Românașe timocean

Ai noștri frați mult prigoniți,
Noi vă iubim cum nu gândiți,
Și-orice ar fi —suntem uniți
De vorba dulce, de credinți!

Căci cârpa veacurilor rele
Nu a putut să șteargă numele
Românilor de peste Dunăre!
Stați tari, statornici, în unire!

Și file aurite-n ispisoc
Slăvesc românii din Timoc!
Nu sunteți doar un uruioc!
Sa ardă-n voi al unității foc!

De la Traian, de la străbuni
Ați rezistat printre străini!
Și la Icoane noi cădea-vom
Și soarta voastră vom plângea-o!

Cu cei din Basarabia română,
Să va luați mână cu mână
În horă și în albă ie
Veniți spre-a voastră Românie!

Copii voștri-s giuvaiere:
În suflet le vârâți iubire
De patrie și-ortodoxie !
Și de o Mare Românie!

Fie Dunav cât de mare,
Vom topi aste hotare!
O sa fiți la sărbătoare
Când țara va fi iar mare!

Fons patriae

‘In principio erat Verbum’( Ioan 1,1)
Din șlagăre de veșnic rai,
Născut-a El valah cuvântul
Și nouă ni-l dădu drept grai…

Și fost-au sorții lui Andrei
—Întâi Apostol lui Iisus—
Să ia în vârful undiței
Coada de pește de la Pontus !

Ochii i-s dârzi : oglindă de safir
Plin’ ochi de sfinți și castitate.
Și vezi în chipu-i gălbejit de timp
Anghina unei Românii uscate !

Și boabe roșii-struguri curg
Din ochii mici și scorojiți ;
Chip de Apostol pe pământ—
Tricolor sfânt… tricolor sfânt !

E țara unde osmium—Carpații,
Speți de bătrâni în curcubeu prefac…
Ard în cuptorul inimei nepoții ;
Căci dorul urlă blând în ochi ce tac…

Cu toate astea, România-i
Tărâmul unde toți sunt vii.
Din lacrima vădanei făr’ copii
Răsar’ Eden în cele două
Românii …

De ce, frate?

De ce florile țării noastre
Miros ca-n Raiul lui Hristos?
E pentru că iși absorb viața
Din sânge de erou pios!

De ce cascade duruie mereu
Cu unduiri învolburate, urlătoare?
Sunt lacrimile-șmirghel ale văduvei
Cu sufletul cănit, stocit de așteptare…

Iar aerul zvâcnește-arome
De sânge încă proaspăt de eroi
Ce de mânie fierbe, geme
În glia ce-am batjocorit-o noi.

De ce-s codrii noștri bătrâni?
Cu vinele scorțoase-au apărat
Ai patriei dârzi, buni români,
Cu crengile spre cer în rugăciuni!

De ce ne rabdă Dumnezeul milei?
La ale Lui picioare-mpunse,
‘Plecați de-amar, sfinții români,
Tremură-n veșnici plângăciuni!

De-aceea țara noastră, frate
E-a Maicii Domnului Grădină!
De-aceea ea-i o Catedrală
În Europa cea bătrână!

Autor: Lucian Andrei Roșca, Bârlad.

Lucian Andrei Roșca este elev in clasa a 12 a la colegiul național „Gheorghe Roșca Codreanu”, Bârlad , are vârsta de 18 ani și scrie poezii patriotice.
Revista Aspirații, mulțumește autorului pentru frumoasele versuri trimise la redacție.

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

N-am auzit… Toni Berbece

21 octombrie 2021