Mi-e toamnă


Te-aș mușca pe tine toamnă,
cu semințele-ți cu tot,
îmbrăcată-n voal de doamnă,
ce te mângâie pe cot.

Te-aș sorbi dintr-o privire
dup-o ploaie de ochiri,
sfântă ca o mănăstire,
curcubeu de amintiri.

Ia-mă, rogu-te, odată
și mă du la tine-acasă,
anu-ntreg să se abată,
fiindcă vrea să te descoasă.

Să mă-nvârți, precum o lună
mișcă toate ițele,
să te gust ca pe-o căpșună,
să-ți sărut gropițele.

Lasă-mi toamnă-n amintire
al tău voal înmiresmat,
să mă-nham la fericire
ca un mânz înaripat.

Despărțire

Iubito, de astăzi ne vom despărți,
tu ia-ți cu tine noaptea sau lumina,
mie să-mi rămână ce s-o nimeri,
hârtia de scris, muza și cu mina.

Clipele nebune le-om tăia în două,
una pentru tine, una am s-o iau
și-aș mai vrea ceva: cămașa-ți cea nouă,
după care sânii-ți goi se arătau.

Ia și primăvara, nopțile albastre,
mie lasă-mi toamna cu frunzele ei…
Dar ce-om face cu dorurile noastre?
Sunt fără cuvinte… Nu pot să închei…

22.10.2020

Leru-i Ler

Va veni și ziua-n care,
vor veni să mă colinde,
înainte de plecare,
vocile prea șovăinde,

zori și frunzele căzute,
foșnete în miezul nopții,
toate clipele plăcute,
vor ajunge chiar și morții…

toți prietenii, dușmanii
să se-asigure odată,
că mi-am împlinit toți anii
și-am cravata înnodată…

Ziua ceea, Leru-i Doamne,
e tot timpul mai aproape;
să colinde…să condamne
și apoi să mă îngroape…

Va veni și ceasu-n care
trâmbițele vreau sa sune
ultima-mi, da, publicare,
iară norii toți să tune

și s-aud din nou o dată
Flori de măr din cele dalbe;
am să stau la judecată
lângă rădăcini de salbe.

De-i veni și tu acolo
printre pietre de morminte,
lasă florile încolo,
dar mai am o rugăminte:

când mi-i da sărutul ultim
și toți ochii de pe lume,
vor privi pe un penultim
nume și al meu prenume

să o faci mai apăsat,
toată lumea să-nțeleagă
că atunci nu m-ai lăsat,
Leru-i Ler, iubită dragă.

 Începând cu data de 15 noiembrie și sfârșind la 25 decembrie, credincioșii din întreaga lume țin cu strictețe Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului.

Mulțumim tuturor colaboratorilor noștri și le dorim viață lungă îmbelșugată și sănătate maximă.

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CINE MOARE? de Pablo Neruda

10 noiembrie 2020