,,Iluzia unei clipe”-autor Carmen Marin Editura ,,Autograf” MJM Craiova-2016

„Asculţi acorduri înalte, pe care doar tu poţi sǎ le auzi şi pe care doar tu poţi sǎ pluteşi. Sufletul tǎu vibreazǎ, atunci când atingi podeaua. Eşti într-o salǎ de dans sau în propria ta viaţǎ şi de aceea faci piruetǎ dupǎ piruetǎ. Graţia împletitǎ cu alunecǎrile suave te însoţesc. Simţi cǎ doar aşa viaţa te poate alinta. Pluteşti pe un dans lin, iar alteori prea zgomotos. Depinde cum simţi muzica care alimenteazǎ propria ta viaţǎ. Partenerul de dans îţi este timpul. Acel domn simpatic şi şarmant care zâmbeşte doar atunci când îi atingi mâna. Te învârţi în pas de bourree, şi el executǎ aceleaşi mişcǎri perfecte în jurul tǎu. Muzica are aripi, iar tu nu le vezi, doar le simţi. Rochia albǎ îţi cade pe lângǎ trupul suplu ca al unei belerine, dându-ţi un farmec aparte. Alteori te înalţi pe dans de pas de deux. Ai pornit în viaţǎ demult, acum poţi privi peste umǎr şi crezi cu tǎrie, cǎ viaţa este doar o alunecare. Nu mai conteazǎ cât de tare te învârţi. Nu ai voie sǎ cedezi. Trebuie sǎ te avânţi cu mai mult elan în dans, în propriul tǎu dans. Ai aripile tale creionate într-o noapte de april. Şi zâmbetul, nu poate sǎ lipseascǎ de pe chipul tǎu umbrit de speranţe ce stau inchise. Doar aşa vei putea pluti prin viaţǎ, fǎrǎ a atrage priviri iscoditoare ale celor care stau pe marginea ringului şi te privesc. Trebuie sǎ îţi urmezi drumul ce se deschide în faţa ta, pardon: dansul! Viaţa ţi-a oferit fireasca oportunitate de a face din speranţe şi iluzii, un cântec. Regretele şi renunţarea le vei elimina din gândurile tale, ce te copleşesc cu zgomotul lor. Muzica te învǎluie ca un parfum de iasomie, din ce în ce mai bine, încǎlzindu-ţi sufletul. Sufletul tǎu are culoarea verilor calde şi tânjeşte necontenit, dupǎ frumuseţea absolutǎ, crezând cǎ poate fi cǎutatǎ şi aflatǎ doar pe note de pian sau pe arcuşul unei viori. Vrei sǎ dai ofrandǎ, roşeaţa din obrajii şi reuşeşti pentru cǎ faţa îţi arde ca un foc. Vrei sǎ te înclini crezând cǎ melodia e pe sfârşite, însǎ: nicidecum! Abia a început şi tu trebuie sǎ-ţi încânţi spectatorii, pânǎ la final, cu demnitate şi curaj. Ai senzaţia cǎ se aud apaluze şi te opreşti pentru un moment de relaxare.. dar e doar o pǎrere. Mulţi ochi te urmǎresc: unii cu admiraţie, alţii vor sǎ faci un pas greşit, uitând cǎ şi tu ai dreptul de a greşi. Doar eşti om! Îi priveşti pe sub genele lungi, îţi înclini corpul cu eleganţǎ izvorâtǎ din speranţa ta de a face totul perfect, apoi în sinea ta îţi spui : Nu e treaba mea ce aşteptǎri au ei de la mine! Sunt aici pe ringul meu, în propriul meu dans. Timpul te prinde din nou de mânǎ şi te aruncǎ cu mai multǎ graţie. Nu mai simţi de mult nici podeaua de catifea albastrǎ, nici picioarele care pentru moment au devenit aripi. Parcǎ eşti în vǎzduh şi vezi chipuri ce nu au contur . Mâna partenerului e acum e pe mijlocul tǎu. Te aruncǎ şi îl laşi pentru cǎ aşa este dansul, el ştiind foarte bine ce face şi neavând motive de îngrijorare. Dai totul din tine. Nu-ţi doreşti sǎ devii o bunǎ dansatoare! Vrei sǎ ai parte de un dans frumos al vieţii. Nu cred cǎ ceri prea mult de la Demiurg sau poate cǎ da! Te miri şi tu de unde atâta energie? Te miri de unde atâta dǎruire? Se pare cǎ ursitoarele ţi-au aşezat în pocalul din care ţi-au dat sǎ bei, licoare magicǎ. Zâmbeşti. Cum îţi pot trece prin minte astfel de gânduri? Şi de ce acum? Tocmai acum? Întrebǎrile nu-şi au locul şi nici rostul, trebuie sǎ fii atentǎ la muzica care te-a primit sub vraja ei şi care îţi înalţǎ sufletul frumos. Ai speranţǎ cǎ la sfârşitul melodiei vei fi mândrǎ de finalul grandios fǎcut, indiferent cât de lungǎ sau de scurtǎ a fost melodia. Deodatǎ auzi un glas abia şoptit, dar al cǎrui ecou îţi intrǎ în fiecare celulǎ a corpului:— E ultima piruetǎ. În scurt timp muzica se va opri.
Te opreşti şi priveşti. Nu poate fi ultima ta piruetǎ! Însǎ totul e amorţit şi parcǎ nimeni nu-ţi înţelege dorinţa de a continua. Aşadar, a sosit şi momentul înclinǎrii. Dar, nu e totul pierdut. Trebuie sǎ o execuţi foarte bine. Aşa cǎ, acum, e momentul tǎu cel mai înalt: te roteşti o datǎ, încǎ o datǎ, şi încǎ o datǎ. Rǎmâi la podea, cu mâinile în formǎ de cruce, ca aripile unor heruvimi. Capul îţi este înclinat, iar ghenunchiul l-ai aşzat pe podea. Timpul îţi şopteşte: “A fost o onoare sǎ dansez cu tine!”Abia acum auzi aplauzele frenetice de final. Eşti mulţumitǎ chiar şi tu. Te întrebi cum de ţi-au ieşit atât de perfecte mişcǎrile, dar cortina cade încet lǎsându-ţi întrebǎrille ce preling pe fruntea ta, brǎzdatǎ de milioane şi milioane de stele, fǎrǎ rǎspuns. Sufletul s-a umplut în sfârşit din frumuseţe divinǎ şi aşteaptǎ mâgâierea Creatorului sǎu.”

Comentează - cont Facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mircea Teculescu - Poeme

31 august 2021