Fiica Poeziei

      Otilia Rour e fiica Poeziei.
      Cele mai multe dintre versurile ei sunt de dragoste. Cum îi stă bine unui poet născut, iar nu făcut — suflet din sufletul a doi buni poeți: Ionel Căpiță și Lora Rucan.
      Totul la ea e contaminat de iubire: tinerețea, visele, natura, cuvântul, adevărul, lumea.
      Ea sapă fântâni în cer și caută comori în stele, țese din raze covoare și adună dragoste de semeni din singurătăți.


Azi Cerul nu ne mai unește,
Azi fi ecare are cerul lui
Și inima nu se grăbește…
Aș dărui-o, dar n-am cui.
Aș împărți-o și-aș uita
Că mi-a aparținut odată…
Atâta pace e-ntre noi
Și-o dragoste, ce nu ne iartă.
(Doi străini)


      Aș compara poeziile de început ale Otiliei Rour cu un foc care arde în noapte, căruia i-aș dori flacără cât mai înaltă, care să se vadă de departe, bucurându-i pe toți cei care au nevoie de
lumina și căldura lui.


Nicolae DABIJA

SUFLET PRIBEAG

DOR DE PRIMĂVARĂ

Desculţ, prin amintiri răzleţe
Și cu norocul zăpăcit
Am pribegit printre iluzii
Și-atâtea vise am zdrobit…
Încovoiat de doruri grele,
Cu ochii ridicaţi la cer,
Am tot cerșit un strop de suflet,
Eu alta n-am știut să cer…
Cu aripile schilodite,
Păreri de rău am adunat…
Și gândurile plictisite
Le-am tot cernut și afânat.
Ai apărut în clipa-n care
Nu mai visam să te-ntâlnesc.
Atât de dor mi-a fost de tine…
Atât de mult vreau să iubesc.

Miroase-a primăvară
Sfi oasă șoapta ta,
Când braţele-ţi vânjoase
Ating făptura mea.
Un nu știu ce mă-ncearcă
Și-abia de-l stăpânesc…
Dorinţa mi-o divulgă
Un simplu ,,te iubesc“.
Clipa tăcut se zbate
În ochii mei și-ai tăi,
Plăcere și păcate
Se-amestecă în ei.
Îmbujorată luna
Se-ascunde după nor,
Suntem singuri în noapte
Și ambii numai dor.

ÎN OCHII TOAMNEI

Hoinari,
Desprinși din lumi reale,
Ca două vise am ajuns:
Eu — frunza ta,
Alint și rană,
Tu — răsăritul meu apus.
Doi rătăciți în ochii toamnei,
Alte planete căutând —
Ni-s pașii muguri de aramă,
Suspinul — lacrimă și cânt.

POVARĂ SUBLIMĂ

O INIMĂ LA DOI

Sunt firul unui gând ce te atinge,
Vibrând nisipul călător din tine…
Aș îmblânzi cuvântul care doare,
Grădina mea cu flori, te rog, nu plânge.
Eu ţi-aș așterne inima cărări
Și aș ciopli dorinţa ta în mine,
Iubirea mea, șirag de întrebări,
Urcuș spre bucuriile Divine.
Ești brazda începuturilor toate,
Povară despletită a luminii,
Te-aș împleti izvoare-nvolburate —
Prin vene să-n florească trandafirii.

Împletind din inimi plase,
Alergam înnebuniți…
Cine oare se va pune
Cu doi simpli-ndrăgostiți?
Ridicând din suflet casă
Și din ochi — ferestre vii,
Unde am putea ascunde
Inocența de copii?
Modelând din piept altare
Pentru dragoste curată,
Noi iubi-ne-vom fierbinte
Într-o lume zbuciumată.

ÎNCREDERE

Cern orele mistere
în infi nite vise.
Sunt zilele orfane
și nopțile prea triste…
Te văd în pragul zării,
dar nu te simt aproape…
Atâta ești de Ziuă,
și-atâta ești de Noapte.

APUS

Ascunde-mă în noduri de tăcere
Și lasă-mă printre dureri —
Nu afl u loc de mângâiere
În noaptea, răvășită de trădări.
Ridică-mă ca pe o pleoapă
Și uită-mă ca pe un vis.
Speranțele la mal se-îneacă,
Eu am plecat și tu te-ai stins.

LA CAPĂTUL TĂCERII

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ

Să leg rănile vechi…
Când nu mai simt durere
Și pașii nu răzbună
Cărările mioape?
Când iarba pleacă
Șoapta uitării fără vreme,
Iar gândul se ascunde
În plânsetul din ape?
Povara clipei care
Zădărnicește soarta,
Alungă orice umbră
A vechiului destin,
Când moartea-i
Numai Viață
Și Viața-i fără moarte?
La capătul tăcerii
E-un început divin…

Ridică-te din lacrimi,
Biserică-a durerii,
Și clopotul tristeţii
Preschimbă-l în tăcere.
Pereţii — din tămâia
Oftatului zidește,
Dar nu strivi sub lespezi
Un dor ce-nmugurește!
Ridică-te din jale
Și uită de necaz,
Mâine va fi mai bine ,
Ce n-a putut fi azi!
Ridică-te din tină,
Din doliu te ridică,
Chiar dacă ești azi slabă,
Mâine vei fi voinică!
Ridică-te din lacrimi,
Genunchii ţi-i îndreaptă,
Prin luptă și credinţă
Izbânda te așteaptă!

ATÂTA GRABĂ…

E-atâta grabă-ntr-un suspin,
Durere și păcate,
Un Cer căzut, un Rai pierdut
Și gândul treaz la moarte.
E-atâta grabă-ntr-un suspin
Și-atâta nemurire,
Un Cer aprins, un Rai râvnit
Și-un dor de Mântuire.
E-atâta grabă-ntr-un suspin —
Urcuș spre Înviere
Un Cer deschis, un Rai afl at
Și-o dulce mângâiere.

DĂ-NE, DOAMNE…

INCREDERE

Doamne, pentru că mă auzi,
te rog să întâlnești cărările toate
și să faci un drum mai aproape de Cer
pentru cei care nu știu decât
sa „zboare“,
iar celor care pun visele
pe poliţa de sus,
ca să nu le atingă alţii,
dă-le cuget să gândească la acei
care nu au poliţe deloc.
Adună, Doamne, durerile lumii
și pregătește-le o prăpastie
mai adâncă
decât sufl etul meu —
să nu le găsească
nimeni-nimeni.
Dă-ne, Doamne, inimi
ca să iubim,
ochi,
pe care să-i închidem în clipele
bătătorite de așteptare
și,
deschizându-i,
să umplem cu ei
lumea atât de dragă.

Ajută-ne, Doamne
să nu uităm de Tine,
așa cum nici Tu
nu uiţi de noi
prin Împărtășirea cu Tine.

Să ai încredere-n oameni,
În huma din pașii lor,
În umbra cuvintelor tandre,
În cântecul mâinilor?
Să ai încredere-n oameni,
În bocetul palmelor,
În dangătul viselor stinse
Sub lespedea anilor?
Să ai încredere-n oameni,
În dorul străinului,
În ruga spusă în gând
La ușa destinului?
Să ai încredere-n oameni…
Cu gândul la Dumnezeu.
Din cruguri Tatăl Ceresc
Alături îți este mereu.

CEA MAI IUBITĂ

Cea mai iubită dintre primăveri,
Frumoasa mea, duioasa mea cântare,
Izvor de gingășie și mirări,
Răspuns sublim la orice întrebare.
Cea mai iubită dintre cei iubiți,
Corola gândurilor dezgolite.
Se-aștern tiptil tăcerile cuminți,
Dar se retrag în grabă zăpăcite.

NĂDEJDEA MÂNTUIRII

Mă răsfoiește Cerul,
Coboară labirinturi:
Sunt rug de neputință,
Născută din păcat,
Am rătăcit prin lume,
Străin de pocăință…
Tu, iartă-mă, Stăpâne,
La ușa Ta azi bat.
Mă miluiește, Doamne,
Preabunul meu Părinte,
Și iartă-mi necredința —
Cu ea Te-am răstignit
În clipele de-orgoliu
Și de nesăbuință…
În plină zi sau noapte
La Tine n-am gândit.
Tu, iartă-mă, Stăpâne,
Nu mă lăsa pe cale
Departe de toiagul
Păstorului iubit,
Dă-mi lacrimi de căință
Și dragoste curată,
Mă iartă, Doamne Sfi nte,
C-atât Te-am prigonit…

Mă mântuiește,Tată,
Tu, Adevăr și Viață,
Nădejdea Mântuirii
Și-a Raiului preasfânt.
Sunt rug de neputință…
Rătăcitor prin lume,
Primește-mă, Stăpâne,
Cel Milostiv și Blând.

Ediție Specială la Radio Aspirații

Vă invităm marți, 18.08.2020, ora 21:00, ora României, la un popas liric, care va avea loc în cadrul emisiunii „Muzică și Poezie.” Suntem onorați să prezentăm, în premieră, creația lirică a poetei Otilia Rour 

Realizator: L.G.Janik

Vă așteptăm cu drag! 

 

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *