Sunt lacrima dorului mamei rămase-departe,
în țara ce plânge în mine,
Sunt plânsul iubirii că țara-am pierdut-o,
schimbată din fală, în țara rușinii.
Sunt strigăt-cocor de jale de țară,
Aripă-ruptă de vultur în zbor,
sunt glasul tinerilor ce-au uitat să mai spere,
goniți de străini-instalați, pe-al țării răzor.
Sunt gemăt-bătrân de durere,
când țara lovită mă cheamă
Și nu pot s-o ajut, s-o mângâi,
mi se frânge lacrima-n geană.
Sunt rugă și vers, făclie de foc,
pentru țara-mi-n rușine rămasă,
cu fete furate de ”cioclii străini”
ce și-au uitat menirea de Mireasă.
Sunt lacrimi-cenușă pentru triștii bătrâni
ce, cu viața, puterea-au născut-o,
Țară biciuită, vândută de ”fii-Iuda ”
celor mai lacomi străini, ca pe-o, necunoscută!
Sunt vorbă de bici pentru fratele meu și străinul,
ce mi-au furat pământul, rostul și copilăria.
Veneticul,care mi-a sfărmat, batjocorit,alăuta,
iar limba i-au smuls-o în zbor, când de dor,
şi-n plâns. . . mă chema acas’. . . ciocârlia.
Sunt ”verde de brad” ce suspină
şi dulce de ”roadă-n rugină”.
Sunt rugă de foc și cânt-românesc,
Ard. . . mă jelesc de dor. . . căci n-ați păzit,
ce-atât de mult am iubit și iubesc. . . ROMÂNIA!

Autor: Alexandrina Tulics | Album: Cârje De Stele

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *