Anișoara Laura MUSTEȚIU – PREȚUL LIBERTĂȚII (PROZĂ SCURTĂ)

Este o după-amiază înnegurată din iarna anului 1989 la Timișoara, frumosul oraș capturat de peste treizeci de ani de un regim comunist. Falnicele clădiri din centrul orașului își întind privirea înspre cerul rece, acoperit de norii denși, brumării. Clădirile sunt umbrite de cenușiul cerului, ce se lasă peste chipurile lor mândre, făurite de culturile străine care și-au pus amprenta de-a lungul timpului peste inima orașului.

Lena se îndreaptă spre centru, absorbind din aerul încețoșat, înfiripată de gânduri tinerești, de vise calde, pure, frumoase. Se gândește la Dan, prietenul ei. Uneori are impresia că îl iubește prea mult. Mult prea mult. Se întreabă cum poate să încapă o iubire atât de puternică, de vie și de nestăvilită în inima ei sensibilă și fragilă… Nerăbdarea să-l întâlnească îi sfredelește pieptul. Se vor întâlni la locul obișnuit, în față la Modex. Apoi se vor plimba prin centru, își vor spune glume, se vor amuza, își vor depăna visele prin ghemotocuri de momente prețioase.

Opera și grandioasa Catedrală i se arată din depărtare ca doi uriași, un tenor și un înger care păzesc acele locuri străbune. Uneori, are impresia că cei doi protectori par să ascundă o legătură tainică, o legătură ce unește în armonie energii enigmatice. În timp ce traversează parcul din spatele Continentalului, de lângă un arbore masiv cu scoarța cenușie, o voce aspră rupe tăcerea:

– Hei, tu!

Lena își înalță privirea. În fața ei apare un bărbat înalt în uniformă verde.

– Stop! Nici un pas înainte! Du-te înapoi acasă!

– Nu vă supărați.. Vă rog să mă lăsați să trec… Trebuie să mă întâlnesc cu prietenul meu în oraș…

Soldatul îndreaptă arma spre ea. Lena începe să tremure. Era obișnuită să vadă soldați pe stradă, dar niciodată, niciunul nu îndreptase arma înspre ea.

-Du-te înapoi acasă!!! răcnește soldatul.

Lena tace. Tremură. Se întoarce și se îndreaptă în altă direcție. „Ce bărbat furios…”, murmură printre gânduri. În timp ce se îndepărtează, îi simte privirea aspră ce o urmărește, îi străpunge spatele. O ia la goană… După câteva minute găsește o străduță care duce spre centru. Nimeni și nimic nu o pot opri să-l întâlnească pe Dan!

Centrul orașului e plin, neobișnuit de plin și viu în o după-amiază rece de iarnă. Sunete de voci foșnitoare, de cuvinte nedeslușite, sunt azvârlite într-o parte și alta de vântul umed, tăios. Lumina cenușie, se perindă neliniștită de-a lungul clădirilor, se lasă peste inima vie a orașului. Oamenii sunt agitați. Unii sunt furioși. Alții par animați. Iar alții stau în grupuri, tăcuți, îngândurați, cu chipuri palide, nefericite. Un copil fuge în jurul Fântânii cu Pești… Lena îl zărește pe Dan în față la Modex. Aleargă înspre el. I se aruncă în brațe. Dan o strânge puternic. Astăzi, parcă mai puternic ca niciodată.

– Daaan! Doamne Dumnezeule… Ce se întâmplă? Ce e cu mulțimea asta?

Dan o privește cu căldură. Încearcă să rămână calm.

– Nu știu, Lena, răspunde tânărul cu un zâmbet carismatic.

– Hai liniștește-te. Sunt lângă tine…

Apoi îi sărută buzele calde, obrajii roșii, reci…

Dan are un chip frumos, liniștit, cu o privire albastru-verzuie, cu buzele calde, pe care se odihnesc adeseori cuvinte frumoase. Câteva fire din părul auriu se arată de sub căciula albastră, croșetată de Lena în toamnă. E și el agitat, dar își suprimă cu măiestrie tulburarea.

– Lena, sunt lângă tine. Sunt aici, frumoasa mea.

Lena devine moale, pentru câteva momente. Își înfundă bărbia în fularul alb, pufos și își înghesuie mâinile în buzunarele paltonului roșu. Ezită să vorbească. Ar vrea să rămână acolo, în privirea lui caldă, ocrotitoare.

 – Hai să mergem la Catedrală, îi spune Dan, luând-o cu blândețe de mână.

Între timp, mulțimea crește, devine din ce în ce mai agitată. Din ea bat noiane de inimi, nestăvilite, visătoare, răzvrătite. Inimi înflăcărate de speranța unui trai mai bun, de un dram de libertate. Lena și Dan se strecoară printre ei, se pierd într-un val zbuciumat de tensiune.

Deodată, un tânăr strigă cu putere: „Liiiiibeeeertaaaate! Liiiiibeeeerteeeate! Liiiiiibeeeeertaaaate!”

Alte voci i se alătură, devenind din ce în ce mai clare, mai puternice. Scandează. Scandează cuvinte născute din gânduri demult visate. Un grup de oameni ridică o placardă, pe care e scris: „Noi suntem poporul!”

Lena tremură. Atmosfera o înfricoșează, o emoționează, o animează…

„Liiiiibeeeertaaaate! Liiiiibeeeerteeeate! Liiiiiibeeeeertaaaate!…”

Vocile cuceresc văzduhul, emană o energie vie, dinamică, izbucnită dintr-un spirit comun, trezit. Lena și Dan înaintează cu greu prin masa deasă de suflete adunate. Simt că ceva ieșit din comun se va întâmpla. Însuflețiți de evenimente, încep să scandeze:

„Liiiiibeeeertaaaate! Liiiiibeeeerteeeate! Liiiiiibeeeeertaaaate!…”

Sub norii de bumbac, un grup de copii aleargă chicotind pe scările gălbui de la Catedrală. Lena își șterge o lacrimă ce se i rostogolea pe fața rece și îmbujorată. Emoții. Frică. Speranță. Nici ea nu mai știe ce simte acum. Un stol de porumbei se rotesc agitați în aer… De la balconul Operei, un grup de persoane încing atmosfera cu cuvinte rupte din vise seculare. Cuvintele țâșnesc din difuzor, se împrăștie în aer. Par scântei de foc ce se unifică acolo, cu tensiunea generală. O tensiune încărcată, înflăcărată, înăbușitoare. Din mulțime se scurg priviri încurajatoare, spre cei din jur, spre Operă, spre Catedrală, spre cer. Fapte, dureri, dorințe răstignite izbucnesc din piepturile celor din mulțime, umple golul dintre ei. Îi unește. Glasurile străpung cenușiul cerului. Îl luminează cu speranțe.

Strigătul unui bărbat săgetează aerul: „Atenție! Ne-au înconjurat! Atenție!!! Ne-au înconjurat!”. O voce de femeie țipă îngrozită de la un colț de stradă: „Atenție! Au început arestările!”. Speriați, câțiva se retrag, își caută protecție în poalele clădirilor. Dar majoritatea rămân pe loc. Rămân și continuă să scandeze: „Libertate! Libertate! Libertate!…”.

După scurt timp, centrul e înconjurat de soldați și miliție. „Părăsiți locul! Acesta este un ordin!” răsună o voce puternică printr-un difuzor. „Părăsiți locul!…”. În mulțime e forfotă. O forfotă amestecată cu țipete și fluierături dezaprobatoare. Unii sunt furioși, alții speriați, unii își îmbrățișează copii, alții se roagă. Dar nimeni nu părăsește locul. Toți sunt conștienți că nu există o altă cale.  

Lena tremură din tot corpul. E cutremurată de mii de fiori, de frică, de frig, de neliniște.

– Lena, vrei să mergi acasă? Dan o strânge în brațe, încercând să o calmeze.

– Nuuuu… Sunt bine, îi răspunde, lăsând de pe buze să zboare o adiere de surâs chinuit.

Dan nu insistă. O cunoaște prea bine. Știe că nu o va putea convinge să cedeze. Lena e curajoasă. Nu l-ar fi lăsat singur în acele clipe tulburi, cutremurătoare.

Momentele ce urmează sunt umplute cu tensiune. O tensiune presantă, năvalnică, clocotitoare. „Mamă, hai să mergem acasă…” suspină vocea plângăcioasa a unui copil din mulțime. Aerul rece și dens e încălzit de respirații calde, de neliniște, de speranțe erupte din inimi vii, neînfricate. După un timp, noi strigăte răbufnesc din ambele părți ale centrului. Oamenii sunt loviți cu bastoane. Femeile încep să țipe. Copii plâng. Bărbații urlă furioși. Unii rămân, determinați să înfrunte tot ce le ieșea în cale. Alții fug, își caută adăpost și protecție.

– Lena!!! Haaaaii!

Într-o mișcare rapidă, Dan o ia de mână și fugind, o trage după el spre Catedrală. Cu orice preț, trebuie să o scoată din pericol. În timp ce se izbește involuntar de cei din față, simte brusc o durere adâncă între umărul drept și gât. Un bărbat îl lovise năprasnic cu un baston. Îl cuprinde amețeala, durerea, furia. Se împiedică și cade în genunchi pe trotuar. 

-Daaaaaaannnn! Lena începe să urle. Își adună toate puterile, îl trage să meargă mai departe.

Dan se ridică, cu greutate. O forță necunoscută îi dă putere: „Trebuie să o salvez!  Trebuie!…” Amândoi fug spre intrarea în Catedrală. Strigătele continuă să umple văzduhul. Strigăte de frică, de furie, de dor de libertate. După câteva minute, ajung la intrarea în sfântul edificiu. Dar porțile sunt închise. Lena se uită în jur, zguduită de scene violente. Un grup de oameni rămân pe trepte, scandând: „Dreptate! Libertate! Dreptate! Libertate!”. 

Apar tunuri cu apă. De data aceasta, tunurile nu sunt menite să rămână pașnice, ca în fiecare an, la defilarea de 23 august. De data aceasta sunt îndreptate înspre popor. Dar poporul rămâne. Rămâne pe loc, cântând într-un cor larg, încurajator: „Deșteaptă-re române, din somnul cel de moarte/ În care te adânciră, barbarii de tirani/ Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă/ La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani…”. Gaze lacrimogene țâșnesc simultan din mai multe locuri, se împrăștie în mulțime, lăsând dâre otrăvitoare în aerul cenușiu…         

Lena și Dan fug de la Catedrală, și se ascund în scara unei clădiri din apropiere. Rămân acolo, ghemuiți lângă un zid albastru, plângăreț. Se face noapte. Sunt amorțiți de frig. Dan simte o durere cumplită în umărul drept. Dar privirile lui emană iubire. Iubire pentru Lena. Visele i se scurg din inimă, grăiesc în cuvinte ce încălzesc momentele reci, plumburii. Lena își lasă fruntea pe umărul lui. Frica îi dispare. Și durerea lui dispare, se alină acum în poalele inimii ei. Ca să o liniștească, îi povestește despre iubire, despre visele făurite, despre viața lor împreună, într-un mic colț de rai. Și Lena se regăsește în toate acele vise, în negura trecutului, în neantul viitor. Îl ascultă cu nesaț. Zgomotele și strigătele de afară îi devin din ce în ce mai vagi. Nu o mai înfricoșează nimic. După un timp, adorm surmenați, ghemuiți unul lângă altul. Înspre dimineață, aud focuri de arme ce străpung cerul rece, fumuriu…

Zilele următoare aduc cu ele lupte, suferințe și sacrificii. Destinul unei țări, destinul românilor ia o altă înfățișare. Dar acele zile rămân sculptate pe ziduri de inimi, inimi de români. Mulți dintre ei își vor aminti pe viață, de oameni și fapte. 

—————————–
Notă: În amintirea lui Dan, un prieten drag care și-a pierdut viața pe 17 Decembrie 1989 în centrul Timișoarei. 

Anișoara Laura MUSTEȚIU

Sydney, 14 decembrie 2021

Comentează - cont Facebook

2 thoughts on “Anișoara Laura MUSTEȚIU – PREȚUL LIBERTĂȚII (PROZĂ SCURTĂ)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *