scrisoarea unei bezmetice către un bezmetic

nu știu de unde această convingere că
într-o zi vei citi ceea ce scriu, poate
vei citi, dar nu îmi vei răspunde
niciodată, pentru că
tu ești un altfel de bărbat.
după ultima noastră revedere,
am încetat să te caut; de fapt, un bărbat
nu se caută, el vine ca o întâmpinare, simte vibrația inimii tale care se sincronizează
cu vibrațiile lui. el știe că exiști,
știe că o să te întâlnească, știe
drumul spre tine fără busolă,
are un al șaselea simț.
dacă tu ai venit, probabil inima ta
mi-a strigat dintotdeauna numele, însă abia
acum gura ta l-a rostit literă cu literă,
apropierea să fie mai devreme.
tu nu ai încetat să mă strigi
iar eu amețeam de fiecare dată la
chemarea ta. vocea ta lua forma brațelor,
le simțeam strânsoarea, mângâierea,
focul ce mă învăluia, flacăra
dragostei. oh, dragul meu,
nici acum nu am uitat
cum m-ai privit până în adâncul inimii,
acolo unde ajunge doar iubirea.
mă priveai cu blândețe,
în ochii tăi strălucea constelația
balanței, dar eu nu știam ce să fac cu
acea strălucire, cu acele brațe… m-am speriat
de prea plinul cu care te dăruiai, pentru că
eu nu știam ce să fac cu iubirea ta,
unde să o așez, să o păstrez
intactă. departe de zumzetul lumii, stăteam
ca doi cocori într-un apus de soare… apele
purtau la mal cei mai frumoși nuferi
iar trestia se ondula ca o navă
ancorată în port.
dragul meu, drag, niciun
alt bărbat nu mi-ar putea dărui
imensa dragoste pe care ți-am purtat-o.
ții minte când ai tras obloanele lumii peste
noi și m-ai învățat să fac dragoste? să
nu murim, mi-ai spus, să nu murim!
sau hărjonelile nevinovate când
te enervai din cauza greșelilor
mele de viață? eram
într-o continuă contrazicere
care avea nevoie de demonstrații
și atunci căutam pe google rezolvarea.
m-am molipsit de la tine. azi corectez și eu
dar cel mai mult aș vrea să corectez
momentul în care am greșit
amândoi, sau poate numai unul din noi
a greșit. oricum, nimic nu se poate
schimba, doar dacă am suferi
de o amnezie temporară
care să cuprindă
timpul acela în care ne-am
îndepărtat încet, unul de altul,
ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
altfel nu vom putea fi noi cei de dinaintea
amneziei. și totuși, gările sunt pustii,
niciun tren nu mai trece pe la tine,
între șine au crescut maci, iar
receptorul telefonului a
căzut din furcă, sună
mereu ocupat. dragul meu,
drag, îmi ești drag și-acum și nu știu
ce să fac cu amintirea ta. unde s-o pun,
să nu mai dau de ea, să nu mă mai
rănească din nou și din nou?
cu aceeași dragoste, eu,
bezmetica!

din volumul ”Acea femeie din mine”, de Daniela Mihăeș

Poeta Daniela Mihăeș (Deep) este autoarea mai multor cărți de poezii în limba română, printre care și a cărții pentru copii, „Căsuța amintirilor”, apărută în august 2020.

„Spațiul este nedefinit, el cuprinde timpul în toate formele. Amintirile din trecut, trăirile de azi și speranța de mâine. Spațiul e o formă în care existăm, nu-l putem atinge, suntem particule care călătoresc în imensitatea lui. Aici navigăm și suntem cârmacii propriei vieți, o corabie cu toate pânzele sus.
Dragii mei, vă invit să ancorați corabia la țărmul volumului „Căsuța amintirilor”, un popas în lumea copilăriei și a naturii.

Daniela Mihăeș

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Angela Bratsou: Urări

28 aprilie 2021