fiindcă m-au numit diaspora și mă cuprinse frigul

am luat flaneaua mamei
ziua de duminică
poza tatei și
binecuvântarea de la botez

dintr-o dată
m-am trezit
pe un peron
plin de oameni gri
și tăcuți
înconjurați de alarme
și-n ordine
de uniformele soldaților triști

ne-au împins
cu ură în trenul
evreilor deportați
numarându-ne
ca pe vite
și îmi era fig și frică
că-mi voi uita numele

am fugit la ai mei
cei duși pe deal
le-am îmbrățișat crucile
i-am întrebat
dacă mă recunosc
dacă mă mai țin minte
și de-a cui sunt…

tu ești a Vrîncioaiei
a Vitoriei Lipan
a lui Moromete
tu ești a lui Darie

Am să merg acasă, cu siguranță va veni și ziua aceea. Am multe valize, am strâns tot ce nu-mi va fi de folos, dar le voi păstra. Sunt nimicuri de care m-am atașat. Când voi ajunge, mă voi simți ca un soldat venit din război. În jurul meu nimic nu vă avea legătură cu mine deși m-am născut și am copilărit pe această bucată de pământ.
Mă voi simți singură și tristă, voi trăi într-un trecut care nu mai are legătură cu mine. Am fost unealta care și-a făcut datoria programată pentru munci care mi-au oferit bucurii de moment. În urma acestor ani, am rămas orfană. Într-un fel mi s-a spălat creierul, nu mai știu cine sunt, îmi aduc aminte foarte puțin de ceea ce am fost. Cât despre viitor, mi-e teamă, nu știu ce voi deveni. De aceea mă întreb cum ar fi fost dacă nu plecam. Ar fi fost schimbat ceva în viața mea sau totul se derula la fel pe pământul patriei?
Soldatul se va întoarce acasă plin de răni, traume, schilodit în suflet, un pic nebun, căruia se va spune: „erou”.
Eu mă voi întoarce ca și el, cu toate mizeriile omenirii acumulate în decursul anilor. Nu știu cum mă vor numi, nu cred aș reacționa într-un fel, am învățat și am trecut prin multe ca să știu că în încerecarea de a mă apăra, e doar lupta cu morile de vânt.
Probabil voi muri cu gândul aici și cu trupul acasă, dar cu siguranță voi ajunge într-un loc ce nu are legătură cu niciuna din ele.
Până atunci încerc să-mi ușurez valizele și să iau cu mine doar necesarul: pe mine, cea care eram odată.
Și din nou: ” pe mine, mie, redă-mă”

Autoare: Daniela Mihăeș Deep, Italia

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *