Ovidiu ȚUȚUIANU – VERSURI (1)

DACĂ

Dacă stelele din ceruri, ți- au menit întreaga viață,

Și- astfel zilele- ți se- nșiră ca mărgelele pe ață,

Dacă lumea cea nebună te strivește fără milă,

Și- ți creează neplăcere, indignare, scârbă, silă,

Dacă nimeni dintre oameni nu primește- a ta povață,

Și nu vezi decât sfidare pe a lor cea dublă față,

Dacă n- ai niscai proptele, și nici bani și nici tu pilă,

Poți să tragi din greu povara, gâfuind ca o cămilă.

Dacă tot ce te- nconjoară, este fals și plin de gheață,

Și te- ncarci cu- amărăciune începând de dimineață.

Dacă totul se rezumă la antet și apostilă,

Nu mai poți decât alege între prafuri sau pastilă.

Dacă și organizarea este una hrăpăreață,

Ce te strânge între ziduri, ca un val de fortăreață,

Dacă ești vânat la colțuri și sub sticlă de lentilă,

Ai putea să ai chiar pizmă pe o biată de reptilă.

Dacă lumea cea nebună te strivește fără milă,

Și- ți creează neplăcere, indignare, scârbă, silă,

Nu uita și ia în seamă ce bătrânii ne învață:

Nu doar stelele din ceruri ți- au menit întreaga viață!

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Moeciu de Jos, 28.04. 2019

D’ALE INTERNETULUI

Sună un client gurmand:

– Pizza Hut numărul doi?

Îi răspunde- un glas șarmant:

– Google Pizza suntem noi!

– Vai, scuzați, v- am deranjat

Cred că tare m- am pripit

Și greșit eu am sunat!

– Este bine, n- ați greșit.

Poate nu v- ați informat

Dar o știe orice Franț:

Google ieri a cumpărat

Pizza Hut cu- ntregul lanț.

– După vestea ce- am aflat,

Nu e timpul de ratat,

Am să trec la comandat.

– Vreți meniul preferat?

– Cum de știți ce îmi doresc?

– După telefonul dat,

Nu- i secret, nu mă feresc,

Ați fost iute depistat.

Mai avem și- adresa net,

Cu comenzi și referat,

Unde am găsit discret,

Și meniul preferat.

Vreți Suprema Pizza ‘ndat?

– Da este plăcerea mea.

– Nu- i meniu recomandat,

Altceva v- am sugera:

Căci colesterolu- i sus,

Și noi vrem să prevenim,

Greutate- aveți surplus,

Sănătos noi vă dorim.

– Dar de unde mi- ați aflat

Anatomicul trecut?

– Știm noi orice rezultat

De la teste ce- ați făcut.

– Totuși vreau ce- am comandat

Și voi lua medicament,

Cum mi- a fost recomandat,

De un medic eminent.

– Nu vă cred și- am cercetat,

Chiar la farmacia PLUS

Și din câte am aflat,

Nici la medic nu v- ați dus.

– Gata eu m- am săturat,

Internetul m- a ucis.

Comanda s- a anulat

Și pe loc eu m- am decis:

Voi pleca pe- o insulă,

Undeva la loc discret

Doar cu slip și pensulă,

Nu mobil, nu internet!

– Nu e bine și- i păcat,

Fuga nu vă mântuie:

Pașaportu- i expirat,

Iar …„corona” bântuie!

—————————–

București,18 august 2020

ȘARPELE ȘI LICURICIUL

(Fabulă)

Se spune că pe- o baltă mare,

Un șarpe tare veninos

Îl urmărea cu- nverșunare

Pe licuriciul luminos.

După o cursă nebunească,

Chiar licuriciu- a obosit.

A stat puțin să s- odihnească

Iar șarpelui el i- a grăit:

– „Purtarea ta- i exagerată.

De ce m- alergi neîncetat?

Sunt hrana ta cea preferată

Sau ți- am făcut vre- un rău odat’?”

– „Nu e nici una și nici alta”.

– „Atunci de ce vrei să mă pierzi?”

– „Chiar dacă are pește balta,

Nu te suport, că…luminezi!”

Morala 1. Când lași în jurul tău lumină,

Se vede realitatea sumbră,

Ce se impută ca o vină,

De „lighioane”- ascunse- n umbră.

Morala 2. „Distrugătorii de lumină”,

Dispar mereu de pe „generic”.

Și sechestrați ca- n fund de mină,

Rămân etern în întuneric.

—————————–

București, 14.09.2020

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *