Poeme

Limba română

Salvarea dintâi,
prima iubire –
Rămâi!
Cântă, vorbeşte, îngână –
Limba Română!
Minunea dintâi, dulce simţire –
Rămâi!
Prima iubire – a noastră iubire –
Rămâi!
Cântă, vorbeşte, îngână –
Limba Română,
a noastră Stăpână!

Ţara

Ţara mea
nu-i unde-i bine,
Ţara mea-i
unde mă doare…
Ţara mea
o port cu mine.
Slova Strămoșească

Te înalţă coborând
În al strămoşilor cuvânt,
Numai astfel, măi frate,
Neamul nu ştie de moarte.

Zestrea Neamului

Cât limba ta română
va fi ca să rămână
o Zestre – cea dintâi,
tu, neamule – Rămâi!

Cât limba are viaţă,
cât floarea-i cu dulceaţă,
în Ţara mea de Dor –
eu n-am mormânt să mor.

Darul lui Dumnezeu

Dumnezeu ne-a dat un plai,
Parcă-ar fi gură de rai,
Ni l-a dat ca să-l sfinţim –
Veci de veci aici să fim.

Scut și sabie

Cât am Ţară,
Nu-s de ocară.
Dulce Românie

Şi-ntr-o floare de câmpie
Te văd, dulce Românie.

Românie Română

Românie profundă,
În răul absolut,
Mereu te scufundă
Un neam de-mprumut.

Dar cum să te-nece,
Când nu ştii de moarte?
Iuda-şi încerce
Juvăţul… ce poate?!

Românie – română,
În veci fii stăpână

Țară Spintecată

Sângerează aici,
Sângerează acolo…

Patria Poeziei

Fără Patrie,
oricine scrie.
Fără Patrie,
de unde Poezie?

Cântarul Nemuririi

Câtă cultură – atâta neam,
Cât neam – atâta Ţară,
Câtă speranţă – atâta viaţă…
Ce-am avut? Ce mai avem?

Autor: Ionel Căpiță, Chișinău

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *