Motto:
„Patruzeci este bătrânețea tinereții,
cincizeci este tinerețea bătrâneții…”
(Victor Hugo)


Într-o existență descătușată sub pecetea hazardului cauți puncte de sprijin, repere, culoare de ființare/dezvoltare sau/și de refugiu. Le găsești, uneori fără să fii arhitect de top, și, într-o formă sau alta te satisfac în rutina cotidiană, dacă nu ești cusurgiu. Intri deseori în coliziune cu societatea, cutumele te irită prin vocea rurală a gardului, ori a scării urbane, ce-ți țiuie-n timpane când vecinul delirează bahic, isteric, cretinoid… Cozi la pâine, cozi la carne, cozi la benzinărie, cozi la butelii… mamă… da’ am scăpăt săgeata-n în supermarket de vreo trei decenii, îs fericit!… Da’, ce să vezi?! Cozi la taxe, cozi la impozite, la bancă te sufoci, cozi financiare la administrație, cozi la pașapoarte, cozi la alegeri… Bine că-s libere, uneori, da’ intri-n trepidație cu-atâtea zorzoane!

La jumătatea de secol pe care acu’ o oră am mistuit-o, parcă-mi lipsește ceva, nu știu ce anume, mai mereu în adolescență și tinerețe mi-au furat câte ceva din traistă câinii… – Hai, las-o moartă, că și azi îți devorează felii din ficat lăcustele!” îmi șoptește sinele.
– Văd, simt, însă cum să te scoți întreg, istețule?! intervine vocea rațiunii.
Ridici din umeri, după ce te-ai verticalizat din colb și uiți poveștile sumbre!
– E simplu, frate, da’ o fi suficient?
– Bă, n-o fi destul, da’ te consolezi și tu depozitând niscaiva straturi de praf în Istorie!

Noiembrie, 14, MMXXI. Mă biciuiesc crâncen tentaculele dictaturii medicale, ivite hoțește în târgul democrației… cum s-o descâlcesc?! Ani întregi, sumbri uneori, chiar și-n miezul stupizeniei stagiului militar, identificam soluții. Varianta balcanică, crescută bahic în nopți de poker și barbut, revela obscur o felie de libertate. Azi, însă, orizontul pare condamnat la supușenie. Deși n-am cedat, mă simt sufocat, fără ieșire! Certificatul verde îmi arde necruțător percepția unei vieți libere… Valori democratice? Unde?!… Egalitatea cetățeanului în relația cu statul, pare-mi-se așa trâmbița, în câmpul verii, înainte de alegerile interne de partid, un prim-ministru (semi)defunct! Egal cu cine-i cetățeanul?!? Cu o sumă de așa-zise adevăruri, dintr-un sac doldora de ipocrizii!?

În „2084”, roman al lui Boulem Sansal, fuga inteligentă era o soluție în nevoia de libertate, prozatorul algerian refuzând captivitatea revelată de George Orwell în volumul „1984”, chiar dacă din el s-a adăpat… Bine, între atâtea frânturi de gând, unde-s eu, cel care provoc și-mi asum dreptul de a contesta neghiobia prezentului?

Fragil, din ce în ce mai vulnerabil cu fiece cedare a omului contaminat de frica de Sistem – asta simt, când îmi văd confrații îngenunchiați, sub vaccin, la poarta mall-ului. – Eheii… și tu crezi n-o să te vaccinezi?!” mă întreabă suveran până și cei din intimitate…
– Nu știu încă dac-o voi face, forțat într-un orizont de timp de ghilotina locului de muncă.

Posibil, mi-ar fi cu neputință să supraviețuiesc, să am acces la un codru de pâine și-un strop de cultură. Ar fi însă cea mai cruntă înfrângere în plan social pe care mi-a servit-o Viața! La jumătatea de veac îngăduită de Dumnezeu – timp în care, alături de un dram de spoială de praf de stele, am inhalat suficient balast cât să construiesc un segment de autostradă – înțeleg fără echivoc că libertatea mai joacă un rol decent doar în lecțiile de filosofie, din amfiteatrele de cristal, altfel a devenit o zdreanță slinoasă, pe care o damă de centură o refuză ironic, dacă-și sporește dulceața albiei cu-n pește protector…

Paralizat ca niciodată-n oceanul zăbalei, trag de timp cu speranța naivă că imprevizibilul va jugula noua dictatură, care ne devorează planetar. (Deși nu doresc, știu bine că o criză majoră – generată de furia naturii ori de reasamblarea sferelor de influență ale lumii, în urma unui conflict armat – va suprima această formă a Sclaviei. Asta nu înseamnă că vom rupe lesne plasele altui năvod…). Mă ajunge din urmă condiția Mioriței, deși nu i-am gustat nicicând resemnarea.
– Să lupți!, îmi spune gândul.
– Cu cine, scumpule, cu Sistemul globalist, care și-a înmulțit perfid dulăii din fermă?!
– Bine, atunci fugi, evadează! îmi cere o altă parte din ființă.
– Unde?! Cortina roșie a fuzionat cu cea galben-portocalie, într-o aberație cromatică a Sclaviei!

Sclavia sau moartea? – aceasta-i întrebarea care-mi pulsează dement! În acest infern dantesc, salut poziția celor care-au acceptat senin, fără rezistență, zăbală. Nu-s deloc ironic, ei au înțeles instinctiv că împotrivirea era inutilă, când tăvălugul s-a pornit alienant pe Pământ. Au mers pe aleea lui ce-o fi o fi, n-avem de-ales, care-i scutește de suferințe suplimentare. Totuși, nu-i invidiez, o zi în plus de libertate devine prețioasă prin însăși drama de a rezista ocolind încrâncenat colivia.

Bivolul, oricât ar fi de bătrân sau de rănit, abandonează lupta cu leii abia când organele vitale-i sunt devorate, nu-și cedează carnea smerit, într-un ospăț pantagruelic în savană ori în inimă de mall!
—————————
Prof. Gruia COJOCARU
Lișna, Botoșani
15 noiembrie 2021

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *