GOLURILE DIN SUFLET

Oricît de mare-l credem și oricât de capabil,
Totuși, un gol în suflet există… Poate-s multe !
E-un adevăr sensibil, dar este pardonabil,
Căci nimeni nu-i perfect în lumea cu tumulte.

De cum ne naștem, viața, părinții, știința, școala
Ori anturajul – prieteni – ori muzica, ori arta –
Tot ce-i cultură – toate, vor să ne umple coala
Care-i cu totul goală când vieții-i trecem poarta.

Și, zi de zi, ne-o umplem până ne-o facem plină,
Încât cei mândri strigă: „Acum noi știm de toate !”
Poate chiar eu, ca dânșii, crezând că n-am vreo vină,
Mi-am zis la fel; și totuși… ceva-mi lipsea din date…

Până-ntr-o zi când, sigur, simțeam că-s două goluri –
Și-s mari ! Erau CREDINȚA și celălalt – IUBIREA…
De fapt, sunt două aripi ce ne înalță zborul,
Iar de-mi lipsesc din suflet, săracă mi-e trăirea!

Fără Credință, viața-i zigzag prin labirinturi,
Cu mari intrări splendide, dar toate se înfundă,
Căci ea e Farul vieții ce-n inimi dă alinturi.
Cei care o sfidează în bezne se afundă !

Iubirea-i o fiică a Credinței – și-i divină.
Ea e la fel de sfântă dacă-i adevărată !
Ea-i marea fericire, de-i pură și deplină,
Căci dragostea-i chiar viața – și-i binecuvântată !

Iubirea e regină pe cosmica natură:
Ne-a zămislit fiorii din noi în mii de fețe,
Ne-a îmbrăcat în taine cu-o mândră țesătură,
Încât atunci când arde – dă vieții frumusețe…

Golurile mari din suflet în clocot de cleștare
Ne saltă-n ochii lumii de-s pline și-s sfințite.
Devin munți pân’ la ceruri ori stele orbitoare,
Fiind valori de aur în lumea de ispite.

Glen Ellyn City, 5 oct. 2020

Iubirea divină, modelată prin vibrația unei măreții, astăzi, la Simboluri de ceară: Cristian Petru Bălan.
Emisiune realiyată de doamna Prof. Carmen Popescu, București

„Am fost impresionată de grandoarea domnului Cristian Petru Bălan, căruia îi ofer cu tot dragul, această înregistrare a Simbolurilor de ceară. Dragi prieteni, veți fi încântați dacă veți încerca să aprofundați mesajul informației, dăruit de acest colos, omenirii. Respect, domnule!” – Prof. Carmen Popescu

Mi-a întinerit iubirea…

Mi-a-ntinerit iubirea-n tornade trecătoare
Restituindu-mi visul străvechi ce se-ofilise
Care transformă toate-n plutiri înfloritoare,
Cu măsluiri de simțuri, în parte compromise…

Preapustiitu-mi suflet voia stagnări nestinse,
Când din cortegiul vieții, din vastul empireu,
O mult râvnită forță de re-nnoiri distinse
M-a invadat nostalgic și-aprinse trupul meu.

Rugina-mpotrivirii – un smalț ce se-ngroșase –
Sări neputincioasă și se coji de vie,
Lăsând tulpina verde cu fibre-armonioase
Să-apară-un pic vederii mimând că-i veșnicie…

Dar totu-i vis de-o clipă ce freamătă sălbatic
Voind să mă transforme într-o minune rară,
Căci nicicum instinctul, oricât de nebunatic,
Nu a schimbat vreo iarnă în mândră primăvară !

Cristian Petru Bălan,
Glen Ellyn City, 7 oct. 2020

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *