Eu n-am mai îndrăznit
Să scriu o poezie,
Pe care țarii mele s-o închin,
De teamă că-n cuvinte sunt săraca
Și n-oi ști bine să-i înalț un imn.

Și astăzi,iată,înc-o sărbătoare
O vrea cinstită, cum i se cuvine,
Și-aș vrea s-o cânt in versuri,
Să o îmbrac în slavă…
Dar cugetul mi-e greu,și mă îneacă plânsu-mi…

Căci nu mai pot să simt
În suflet sărbătoare
Când rătăcim cu miile prin lume
Cerșind muncind, umili, batjocoriți
În lacrimi să mâncăm o pâine!

Unirea-mi spui
Să o sărbătoresc?!
Care „unire”,te întreb,române?!
Când frații între ei azi se urăsc
Si fiii de părinți de-abia-și mai știu de nume?

Când văd că Prutul incă
De soră mă desparte
Și apa lui mi-e rană
În loc să-mi fie lapte?

Și încă aș mai îndura
Pe cât am îndurat
Și frig și foame si străinătate,
De-aș ști că Basarabia-dulce sora mea,
La maica-i sfântă de s-ar mai întoarce…

Când fiii cei rătăcitori,
Acas-or fi ca frații,
Și neamul nu ne-om vinde iar
Să ne-mpărțim talanții,
Când dragostea de țară ne-o fi far,

Atunci să-ncigem hore
Și să ne bucurăm,
Atunci de sărbătoare
Să ne răsune valea,
Când n-om mai ști de ură și de dor,
Când om uita ce-nseamnă jalea…

ELS-24.01.2018

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns