Gânduri despre limba română

Bine te-am găsit sau mai bine zis, îți mulţumesc, că ne-ai ales să respirăm în graiul nostru strămoşesc. Poate că nu suntem vrednici, să îți purtăm vocalele și consoanele prin lumea asta mare. Poate că nu toţi merităm să ne ” scăldăm ” în mierea cuvintelor tale. Dar pentru că ne-ai ales să te vorbim și pentru că ne-ai împărtășit cu duioșie, secretele tale, eu azi îţi mulţumesc şi mă închin numelui tău mare: ROMÂNIA!

De pe întreg cuprinsul lumii, mai mult sau mai puțin înstrăinați, ne vom întoarce într-o zi Acasă. Nimic din tot ce-am adunat, nu va putea să ne oprească: nici bogății, nici fală, nici renume. Lacrimi, chin sau cântec, nimic nu ne va sta în cale. Când Patria străbună, ne va chema cu glas duios, lăsa-vom toate în urma noastră. Cu ochii înlăcrimați, cu dor de glie, vom îmbrățișa seninul cer, sub care ne-am născut.

Limba Română o vorbeşti la fel cum trăieşti. O respecţi, precum îţi respecţi Patria şi mama, o iubeşti atât de mult, cum te iubeşti pe tine însuţi. Limba română ești tu, cel care te exprimi atât de frumos în limba ta natală.

Limba Română ! Ce patrie minunată găsesc în cuvintele tale!

Limbă sfântă şi blajină
Adorată de martiri.
Ne aduci de Sus lumină,
Raza Cerului divină,
Cufăr drag cu amintiri

Limbă sfântă românească,
Tu veghezi din veac în veac
Peste ţara creştinească.
Plaiul faci să înflorească
Prin cuvintele-ți de leac.

Limbă sfântă şi duioasă,
Peste vremi aceeaşi eşti.
Bucurie-n orice casă,
Pâinea caldă de pe masă,
Tolba noastră cu poveşti.

Limbă dragă, limbă dulce,
Rostită de neamul meu.
Eşti scânteia care-aduce
Pe toţi fiii din răscruce,
Sub aripi de Dumnezeu.

Când limba maternă este atât de frumoasă,nu înțeleg de ce trebuie să o schimonosim, amestecând-o cu tot felul de cuvinte alogene 

SUNTEM COOL ȘI DACĂ VORBIM CORECT LIMBA ROMÂNĂ!

A înceta să mai vorbim limba română sau să o folosim pentru înjurături, ar însemna să ne batem joc de cei care au murit pentru limba mea maternă.

La mulţi ani, tuturor vorbitorilor de Limba Română !

L.G.Janik

Dragi prieteni, ascultători și simpatizanți ai Revistei Aspirații, vă invităm, azi, 31.08.2020, ora 15:30, ora României, la o emisiune dedicată în mod exclusiv  Limbii Române. Vă mulțumim, că sunteți alături de noi și vă așteptăm cu gândurile dvs. despre limba noastră română. 

Realizator: L.G.Janik

https://radio-aspiratii.com/

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns