Lhana Roma-Nova (România)


Nume şi prenume? Lhana ROMA-NOVA

Locul naşterii?
… pe meleagurile lui Brâncuşi!

Data naşterii? ZODIAC
(19.05.2015)

În zodiacul chinezesc, citit-am că sunt şarpe…
O fi real, o fi minciună, o fi… pe-aci, pe-aproape?
De când mă ştiu pe-acest pământ, am plâns şi-am scăpărat
să îmi ascund lacrima în vis (doar visul e adevărat!)
iar dacă azi voi da citire la tot ce astre’ hotărăsc,
e pentru că încerc de-a pururi să zbor, nicicând să mă târăsc!

Din zodiac european, aflat-am că sunt rac…
O fi real, o fi minciună sau adevăr sărac?
Dacă am mers (şi înapoi…), am plâns printre jurăminte
să mă lupt cu inorogii pentru sfinte trei cuvinte.
Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt…
Să le-avem ca moştenire, nu furate, duse în vânt!

Nu gândit-am cu păcat spre nimic din astă viaţă…
N-am iubit vreodat’ minciună, nedreptate, neguri, ceaţă!
Fost-am scut… la nevoiaşi, la sărmani, la blestemaţi
şi, clepsidră care îşi scurge sângele, de mă chemaţi;
pentru cei ce îmi cer părerea, sprijin… sunt, leac, ajutor.
Mă topesc câte puţin şi pun viaţă în trupul lor.

Zodiacul floral zice că-s o floare, a soarelui…
De cu zori şi până în seară, îi fac curte… dumnealui!
Plină, sunt… de răsărituri, de amiezi, de asfinţit…
Întunericul din lume, şi prin mine, s-a sfinţit!
Primesc dureri… a’ lumii întregi, durerea voastră, a tuturor
dar cer şi eu, la schimb, ceva. În locul vostru, vreau să mor!

În zodiacul arboricol, văzut-am că sunt brad…
De mii de ani, trăiesc prin munţi… zăpezi, în suflet, rabd!
Mă bat viscol, ploaie, ger şi… gânduri neştiute,
cu diavolii, mă bat şi eu, pentru lumini, virtute;
nu voi’ să fiu slugarnic, să fac vreo plecăciune
în faţa proştilor (cu carte!), a sorţii mortăciune!

De crezi (sau nu) în zodiac, te rog a mă ierta…
El e cărarea mea prin care voiesc s-ajung la dumneata!
Îţi dau bucăţi din a mea viaţă, din al meu suflet, al meu trup
şi, pentru fericirea ta, în diamante reci… mă rup;
încerc să pun, în fiecare, lumina soarelui şi-a lunii
ca diamantele din voi să lumineze poarta lumii!

 

Poezie dedicată Sărbătorii de Sânziene

Poezie dedicată Sărbătorii de Sânziene TU… SAMARITEANĂ, TU! Autor: Lhana Roma-Nova Tu… poţi ucide mii de vise şi, fericirea, poţi ucide cu frumuseţea ta nepământeană tu… te ascunzi cu soarele în firide

 

Părinţi? Copii? PĂRINŢI TRIŞTI, PĂRINŢI ORFANI!… Părinţi trişti, părinţi orfani… Fost-aţi, cândva, taţi sau mame, fost-aţi lacrimi în marame ce s-au scurs, grăbit, prin ani… Fost-aţi, cândva, taţi sau mame, jumătăţi din

 

 

Lhana Roma-Nova: Judecată Sfântă

JUDECATĂ SFÂNTĂ: Poezie închinată Sfântului  Prorooc Ilie.
Vine dinspre miazănoapte, şuierându-ţi în ureche, îngerul şi sfânt, Ilie, fiu de preot (după Legea veche!)… El, în carul tras de cai
Poem dedicat Limbii Române

Îngerul de la fântână La zidirea lumii, s-a născut întâiCel ce-avea să fie al ei căpătâi,s-a născut Cuvântul – gânduri întrupate,zbor de libelule peste Principate… La zidirea lumii, cerul însuși plânge lacrimi de…

Poem dedicat Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

SLUJITOAREA DOMNULUI, MARIA Nedumerirea Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne, Ce-ai trimis în prag de toamne pe-al Tău sol, înger atic, în Efes – oraș antic, cu trei zile înainte de-a pleca…

Izbăvire

Nu ştiu ce-aş putea să spun

despre mine, despre noi

într-o lume de săpun

şi răpusă de nevoi…

Nu ştiu ce-aş putea să zic

despre mine, despre noi

într-o lume de nimic

înghiţită de noroi…

Nu ştiu ce-aş putea vorbi

despre mine, despre noi

într-o lume de hârtii

aruncată la gunoi…

Nu ştiu ce-aş putea striga

despre mine, despre noi

când toţi vor a câştiga

frunza albă de trifoi

s-o mângâie, s-o culeagă

din eterul împietrit,

sufletul, cu ea să îşi dreagă

făr’ nimic de oferit…

Numai unul!… De-ar putea

să se macine pe sine

şi într-o pâine de-ar creştea

ne-ar fi tuturor mai bine,

dar noi ştim că nu-i uşor

să te sfarme în gol o piatră

făr’ a cere ajutor

câinilor ce nu mai latră

şi, noi ştim că nu-i uşor,

două pietre să te prindă,

să îţi doreşti a fi trişor

să le macini tu sub grindă…

Poate aşa, întorcându-ţi roata

(fără niciun ajutor)

vei putea învinge soarta

ca să nu-i rămâi dator…

Dar încerc puteri… a spune

despre mine, cel sărac,

cum că nu îmi e ruşine

dacă mor fără colac

dar nu voi să mor străin

de-a mea ţară, de-al meu neam

şi, de-aceea, azi înclin

pălăria ce n-o am

tuturor ce vor să plece

de pe-acest pământ bolnav

căci, de’om mai rămâne zece,

vom fi tot stăpân, nu sclav,

iar de vom rămâne unul,

va fi iarăşi început,

el va deveni străbunul

celor ce nu s-au născut,

el va deveni strămoşul

celor ce din cer pogoară

şi nu va cânta cocoşul

pân’ soseşte şi-o fecioară!…

Şi… va fi noul Adam, va fi Eva, va fi Gheea,

va fi om, va fi bărbat, va fi una cu femeia,

va fi iarbă, va fi soare,

va fi pasăre pe cer,

va fi lacrimă ce doare,

va fi lună şi mister,

va fi cântec, va fi zâmbet,

va fi patimă, dorinţă,

va fi mamă, va fi scâncet

de copil ori altă fiinţă,

va fi toate, va fi toţi,

va fi una cu pământul,

va fi mamă de nepoţi,

va fi, poate… şi Cuvântul!

De aceea, încerc a spune

trei cuvinte despre mine

când le pun în rugăciune

fiindcă n-am unde le ţine,

nu am casă, nici bordei,

nu am bani, nu am putere

dar, de-o fi ca să mă iei,

să nu-mi furi a mea avere!

Inima mereu curată,

sufletul neprihănit

ce întruna îmi arată

ţara ce m-a izbăvit

fiindcă, dacă mi le furi,

sigur te voi blestema

şi te-arunc în foc să juri

c-a mea ţară n’o vei lua!

Să o laşi, de n-oi mai fi,

de n-o fi nici el, nici altul,

la cei care sunt copii

dar n-au părăsit înaltul,

să n-o dai la prădători,

să n-o dai la ticăloşi,

să n-o dai la servitori,

ci o dă la credincioşi,

celor ce aduc Lumină,

celor ce-s neprihăniţi,

celor fără de vreo vină,

celor ce se cheamă… sfinţi!

(18.07.2018)

Ceartă Stelară

Luna!…

Îşi ceartă stelele

că i-au furat visele

doar că,

stelele se jură

că nu fură şi nu fură!

Şi-apoi…

Ce puteau să fure,

dacă luna în pădure

a ucis

cu mâna ei

visele cu porumbei,

visele cu libelule

de iubire

nesătule?!…

Şi…

A lăsat

sub jurământ

pentru cei de pe pământ

de spun ce au văzut,

vor fi prefăcuți în lut.

Şi…

A lăsat

sub semn de cruce

pentru cei de la răscruce

de spun ce-au auzit,

îi va fi călăuzit

înspre negura străină

şi îi va preface în tină.

Însă…

Unul orb şi surd

s-a pierdut…

pare absurd!

s-a pierdut de pământeni

şi-l găsiră doi curteni

de la marele palat,

stăpânit

de Cel Înalt.

Ei…

L-au întrebat…

De ce

a venit să-i judece?

Le răspunse:

– Nu sunt mut!

Am venit să vă ajut

să salvăm azi împreună

stelele

de trista lună!

Şi…

Au plecat curtenii

toţi

ca să-i caute pe hoţi

fiindcă ei au înţeles

cum că nu au de ales

de-or fi moarte,

de-or fi vii,

visele nu pot muri!

De aceea…

Cred curtenii că,

prin mii de şiretenii

stelele

s-au înţeles

ca să fure tot mai des

visele cu porumbei

ce dormeau în flori de tei,

visele cu libelule

de iubire

nesătule…!

Şi…

Au făcut în miez de noapte

mii de vrăji

din mii de şoapte,

şoapte

spuse în nopţi cu lună

de cei care se cunună,

şoapte

spuse în nopţi stelare

de cei ce iubesc vestale!…

Şi…

Au făcut din gelozie

farmece şi vrăji

o mie!

Iar…

De-am fost vrăjiţi

cu toţii

chiar şi noi

putem fi

hoţii!

(19.09.2018)

Caii Troieni
 – Din Imperiul Bizantin, Brâncoveanu Constantin!

Doamne, la a Ta chemare… Doamne, la a Ta poruncă,

am venit cu mic, cu mare, și-avem daruri… o ieruncă,

câte un fiu pre câte o zare – țara să ne-o străjuiască,

din hotare în hotare – turci să n-o mai jefuiască…

Doamne, la a Ta chemare, am adus și-o întrebare:

de ce, Doamne, în Bizanț, m-ai lăsat legat în lanț

și m-ai pus la grea încercare, al meu suflet – în focare?

De ce, Doamne, pe-ai mei fii, i-ai ascuns printre stafii?

De ce, Doamne? De ce, Doamne, ai făcut din ei icoane?

De ce, Doamne, nu mi-ai spus că nu știu a fi supus,

când doar voia Ta am pus mai presus de cer, apus?

Doamne, viață, ieri mi-ai dat pe pământul ce-au prădat,

dar de ce mi-ai luat-o azi pe pământ de tardigrazi?

Și de ce, în țară străină, am fost judecat de vină?

  • Brâncovene, Brâncoveni! Voi ați fost caii troieni

ce-au învins pe otomani, pe sultan, pe hoțomani!

Nu uitați că v-ați jertfit ca hârtia de grafit

și-orice inimă, când plânge, varsă lacrimi doar de sânge ,

al vost’ sânge a fost ales ca să scrie un deces

pentru gândul cel hain de-a lua mereu tain,

gând ce Eu am vrut ucide, să nu zboare prin firide

către Țara Românească, turci să n-o mai jefuiască…

Murind în Constanti-nopol, ați scăpat de mo-nopol!

Ale sale șapte turnuri – închisoarea Edicule,

fost-au pentru a’ voastre trupuri doar sfinte cornicule;

nu-i durere pământeană care pune în suflet rană,

ci pedeapsa-i de la Mine iară vina… îți aparține!

Cai troieni, voi, vinovați… de-a învinge împărați

care au îndrăznit să ceară dreptul la a voastră țară,

cum gândit-au că se poate a trăi viața prin moarte,

căci ce înseamnă să te lepezi, precum gardul de trei lespezi,

de a ta lege, a ta credință, păgânească biruință?!

Constantine Brâncovan! Jertfa ta n-a fost în van!

Adormit-ai împreună cu-ai tăi fii pe-un colț de lună,

legănați într-o maramă de la cea mai sfântă Mamă…

Și, adormit-a Ea cu voi, dimineața, în trifoi!

De legea creştină nu mă las!” – auzit-am al tău glas…

Căci în ea m-am născut!” – auzit-am al tău cânt...

Și am trăit!” – ce frumos ai grăit…

Și în ea vreau să mor!“ – cum să Îmi rămâi dator,

când voi toți nu M-ați trădat?! Eu sunt Cel Îndatorat!

Șapte turnuri… șapte cai, fost-ați voi azi în Serai,

și-ați jucat un meci de șah, ați dat mat la padișah!

Dar pe bolta cea cerească, țara cin’ să v-o păzească?

  • Oh, preabinecuvântați, un tată și patru frați,

dacă noi te-am făcut sfânt, să ne ții sub jurământ,

n-ajungem ființa nătângă care își pierde mâna stângă,

s-avem grijă și de dreapta… să ne mărim puțin harta!

Leagă cele patru zări cu ața din lumânări

ca să ardă în noi, românii, precum spic în miezul pânii,

focul viu, foc infinit, focul sacru ce-ai domnit!

Cai troieni, voi șapte cai, Carul Mare – al vost’ Serai?

Șapte fiice, șapte stele, v-oți fi întâlnit cu ele?

V-ar fi fost de ajutor dacă în fiecare nor știu ascunde un călător…

Și, când plouă sau când ninge, dorul de țară ni-l stinge

tu cel care vezi prea bine cum ardem prin țări străine!

Noi pierdutu-ne-am prin lume, cerul țării are nume:

Constantini și Constantine, creștinești și bizantine…

(23. 07. 2019)

– poem  premiat la festivalul de poezie BRÂNCOVENIANA 2019

Hoții

Luptând pentru a lumii soartă

şi împotriva nedreptăţii,

alergând spre adevăr,

gândeam…

În pace, a fi cu tăţii

dar m-au omorât în poartă

când eram numai de-o şchioapă…

Şapte popi m-au dus la groapă…

Printre ei, şi-un văr!

Pe piept, mi-au pus certificatul de deces

cu semnături, ştampile şi antete

apoi m-au îndemnat…

În groapă, să intru că n-am de ales!

Şi, gândind că am scăpat

de-a lor ură, de-al lor iad,

de-al lor bici, de-al lor război,

am intrat

cu picioarele înainte şi, cu mine, împăcat…

Doar în iarbă şi trifoi!

Mi-am dat viaţa cu plăcere

pentru fericirea lumii

fiindcă un strop din ea îţi cere

preţul viu, preţul promis…

Un crâmpei din raza lunii

în favoarea unui vis!

Am cerut la schimb, şi eu,

vieţi uşoare, nu înfrângeri,

pentru cei rămaşi acasă

cu iubiri de Dumnezeu şi sărut de îngeri…

Şi… plecat-am liniştit,

fără pompă sau trompetă,

fără lăutari, lăute…

N-am trăit ca o vedetă,

n-am murit ca un grăunte!

Am crezut în adevăr,

n-am ştiut de lăcomie,

am iubit cu demnitate,

n-am fugit de sărăcie…

Am fugit de vanitate!

Nu am cunoscut trufia,

nu am îndrăgit dispreţul,

n-am fost prietenă cu ura

şi, de aceea, poate, preţul

mi-a fost dat… cu picătura!

Nu ştiu cum de-am nimerit

într-o cloacă de mişei

ce, nici astăzi, n-au pierit

şi… ce cloacă!

De doi lei!

Este cloaca hoţilor,

cloaca vizigoţilor,

cloaca lumilor barbare,

cloaca lumilor avare,

cloaca fără de onoare,

cloaca-pumni, cloaca-picioare,

cloaca-pentru-noi-se-poate,

cloaca datului-din-coate!

Asta-i cloacă de stăpâni

peste suflet de români

şi e cloacă de călăi

ce smulg inimi în văpăi,

cloaca marilor tirani

care, pentru nişte bani,

ne omoară în stil en-gross…

Suflete la domino!…

S-au născut, cu toţii, hoţi!

Şi bunici, copii, nepoţi…

Iar când prada nu se lasă

îi întind, cumva, o plasă,

dacă prada nu cedează,

fac cum fac, o îngenunchează;

de găsesc pradă uşoară,

în trei zile o omoară!

Şi, trecut-au mii de ani…

Când, gândind la a mea soartă,

mi-a bătut poştaş în poartă…

Mi-au trimis, duşmanii, carte

şi… de-aproape, de departe,

după mine, toţi veneau!

Am dat fuga în a mea sine

şi-am aflat că se împlineau

proorocirile meschine…

Nu să îmi spună La mulţi ani!

într-a mea eternitate,

nici să îmi spună Somn uşor!

întru somnul cel de veci,

ci să îmi ceară bonitate

fiindcă aş fi, la ei, dator!…

De plătit-am greu tribut,

bir în sânge, grea dobândă,

pentru ei… nu e prea mult!

Azi, mormântu’mi vor să-l vândă…

Asta îmi spuse un limbut!

Nu m-aş supăra prea tare

dacă m-ar lăsa în sicriu

însă, după cât se pare,

nu mai vor să zac în groapă,

ci să fiu… şi mort, şi viu.

Sătui… nu-s, de răutate!

Poftă… li-i de genocid!

Îi cheamă setea de sânge…

De mii de ori, ei mă ucid!

Şi vor să mă ridic din moarte

să mă mai omoare o dată…

Sufletul, vor a îmi înfrânge,

un’ câte un’ şi toţi deodată!

Au tras în mine cu săgeţi,

cu arcul, cu ţepuşe otrăvite…

Ultima dată, doi băieţi…

Cu pietre mă loveau în oseminte!

Nu am simţit durere, nici ură, nici tristeţe,

m-am pus în prag la catedrală,

mi-am adunat bucăţile în veşminte

cu a ei cruce triumfală.

Odată, mi-au făcut favoruri…

M-au ars pe rug cu faţa către cer!

Nu s-au gândit că sus, acolo-s doruri

ce îmi şopteau să nu disper!

Încet-încet, din rădăcini,

cercau să ardă al meu trup,

au pus în juru’mi mărăcini

care îmi şopteau în cor să-i rup!

Să fac din ei un car de foc,

sufletu’mi, să îşi afle loc!

Să fac din ei un car cu fân,

sufletul, să mi-l alin!

Să fac din ei covor de toamnă,

al meu suflet, să-l adoarmă!

Mi-au azvârlit trupul pe foc,

au pus fitil cu dinamită…

De îngeri, au gândit să îşi bată joc

când pus-au bombă pe orbită

ca să mă facă scrum, cenuşă…

Cu gheara zgârâiau o urnă funerară

dar n-au avut succes,

ci… o mănuşă, ce le-a făcut ziua amară!

Ei au lucrat doar cu mănuşi

fără amprente, ADN sau teste…

La detectorul de minciuni, la trei butoane – trei păpuşi!

Cine ar îndrăzni să le conteste!?

În ochi… mi-au aruncat cu lavă

dintr-un infern nepământesc

iar, după ce s-a potolit vulcanul,

această lume grav bolnavă

a repetat acelaşi gest grotesc!

Din litere, imagini şi cuvinte,

a construit caricaturi

pe care le-a trimis în mine cu arcanul

şi în care a scris Te învăţăm, noi, minte!.

Lumii…

Să nu-i pot fi de ajutor!

Să nu rostesc cuvinte adorate,

să nu mai duc o apă în ulcior

bătrânilor şi altor suflete însetate

iar, la copii, să nu mai pot ajunge,

să îi las a da cu ochii în foc,

să nu-i mângâi când inima le plânge,

să nu-i învăţ ‘trăi în lumi de basm, de joc!

Pe mame…

Să le las în ploi şi vânt

când toamnele, în ele, încep să vină,

să nu le dau un petec de pământ

pe care trupul obosit să îşi odihnă!

Pe taţi…

Să nu-i mai sfătuiesc

a fi mai blânzi cu-ale lor fiice,

să nu-i ascult când bănuiesc

că au dureri, n-au cui a le zice!

Şi…

Au mai poftit ai mei duşmani

în dis-de-dimineaţă

să fiu fantoma fără bani,

fantoma fără casă

ce n-are drept la viaţă…

La margini de pământ,

să n-am dreptul la moarte,

nici dreptul la mormânt…

De grijă, ştiu să îmi poarte!

Dreptul la patru blăni şi la un singur cui,

mi-a fost atunci furat,

când mulţi s-au preasupus

la el şi voia lui,

căci marele vătaf,

pre mulţi, a mai rugat…

Pe poteră, ce jaf!

Încerc, în taină, să le spun

că n-au puteri să îmi fure

cerul pe care, ochii… îmi pun,

cântec de păsări din pădure,

cele trei sfinte cuvinte

de care dânşii n-au aminte,

încredinţate mie în vise,

ce n-au fost nicicând prescrise!

Au uitat să îmi fure, încă,

sfânta mea copilărie,

izvor susurând pe stâncă,

struguri dulci culeşi din vie…

Sfânta mea copilărie,

cu licuricii ce-i prindeam în palmă

şi-i închideam într-o maramă,

lumea din sat să nu ne ştie!

Sfânta mea copilărie,

cu fluturii de mai în zbor,

când îi vedeam… o jucărie!

De fulgii albi, nu îmi mai era atât de dor!

Şi, n-au apucat să îmi fure

doi porumbei ce se iubeau prin mure,

răsărit de lună într-al meu sat,

râul pribeag în care m-am scăldat,

pe cei care au răposat

când din frunză mi-au cântat,

pe-ai mei oameni de zăpadă

ce dormeau iarna în livadă,

o gutuie coaptă în sobă,

vracii înţelepţi la vorbă!

Din dorinţa de-a fura,

domnii au uitat ceva…

Zilele din săptămână,

sărbătorile din lună,

litera şi alfabetul,

iarba verde şi poetul,

poezia cu a sa muză,

păpădii, o buburuză,

primul meu sărut de fată

şi tăciunii scoşi din vatră,

un inel (numai al meu!)

cu al său nume, Curcubeu!

Dacă mi-au furat mormântul,

înclin să cred că-s supăraţi…

Eu am plecat,

deci… mi-am ţinut cuvântul,

în lumi de cai înaripaţi!

Acum, ei îşi doresc să aibă

şi-această sfântă lume a mea

dar… una e a vrea

şi alta, a putea!

E lumea unui dor secat,

e lumea sfinţilor din cer,

e lumea fără de păcat,

e lumea de eter!

E lumea nouă de argint,

e lumea gândurilor pură,

e lumea celor ce nu mint,

e lumea făr’ de ură!

E lumea lumilor albastre,

e lumea lumilor de aur,

e lumea de culori şi astre,

e lumea mea cu-al ei tezaur!

Pentru a salva această lume,

eu mor şi iarăşi voi muri,

de va fi cazul,

şi moartea îmi va fi

un râu cu spume

în care să mă scald,

să îmi las necazul!

Îi rog frumos pe-ai mei duşmani

să cate azi în calendar

şi vor vedea că nu trec ani

până ce truda le va fi în zadar!

Nu au văzut că, orice-ar face,

nu pot să îmi fure amintirea

ci, în existenţa lor de dobitoace,

şi-au furat singuri privirea?!

Aşa.. ajuns-au a fi orbi,

nu pot zbura ca nişte corbi!

Mie, de grijă, să nu îmi mai poarte,

trei cucuvele ce îşi cheamă moarte

căci, din mocirla existenţială a lor,

nu pot vedea un mic decor…

Nu mi-au furat, când s-a putut,

dreptul de-a mă fi născut!

Şi, dreptul la mamă, tată,

nu mi-l vor fura vreodată!

(04. 11. 2018)

 

Poeta Lhana Roma-Nova, născută pe meleagurile lui Brâncuși, scrie poezii tematice cu o sensibilitate aparte.A publicat în mai multe platforme literare, atât din țară cât și din străinătate.  în prezent, atenția dânsei este concentrată asupra volumului de debut: Firul de Paianjen.  În revista ”Aspirații” poeta Lhana Roma-Nova vine în întâmpinarea cititorilor cu un grupaj de poezii care atinge sufletul cititorilor rin diferite teme.

Poeta Lhana Roma-Nova a debutat  în vara aceasta cu volumul de poezii „Firul de păianjen” la Editura Scrisul Românesc (Craiova) și cu volumul de poezii „Liliac… și-al meu vampir”, la Bibliocarti.

 

Echipa Aspirații

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns