Marilena Dumitrescu-Enescu: Poezii

Icoana

Privirea ţi-e departe, pe raze de soare,
Sufletul cald aproape, iubire, candoare,
Seninătate şi deschisă ca o carte
În nimbul tău Maria, este puritate!

Ai zămislit iubirea prinsă-n veşnicie
Întrupat-ai odrasla, în cucernicie
Credinţă, smerenie, nimb şi nemurire,
Toate le-ai dat Maria, prin a ta iubire!

Suferit-ai, când fiu-ţi pe cruce l-au pus,
Pe drumul golgotei, biciuindul, l-au dus,
Tăcut-ai smerită şi cu ochi în lacrimi
Sufletul de mamă, se tânguie-n patimi…

Eşti puternica credinţă a celor mulţi
Din Univers, cu mărinimie-i asculţi,
Prin rugăciunea lor le dai siguranţă
Şi-n sufletul păcătos, le dai speranţă…

Căci tu Maria, din înnaltul ceresc
Îi acoperi cu nimbul tău dumnezeiesc,
Îi mângâi pe sărmani, pe toţi în nevoi
Prin tine mila Domnului, curge şuvoi…

Eşti pavăza celor credincioşi Maria,
Cu credinţă ţi-ai oferit fecioria
Dând viaţă fiului tău, mântuind lumea,
La icoana ta se roagă mulţimea…

Doamne ajută!

Doamne mă-ntreb, cu ce te-am supărat
De nu oprești tăvălugul morții,
De ce ne-ai scos cu viața la mezat
Să ne tulbure în fața sorții?

Poate-am greșit, te rugăm să ne ierți,
Nu ne lăsa în mlaștina durerii,
Nici să ne târâm pe la mute porți,
Să-ntâmpinăm doar latura tăcerii…

Doamne suntem doar niște păcătoși,
Ce trudim să ne creștem copiii,
În amintirea bunilor strămoși
Să prosperăm, mânând bidiviii…

Soarta ne este în mâinile tale,
Ridică-ne din mlaștina cea grea,
Nu ne lăsa s-alunecăm în vale,
Nu ne-mpovăra cu clipa cea rea…

Planeta-n fierbere în astă luptă,
Se bate să ridice negura din noi,
Să elimine lumea cea coruptă,
Să ne-aducă la mal, din acest război…

Doamne, dă-le concursul să câștige
Bătălia, care durează cam mult,
Să-nvingă aceste timpuri vitrege,
Cum era odată, în timpuri demult…

Nu lăsa Doamne să pierim în moarte,
Primește-ne cu drag sub aripa ta,
Distruge răul, să nu aibă parte
Să ne subjuge, pentru a triumfa…

Distruge călăii ce trimit moartea
Și dă-le Doamne surghiunul cel greu,
Ajută-ne Doamne să schimbăm soarta
Iar viața să intre pe făgașul său!

Rătăciri

Din gânduri, sentimente și cuvinte
Mă înec în lacrimi, trezite de dor
Mai ieri, m-acopereai cu jurăminte
Azi ai tăcut, coborând al tău stor…

În visele ce construiam castele
S-au rătăcit pe-a drumului cărare
Iar tu prinzându-te în joc de iele,
Ai părăsit curând a ta visare…

Cu nori ai acoperit al tău suflet,
În lumina stelelor nu ai crezut,
Gânduri triste, rătăcite în umblet,
Sufletul a renunțat și ai tăcut…

Și vântul s-a oprit din adiere
Cuvintele ni s-au blocat pe buze
Raza de speranță, în timp ea piere
Ideile vor devenii confuze…

Din gânduri sentimente și cuvinte
Rămas-a doar fumul fără al său foc,
Dragostea ce a crescut prin jurăminte,
A rămas legendă a acestui loc…

Gânduri

Privesc spre infinit și-aș vrea să înțeleg,
cum gândurile ne subjugă al nostru creier
și dorurile vieții nu pot să le aleg,
din noianul de valuri, ce-a cuprins depărtarea…
Mă simt cuprinsă în spuma valurilor,
ce se lovesc de malurile dure,
se impregnază în raza gândurilor
și în sufletul cu crengi ca o pădure…
Privesc în înfinit ca într-o icoană
din frânturi de vise spulberate,
aștept din depărtare, ploaia care toarnă,
cu frunze ruginii valsând cu voluptate…
Te aștept pe tine dragul meu să vii
ca să valsăm , valsul dragostei eterne,
să fim mereu uniți ca-n ziua cea dintâi,
să lenevim pe frunza ce se cerne…

Autor: Marilena Dumitrescu-Enescu

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *