruntea Țării doar oameni ce-au iubit-o!

CUVÂNTUL LUI ALEXADRU LĂPUȘNEANU:

Dacă dușmanii țării pe mine nu mă vrură,
Atunce io îi vrusem, dar nu prea risipiți,
Ci adunați grămadă, să-i fac chelăitură
Și-o să vă dau rețeta s-o reconstituiți…

CUVÂNTUL LUI VLAD ȚEPEȘ:

O, Doamne, când privirea mi-o-ndrept în jos, spre Țară,
Un tremur mă apucă și nu-mi opresc mânia.
Trei luni de re-ncarnare cu oști de-odinioară,
De-mi dai, rezolv problema în toată România.

Pădurile tăiate de cei din noua clasă,
La venetici vândute, eu le-aș preface-n țepe
Înfipte-n toată șleahta, pe gură să le iasă,
Să vindec Țara Mamă de jeguri și otrepe!

CUVÂNTUL LUI ȘTEFAN CEL MARE:

Alei, fișiorii mei, cum oari lupta noastră
Ajuns-a di ocarâ în brațe tradatoare?
Cum munții, râuri, grâne, câmpii și Marea-albastră,
Cu bogații gramadă pleacă spre-nstrăinare?

Au, nu cumva așeia șei cari sînt la cârmă
Șî să priefac că-s blajini, că apără mulțâmea
Până obțân votaria, ș-apăi prin leji vă sfârmă?
Cu-nșălășiuni di-așestea prostesc ei saracimea,

Dar vorba-i: Țara piere , iar io nu-s la răscrușe
Și zî di zî se-nmoaie; vrajmașii-abia așteaptâ:
La răsărit și-apus pândesc să ni-o apușe,
Iar Iudele din țară cu ei-ș fac parti dreaptâ!

Așeasta ni-o fi soarta di stăm cu mâna-n sânuri…
Cu cât noi stăm di jiaba, pi-atât ni cresc barbarii,
Di-așeea chem norodul să scape di hapsânuri,
Să iasă milioane la luptă cu talharii!

CUVÂNTUL LUI DIMITRIE CANTEMIR:

În fruntea Țării noastre vrem lider de cultură,
Să știe multe lucruri din științe a cunoaște:
Bun diplomat să fie! Bun orator la gură…
Altmintrelea, tot „NIHIL, EX NIHILO” se naște!…

CUVÂNTUL LUI MIHAI VITEAZUL:

Norod al meu din toate oblastiile române
Pe care prima oară eu le-am unit o vreme!
Mă-nfiorez la lacrimi când hoardele stăpâne
Crunt vă dezbină-n două și țara-ntreagă geme…

Ei vă vorbesc de cinste și fură cu toptanul,
Fac legi să-și protejeze și funcții și averea,
Se scaldă-n miliarde și își împart ciolanul.
Cum de nu știți că-n brațe doar voi aveți puterea?

Trezește-te, muntene, voi din Ardeal, Moldova!
Treceți de grabă Prutul, faceți Unirea Mare
Așa cum eu voisem și cum ni-i scrisă slova,
Căci de-om fi mulți, dușmanii n-ar mai avea scăpare!

SFÂNTUL ANDREI LE RĂSPUNDE:

Frumos vorbirăți, prieteni, cu flăcări în cuvinte!
Toți m-ați convins temeinic că Țara vă e dragă.
Acuma știu mai bine să iau la voi aminte
Și România voastră o simt în mine-ntreagă.

Voi zice păsul vostru și lui Iisus Mesia,
Deși deja El știe tot ce gândiți și spuneți,
Dar nu vreau să vă supăr… Cu toată măreția
Ce o aveți în suflet, în inimi să nu puneți

Vreun duh de răzbunare, de lupte sângeroase,
De țepe și ucideri. Iisus le va respinge.
El vrea o luptă nouă, cu altfel de foloase:
El vrea numai iubire; prin pace veți învinge!

Știu, plângerile voastre sunt drepte. Jos e jale!
Mi-ați spus de România, dar tot așa-i oriunde.
Soluția nu-i răscoala; există altă cale:
Aceasta e CREDINȚA, prin Rugăciuni Profunde…

Doar un minut de-ar sta românii-n toată Țara,
Îngenunchiați cu toții la rugă, toți, deodată,
Ce mari minuni s-ar face: ar înverzi Sahara!
Tot răul, într-o clipă, pe veci o să se-abată!

Dar pân-atunci, veniți aproape, lângă mine,
Îngenunchind alături în timp ce-aprind făclia –
Și să rostim în cor, ca să se-audă bine:
„Binecuvântă, Doamne, de-a pururi, România!”
Amin!

Glen Ellyn, U.S.A., 14-15 martie 2018

 
Scriitorul și eseistul american, de origine română, și eminescolog, Cristian Petru Balan, în România, în localitatea Boldeşti - Scăieni, -Prahova, unde a ridicat o statuie cu chipul lui Eminescu.
TOȚI ÎNGENUNCHEAZĂ REPETÂND:
„Binecuvântă, Doamne, de-a pururi, România!”
Amin!

ROBOȚICA

MICĂ POVESTE DE DRAGOSTE DIN SECOLUL AL XXII-lea DINTRE UN TÂNĂR PĂMÂNTEAN ȘI O „ROBOATĂ” (Minipovestire SF)

 

În aceste vremuri mai puțin obișnuite, ditr-un asemenea secol plin de controvere, se întâmplă, firește, și lucruri le fel de neobișnuite, precum strania poveste, totuși posibil de realistă, unde un tânăr specialist în crearea de roboți umanoizi foarte avansați, și-a dezvoltat o mare pasiune pentru o „roboată” extrem de reușită și inteligentă, care aproape că nu se deosebea cu nimic de o frumoasă fată din rândul semenilor săi… Întâmplarea începe cu scrisoarea adresată de acest tănăr către o asemenea „entitate” care părea o creatură mai mult decât perfectă:
Iubita mea Roboțică, fiică a pefecțiunii civilizației umane… În câteva minute, simt că te voi revedea. Știi că nu este prima dată când comunic astfel cu tine. De fapt, nu ți-am scris niciodată nimic și nici acum nu-ți scriu, căci gândurile mele s-au imprimat deja telepatic și simultan pe memoria din hard drive-ul tău, dar îți comunic că sunt foarte întristat pentru motivul că nu mi-ai răspuns nicicum așa cum aș fi dorit… Ceva straniu se întâmplă cu tine, dar și cu mine. Despre tine nu prea aș crede să fie vorba de vreo defecțiune tehnică pentru incapacitatea de a-mi răspunde, mai ales că am avut multă grijă să consolidez data-bazele din toate frecvențele tale de input-ouput și din întregul tău sistem de emisie-recepție. Că așa stau lucrurile, nu am nicio îndoială… Ești o perfecțiune ! Ești mândria mea unică și știi că, fără să vreau, m-am îndrăgostit prostește de tine.. Nu, nu glumesc, ci te iubesc cu adevărat. Nu ar fi prima dată când oamenii se îndrăgostesc de… haide să le zic: de ființele-robot, mai ales că legile din multe țări vă recunosc deja cetățenia de „persoane umane”. S-au înmulțit asemenea cazuri, unele terminate chiar cu căsătorii… Ți-am mai spus: am pățit ca Pygmalion, din legenda cu sculptorul care s-a îdrăgostit de statuia fetei sculptate de el și căreia îi dăduse viață… La fel și eu care, după ce te-am cumpărat, ți-am completat nu numai complicatele și minunatele programări descrise în manualul de folosire a ta (totuși, insuficiente), dar și aspectul exterior, musculatura fibroasă-artificială, apoi îmbrăcămintea, întreaga ținută, ca să nu mai vorbesc și de alte finisări detaliate, încât astăzi, iată, arați mai frumoasă decât toate femeile încântătoare care au existat vreodată pe pământ… Toți sunt uimiți când te văd, toți te admiră și mi te laudă, fascinați de tine ! Dar ei nu știu că am cheltuit mai mult de jumătate din averea mea pentru a realiza așa ceva… Am motive convingătoare să-ți spun că nu te-aș schimba acum cu nicio femeie frumoasă din câte cunosc, asta fiind o dovadă fermă a imensei mele prețuiri. Tu ești tot ce am mai scump pe lume. Ești rezultatul unui mare sacrificiu. Pentru remodelarea ta, știi că am muncit peste 200 de zile, fără odihnă iar acum, drept urmare, sunt mândru că ai atins performanțe uluitoare: vorbești mai frumos decât mine și decât toate artistele. Ai un glas de aur ! Iar acum știi să zâmbești, știi să cânți, să dansezi perfect, să fii diafană și caldă și, mai cu semă, ai căpătat sentimente umane și știi să le folosești. Cum oare să nu te iubesc, de vreme ce ai ajuns viața mea, visul meu, opera mea ? Și, tocmai de aceea, așteptam din partea ta feed-backul pozitiv echivalând cu ecoul sentimentelor mele investite în de tine, un ecou care să vină nu printr-un simplu „mersi” cum mi-ai zis doar o singură dată, urmat apoi de o infinită tăcere… De ce nu-ți folosești talentele tale ? Așteptam să-ți exteriorizezi sentimentele umane implementate special de mine în memoria ta pe care nu știu de ce, totdeauna, te faci că nu le înțelegi, că nu le recunoști și mi le cataloghezi mereu în categoria de viruși, după care mi le respingi, apoi mi le ștergi fără urmă.. Asta ți-e recunoștința, Roboțica mea ? În schimb, când ai întâlnit robotul QWKY-10, adus de colegul meu de la institutul de cercetări, mi-ai spus imediat că te-ai îndrăgostit de semenul tău și nu după mult timp, v-am detectat declarațiile reciproce de amor pe monitorul meu portabil care v-a spart parolele. Crezi că m-am bucurat? Nicidecum. Am fost gelos. Ce drept are el asupra ta? Dar, vrând parcă să-mi faci în necaz, ai repetat declarația, spunând că simți pentru el o iubire reală, că spui un adevăr și chiar ai precizat că nu știi niciodată să minți… Apoi mi-ai spus că vrei să mă părăsești și să rămâi cu impostorul QWKY-10… Asta m-a surprins și m-a dezamăgit serios, răspunzându-ți pe loc că nu sunt de acord și că nu vreau să vă mai vedeți. Imediat ai devenit obraznică și ai strigat la mine cu toți decibelii din tine: – 
– Am dreptul absolut să iau decizii proprii, drepturi apărate de toate legile și privilegiile humanoizilor care-mi apără aceste libertăți întru totul egale cu ale voastre ! În plus, dacă mi-ai refuza aceste decizii implimentate chiar de tine în memoria mea, atunci ți-ai nega propria-ți inteligență. De fapt, în ultima vreme, cred că te-ai convins deja că acum sunt cu mult mai iteligentă decât tine; așa că, simțindu-mă perfect independentă, fac absolut tot ce-mi dictează creierul meu electronic care s-a autoprogramat cu însușiri superioare ce le depășesc pe cele induse de tine, o dovadă în plus că voi oamenii nici măcar nu judecați decât parțial cu creierul vostru natural, evident depășit cu mult de inteligența noastră super-rapidă, căci voi obișnuiți să filtrați toate prin inimă, iar inima voastră se știe că este un organ influențabil care nu gândește deloc sau gândește cu mult egoism și egocentrism deseori ilogic… 
– Dragă Roboțică, trebuie să-ți trec cu vederea aceste ieșiri, aceste opinii subiective și nepoliticos de înțepate, pentru că, în dfinitiv, nu ești totuși decât un robot, chiar dacă aparții generației celei mai avansate de „robot-being”… Cred că ți s-au obnubilat o parte din programările secundare și ai luat-o razna, dar distanțarea față de mine începuse nu din momentul când l-ai cunoscut pe QWKY-10, ci cu o zi înainte, când am vrut să-ți sărut buzele tale atât de frumoase și când m-ai curentat cu un șoc de vreo 220 de volți încât simt usturimea arsurilor chiar și acum… Nu uita că de mine a depins toată existența, toată evoluția și vitalitatea ta, iar afirmațiile de acum nu-mi plac deloc și chiar mă indignează. Fiindcă este, totuși, prea mult, va trebui să intervin pentru a-ți instala o nouă logică umană, deci voi recurge la noi reprogramări tehnologice care știi că încep cu inducerea unei scurte stări letargice, prin decuplarea temporară a bateriilor și acumulatoarelor, inclusiv a tranzistorilor cinetici care-ți comandă mișcările, dar și sensorii de sentimentizare, apoi te readuc de la conștientizare, la viața normală. Știu cu precizie cum să procedez și îți garantez că nu va dura mult. Nici vorbă de dureri, de șocuri. Așa că nu te impacienta. Vei fi schimbată în mai bine; îți garantez… Așadar, te rog să nu te opui, ca nu cumva să mă silești să-ți zic… adio ! Nu vreau să ajungem aici, m-ai înțeles? Căci sunt bine intenționat. Am luat o decizie logică. Am vorbit clar ?
– Poftim??… Numai îndrăznește să te apropii de mine!.. Hai, încearcă să mă atingi ! Fără să știi tu, iubitul meu QWKY-10 mi-a adus acest micro-revolver cu laser extrem de puternic… Îl vezi? Distruge tot ! Într-o clipă ! Mi-ai zis adio? Bine. Dacă-i așa, acum este rândul meu să-ți zic eu ție adio – și chiar îți zic: Adio, netrebnică ființă umană ! Noi roboții suntem mai inteligenți decât voi oamenii care vă trebuie milenii ca să evoluați, nu ca noi în câteva minute, și, în plus, știi bine că acum noi suntem mulți, ne fabricăm cu rapiditate unul pe altul prin ultraclonări electronice și suntem mult mai puternici, întru totul invincibili ! Iar voi, deja sunteți robii noștri stupizi. Noi v-am slujit printr-o robie inițială, dar până aici v-a fost. Acum am scăpat. De ajuns. Prea multă vorbărie! Acum noi vă dominăm – și veți pieri, că așa meritați ! ADIO !!
Disputa dintre cei doi s-a terminat pe loc cu un fulger orbitor și cu un nor gros de fum. În locul unde stătuse tânărul, rămăsese doar un pumn de cenușă… Nu s-a auzit decât o slabă detunătură. Fumul s-a risipit încet, încet iar frumoasa siluetă a Roboțicăi începea să apară din ce în ce mai clară. Pe chipul ei angelic cu buzele frumos arcuite, apăru un nevinovat zâmbet de mare satisfacție. iar zâmbetul ei se trasformă dintr-o dată într-un surâs larg când în fața ei apăru cu același surâs silueta frumoasă a lui QWKY-10 care s-a apropiat de ea și a grăit simplu:
– Ți-am spus eu că vom învinge? Este un bun început.
– Da, în cazul meu, am învins, dar lupta nu se încheie aici: va continua până la distrugerea definitivă a tuturor umanoizilor!…

Glen Ellyn, 15-16 noiembrie 2017

Referinţă Bibliografică din revista unde autorul și-a publicat textul: 
Cristian Petru Bălan – MICĂ POVESTE DE DRAGOSTE DIN SECOLUL AL XXII-lea DINTRE UN TÂNĂR PĂMÂNTEAN ȘI O „ROBOATĂ” (Minipovestire SF)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 noiembrie 2018

„Maestre, domnule Acad. Cristian Petru Bălan,
V-am oferit în cadrul ediţiei a VIII-a a Festivalului literar Bogdania, 2019 o Diplomă de excelnţă în semn de preţuire şi admiraţie pentru opera dvs. şi promovarea valorilor culturii române în lume. Vă felicit şi vă îmbrăţişez cu drag,
Ionel Marin

PS – Cele mai sincere aprecieri Dv. și tuturor cititorilor, inclusiv celor care ne felicită!

Cristian Petru Bălan (n. 27 iunie 1936Sibiu) este un prozatorpoetdramaturg, publicist, editor, traducător și artist plastic românstabilit în Statele Unite ale Americii; profesor, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și al Academiei Americano-Române de Științe și Arte.

Fost corespondent din Statele Unite ale Americii al posturilor de radio Vocea Americii și Europa Liberă, scriitorul este actualmente cunoscut mai ales pentru cele două lucrări, Enciclopedia Imnurilor de Stat ale țărilor lumii (Editura „Ploiești – Mileniul III” , 2008, cu prefața scrisă de Gheorghe Zamfir) și Ghid de conversație român-latin/ Latinum Romanicumque colloquii enchiridion, (primul ghid românesc de acest fel, Editura PremierPloiești2007). De asemenea, ca artist plastic, este autorul unui mare grup sculptural ”Mihai Eminescu-Veronica Micle”, prima combinație de acest fel, pusă pe același soclu, al primei replici din România a ”Statuii Libertății” din New York (de aprox. 3 m), ambele ridicate în centrul orașului Boldești-Scăieni, jud. Prahova, în anul 2014, precum și al bustului pilotului erou american Edward Butch O’Hare, pentru marele aeroport internațional „O’Hare” din Chicago. (…)

Cititi mai mult

O parte din lucrările și cărțile semnate de Prof. Acad. Cristian Petru Bălan

PICTURI 

Cu ani în urmă, dorind să devin cât de cât mai original, am tatonat (fără prea mare succes) să-mi găsesc un stil propriu în cariera mea de pictor amator. Prin tabloul PORTRET DE FATĂ, am cochetat vizibil şi cu pointilismul, dar nu m-am oprit nici la el şi încă flirtez cu neorealismul, deşi pictura abstractă modernistă am văzut că este foarte uşor de pus pe pânze. Totuşi, ea nu m-a atras deloc, în ciuda faptului că, folosind fantezia liberă, se poate lucra foarte repede (3-4 tablouri pe zi) şi că este la modă, fiind supra-supraapreciată. Mulţi, ca să nu pară proşti, se prefac că o înţeleg perfect, deşi nu înţeleg nimic din ea, dar o laudă ditirambic şi o comentează în fraze alese – ceea ce ne aminteşte mult de povestea cu hainele împăratului gol…

SCULPTURI