CUATROCENTO…
– renaștere –

Spre ce ne îndreptăm și cine suntem? Ce vrem să devenim și unde ne grăbim? Suntem scântei desprinse din Lumina veșniciei! A venit nota de plată, dar ce plătim? Ignoranța noastră! Alunecăm în gol, căci am uitat de Dumnezeu și de noi. Am uitat că ieri am fost fărâme din Conștiința infinită a Creatorului și astăzi am devenit niște umbre!…
A înghețat timpul sau noi am devenit surzi și orbi? De ce nu mai auzim tic-tacul zilelor? Egoismul se poartă în buzunare, iar trădarea a devenit o monedă de schimb. S-au înmulțit vânzătorii de frați și dragostea celor mulți s-a pierdut, printre clipele unui joc al morții. Mintea celor puternici s-a intunecat, iar izvoarele întelepciunii au fost otrăvite!..
Cei flămânzi după putere au intins masa lor și mănâncă suflete. Ei se hrănesc cu durere și necaz. Beau lacrimile celui năpăstuit și zic în sinea lor: „Cine ne va opri?” Străinul vrea să ne jefuiasca de valori, speranță și pace. Vrea să ne vândă disperării, iar noi ca oile, să rămânem în turme, când cade nenorocirea peste noi. Au căzut dureros din leaganul iubirii, pe spinii stricăciunii!…
Mulți sunt arși de vii în spitale, din cauza unor incompetenți, care au ajuns personal de specialitate, cu pile, bazate pe nepotisme și prietenii cu interes. Murim cu zile, intubați și uitați în mod intenționat în saloane, ca să putem elibera cât mai repede paturile și să plecăm în lumea de dincolo. Dar noi suntem copiii Cerului, creați din iubire și pentru iubire, sortiți Eternității!…
Unde este educația sau a murit școala Românească? Cei mari ne vor neștiutori, căci vor să transforme generațiile următoare, în subordonați unor interese meschine. Copiii noștri cui rămân și ce moștenire le lăsăm? Unii din ei mor în cristelnițe, sufocați sau înecați cu apă. Ce ar spune domnitorii noștrii: Mircea, Țepeș, Mihai, Brâncoveanu, Cuza și alții, care au făcut un crez din binele țării?…
Cuatrocento!…Să ne trezim Români!… Ne este furată viața și libertatea! Măcar acum în ultima oră, să căutăm unitatea și să rămânem demni! Căci dacă nu facem astăzi ceva, istoria ne va judeca și ne va condamna la uitare! Ne unesc aceleași lacrimi! Picături gemene de suflet se contopesc și fierb în clocotul comun al durerii. Ne unește același dor de veșnicie!

Autor: Ioan Draga
Arad 28.03.2021

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *