Adrian BOTEZ – CONSTANTIN STANCU – JUDECĂTORUL ȘI JURNALUL ARS

Constantin Stancu

Judecătorul și jurnalul ars (Roman)

Editura Universitară, București, 2021

TREZIREA MONSTRULUI TIHNIT ȘI MAGIA LIMITATĂ A FEMEII DINTRE MONȘTRI. UN JURNAL  CARE SE ARDE SINGUR. CARTEA CĂZUTĂ : ROMANUL ”JUDECĂTORUL ȘI JURNALUL ARS”, DE CONSTANTIN STANCU

CONSTANTIN STANCU (poet, romancier, critic, eseist, jurnalist) se poate considera un scriitor desăvârșit împlinit, prin plămădirea celei de-a treia părți, din (deocamdată) ”TRILOGIA ARDERII” (din punctul nostru de vedere, ar trebui să se rămână la   TRILOGIE : căci, în aceste TREI CONTAINERE ROMANEȘTI, AU FOST EPUIZATE TOATE ESENȚELE LUMII NOASTRE, AFLATE ÎN CĂDERE DEFINITIVĂ : A CONTINUA, AR ÎNSEMNA ”A SE REPETA –  ÎN VID”) : JUDECĂTORUL ȘI JURNALUL ARS (2021) – care urmează romanelor VADUL ARS (2015) și MIGRANȚI FĂRĂ BAGAJE (2019).

Cartea are o COPERTĂ I  – splendid-semnificativă, pentru ”LUMEA ÎN RUINĂ”, dar…”RUINARE CU PANAȘ” (copertă executată de MONICA BALABAN), începe cu un scurt, dar foarte dens C.V., al omului-scriitor CONSTANTIN STANCU) – și continuă, vertiginos, fără niciun răgaz, cu XXIII de capitole – fiecare capitol fiind structurat binar : 1-secvența evenimențial-simbolică + 2-câte un fragment, final, din prezumatul (cu ghilimele sau fără !) JURNAL, al ”JUDECĂTORULUI”  TEOFIL  CIOCAN.

Maestru al deplasării pe MUCHIA SĂBIEI LAUNCELOT-iene – dintre realism și parabolă, CONSTANTIN STANCU ne propune (în cele XXIII de capitole ale cărții sale celei mai recente ! – XXIII=23 : 2+3 = CINCI : CINCI – NUMĂRUL ȘTIINȚEI BINELUI ȘI RĂULUI, LITERA FEMEII ȘI A RELIGIEI, PENTAGRAMA ANGELICĂ, SAU DIABOLICĂ !), în  paralel : I- o investigație a profunzimilor infernului epocii noastre (situată în ZONA ”VADULUI ARS”, adică, al ARDERII ȘANSEI DE TRECERE A SINELUI ÎN SINEA PURĂ ! – ZONĂ AUTODISTRUCTIVĂ, sinonimă cu STAREA SPIRITUALĂ OCULTĂ ”KALI YUGA”-VÂRSTA ÎNTUNERICULUI / FIERULUI – ÎNTUNERIC care domină și finalul romanului, decuplând ILUZIA-LANTERNĂ, de la ADEVĂRUL-ZGURĂ : ”Teofil era să scape lanterna pe alee, dacă ar fi căzut, TOTUL S-AR FI SPART ÎN ZECI DE BUCĂȚI (s.n.), era una fragilă, ascundea fluturi de lumină și ecouri vechi. Nu a observat când pisoiul a dispărut în iarba de lângă alee, atras de vreun greier, sau de un fluture de noapte, REAL ȘI PLIN DE SEVĂ (s.n.). […] Se făcuse noapte. În Vadu Ars au început să se audă câinii lătrând, din când în când. […] ÎN AERUL NOPȚII SE SIMȚEA UN MIROS DE CAUCIUC ARS ȘI ZGURĂ, NOAPTEA PREGĂTEA MARILE LABORATOARE ALE SINGURĂTĂȚII (s.n.), care vor lucra PENTRU ZIUA DE MÂINE (s.n.)” – …adică, pentru LUMI VIITOARE… – cf. p. 220), dar II – și un joc de  UMBRE ARHEICE, un JOC AL ESENȚELOR ENTELEHICE :

I-pe de o parte, așa cum spune ALEXANDRU, nepotul Profesorului GHEORGHE MAN : ” O LUME ÎN RUINĂ”, în care ”SE DEFORMEAZĂ TOTUL” (cf. p. 93), în care ”FIECARE VA ÎNCERCA SĂ DEMONSTREZE CĂ ADEVĂRUL SĂU E CEL ADEVĂRAT” (idem), o lume în care ”nicio religie nu mai oferă MAREA POVESTE, MARELE MIT (s.n.), NICIO RELIGIE NU E GLOBAL VALABILĂ” (”generația noastră a luat tot felul de chestii, de peste tot, și le-a plasat în creștinism, așa a apărut RELIGIA RELATIVĂ, UNA DE UNICĂ FOLOSINȚĂ (s.n.) […], tot felul de vorbe […] cum oamenii nu mai citesc, oricine pune în gura lui Iisus ce vrea mușchii lui…”). E drept că Profesorul GHEORGHE MAN încearcă să repună LUCRURILE-CUVINTELE în RELAȚIA LOR ORIGINARĂ, de cosmică logică, adevărată și imuabilă : ”-Tinere, POEZIA nu moare […] (cf. p. 91). Alexandre, trebuie să înțelegeți că, ÎN CREȘTINISM, E VORBA DE O RELAȚIE, UNA CU DUMNEZEU (s.n.) – și nu despre dogmă. Asta e cheia, nu crezi ? […] Da, filozofule, DAR TOTUL ESTE ADUS LA MATCĂ, IISUS A ÎNVIAT (s.n.), și…” (cf. p. 95).

Dar, exact în acest moment : ”FĂRĂ SĂ SE ATINGĂ CINEVA DE BIBLIOTECĂ, O CARTE CĂZUSE DIN RAFTUL DE SUS (s. n.). Zgomotul ei îi speriè pe cei doi. Apoi zâmbiră, unul la altul, ca doi copii, care au făcut o șotie. – Mai discutăm noi, omule, să mergem SĂ HALIM (.n.) salata făcută de Mircea”. (cf. p. 95).

RĂSPUNSUL / REACȚIA la SEMNUL TRANSCENDENT, al CĂDERII CĂRȚII ”DIN RAFTUL DE SUS” – nu este nici CĂUTAREA și nici RIDICAREA ei…ci ”HALEALA”  – REACȚIE tembel-infantilă, bestial-regresivă.

Abia în final, Profesorul GHEORGHE MAN, aflat în dialog, de data aceasta, cu fosta membră a ”(pseudo)bisericii iubirii” (…”IUBIREA” – ori sub ce formă se arată ea, cu condiția să fie ALTRUISTĂ! – …este ”BUNĂ”!), nepoata sa, ESTERA – CARTEA CADE DIN NOU…ȘI, DE DATA ASTA, ESTE RIDICATĂ ȘI IDENTIFICATĂ : ”UN ATLAS AL LUMII” :

”O carte a căzut de pe raftul aflat ÎN FAȚA LOR (s.n.). NU A ATINS-O NIMENI, A CĂZUT ATRASĂ DE O FORȚĂ INVIZIBILĂ, SPARSE RĂCEALA DINTRE EI (s.n.). Avea coperte galbene, un titlu scris cu litere mari. UN ATLAS AL LUMII…(s.n. – n.n. : ”CARTEA LUMII / CARTEA CUNOAȘTERII”) – cf. p. 188. […] Nepoata lui era așa de caraghioasă. Considera că lumea se sfârșește cu prima iubire ratată, cu primul bărbat pierdut. Totul se mișcă rapid, inclusiv sentimentele noastre. Cele mai tari iubiri devin cele mai slabe amintiri, toate căzute în oglinda timpului. Estera îl privi mirată. [n.n. : ESTERA tocmai fusese silită, de către tatăl băiatului, să rupă legătura de iubire cu EDI, fiul mafiotului MOISE BUZATUL]. El îi explică faptul că vor mai exista abandonuri de felul acesta. Că există, mereu, frica de a fi părăsită, o frică ancestrală, dobândită încă din peșteră, din vremea când omul se străduia să iasă în lume…Man se ridică de pe canapeaua pe care a stat, A RIDICAT ATLASUL CĂZUT PE COVOR ȘI L-A PUS LA LOC, ÎN RAFTUL DIN FAȚA LUI” (cf. p. 189).

Totdeauna, CARTEA-DUMNEZEU-ADEVĂRUL este ”ÎN FAȚA NOASTRĂ”. NU ASCUNS !

…Dar ORBIREA noastră SPIRITUALĂ (venită dinspre TRUFIA-IGNORANȚA GROSIER-LUCIFERICĂ) silește Duhul-Spiritul la o operațiune suplimentară : REVELAȚIA, pentru (eventuala) METANOIA ;

II-pe de altă parte, ARHEII sau PSEUDO-ARHEII, de tipul :

a-JUDECĂTORULUI (TEOFIL CIOCAN – antiteză onomastică, între ceea ce se vrea și ceea ce este, cu adevărat : s-ar vrea ”iubit de Dumnezeu”, întru TEMBELISM CU PRETENȚII-”SAVANT” (…pensionarea îi stârnise ”o tristețe LUMINOASĂ” – s.n.)  – dar rămâne o simplă UNEALTĂ A VREMURILOR și a BESTIILOR ANTROPOFAGE, care au înlocuit OMUL / SPECIA UMANĂ : este …”CIOCAN” ! –  folosit, de mâini, STRĂINE lui, la ZDROBIREA DESTINELOR UMANO-DIVINE !),

b-CĂPCĂUNUL-CHRONOS (MOISE BUZATUL, ce-și ”înghite” (…precum CHRONOS !) copilul, EDI, distrugându-i IUBIREA și încercând să-i distrugă PERSONALITATEA ! – dar, la rândul lui, este ”înghițit” de bodyguardul lui EDI, LUCIAN TĂTARU, concediat, la modul arbitrar-absurd…pentru că nu l-a urmărit, pe EDI, ȘI ! – prin parcurile Bucureștilor… – …LUCIAN TĂTARU, care stimulează, prin TRĂDARE, ”concurența” : MOISE BUZATU-CĂPCĂUNUL este ”înghițit”, deci, la rândul lui, ca și GENERAȚIILE ZEILOR-”CĂPETENII”, AI / ALE MITOLOGIEI GRECEȘTI, de/prin ”concurența” RECHINESCO-CAPITALISTĂ…”de provincie”… – …să se mai spună că nu există, și azi, MARI MITURI… – …dar NU DEMIURGICE, ci, pretutindeni și totdeauna, DISTRUCTIVE / AUTODISTRUCTIVE !),

c-FEMEIA COSMICĂ (aparent ”copil” : DORINA COPIL [CRISTIC], devenită IUBITA-MAESTRA SPIRITUAL-SUBTILĂ a lui…CIOCAN ! – ..dar, în realitate, EVĂ ORGOLIOS-DOMINATOARE, ”în toată regula” : ”Dorina a descoperit jurnalul meu. S-A SUPĂRAT, PENTRU CĂ NU AM SCRIS NIMIC DESPRE EA, DESPRE NOI” (s.n.)… – …cf. p. 220).

Deh…nu există ”EVĂ FĂRĂ…LIMITELE EI, DECISE PRIN ÎNSĂȘI NATURA SA, DIVIN-CONTRADICTORIE”  – NU EXISTĂ !

Dar, cât timp își ”EXECUTĂ PARTITURA SA”, DE FIINȚĂ-ÎNFIINȚĂTOARE, CO-DEMIURGĂ, de TREZITOARE A IUBIRII ȘI, DECI, A CONȘTIINȚEI ! – …este…măcar ”SUPORTABILĂ” (ȘI NECESARĂ !), dacă nu, mereu, ”BINECUVÂNTATĂ” !

Pentru că am ajuns la pasajul ultim, din JURNALUL fostului JUDECĂTOR-”CIOCAN” (acum, PENSIONAR TIHNIT…), TEOFIL CIOCAN (JURNAL care se sfârșește cu exprimarea unei false dileme hamletiene :   ”Asta este sentința : SĂ ARD SAU SĂ NU ARD JURNALUL ? (s.n.)”  – de obsevat că, din inerție de magistrat, nu folosește, cum ar fi corect și logic, cuvântul ”DILEMĂ”,  ci  folosește, ÎN MOD ABSURD, cuvântul judecătoresc : ”SENTINȚĂ”…) – să reamintim că romanul lui CONSTANTIN STANCU, la finalul fiecăruia dintre cele 23 de capitole, după ZONA EVENIMENȚIALULUI și DIALOGICULUI, plasează CÂTE UN FRAGMENT DIN JURNALUL-ÎN-MERS (spre ce ?! –  spre ARDERE-AUTOCOMBUSTIE A CUVINTELOR !)  al  JUDECĂTORULUI .

De observat că, până s-o cunoască pe DORINA COPIL-EVA (TEOFIL CIOCAN mai fusese căsătorit, înainte de evenimentele romanești ale acestei cărți… – …cu o femeie care a decedat prin …CANCER – adică, RAC : FEMEIA NEVĂZUTĂ era, de fapt, O MOIRĂ, deținătoare a VIZIUNII APOCALIPTICE,  legate de REGRESIA LUMII UMANO- TERESTRE : SOȚUL EI ERA UN MONSTRU, CUM ERAU/SUNT TOȚI MONȘTRII EPOCII NOASTRE ! : ”Citea mult, SE SCĂLDA (s.n.) în informații”, într-o ”lume în care BANUL circula repede și bine […] o lume în care sunt lucruri, în spatele scenei, CARE NASC TRAGEDII, mă rog, ei văd altfel, vor BANII ȘI ALTELE” – cf. p. 6) – TEOFIL CIOCAN-JUDECĂTORUL se limitează la ”DESCOPERIRI TEXTUALE” (unele interesante, dar ABSOLUT STERILE, în confruntarea lor cu MEDIUL ”LUME AFLATĂ ÎN CONTINUĂ DEFORMARE-DEGRADARE-RUINARE SPIRITUALĂ” !) – …dar și destule PONCIFE – ambele tipuri de ”TEXTE AUTOPROPUSE” fiind (și, cel puțin deocamdată, până la REVELAȚIA ”DORINA-DOR-DE COPIL”)  –  PUR LIVREȘTI ! În sensul superlativ-malefic : BRUIAZĂ, DISTRAG ATENȚIA DE LA VOCEA LUI DUMNEZEU-CONȘTIINȚA (…păstrându-l, pe ”CIOCAN”, în zona SNOB-LUCIFERICĂ, INDIFERENTIST-SPIRITUALĂ, PLEZIRISTĂ, DISTRUCTIV-AUTODISTRUCTIVĂ  –  și,  deci  :   ANTI-SOTERIOLOGICĂ !).

Abia după ce o cunoaște pe DORINA COPIL-EVA, începe SĂ-ȘI PUNĂ PROBLEME DE CONȘTIINȚĂ… – …de REALITATE DISTRUCTIV-AUTO-DISTRUCTIVĂ, AGRESIV-BRUTAL-CRUDĂ ȘI APOCALIPTICĂ : mai exact, începe să-și trezească, treptat și destul de lent, CONȘTIINȚA :

”(…) Acum mă lămuresc că NOI, JUDECĂTORII, AM DAT-O ÎN BARĂ [s.n.]. Multe din invențiile acestea, produse de minți strălucite, s-au topit. Așa am distrus industria. Produc alții, de pe alte meridiane. Legiuitorul, stimulat de practicienii în insolvență, a omis aceste aspecte. Pe ei I-AU INTERESAT DOAR NORMELE, CARE SĂ LE FACĂ MUNCA MAI COMODĂ [s.n.)]. MATERIA CENUȘIE, MINTEA OAMENILOR, PERSONALITATEA LOR, TOT CE AVEAU EI MAI BUN, NU A CONTAT, ÎN ACEST TSUNAMI ECONOMIC. ȘI EU…(s.n.). Toate de la un șurub…REVĂD, ÎN MINTE, MARILE GAFE PE CARE LE-AM FĂCUT ȘI…(s.n.). Poate generația care vine după noi…N-AM PUTUT ADORMI LA LOC (s.n.), am stat așa, încordat, nelămurit, ÎN ÎNTUNERICUL CAMEREI (s.n.) – și așteptam SĂ SE FACĂ LUMINĂ AFARĂ ȘI SĂ LUMINEZE ȘI APARTAMENTUL MEU (s.n.). Sudoarea era rece pe spatele meu, pe piept. O simțeam ca un tampon ireal. Toate trec și noi…Mi-am făcut un ceai, când s-a luminat și TIMPUL A ÎNCEPUT SĂ CURGĂ PE STICLA FERESTREI (s.n.)” – cf. p. 183.

E fragmentul de JURNAL, din finalul capitolului al XIX-lea. Adică, DUPĂ CE a și-a clarificat conturat, ”concretizat-utilizat”, interior – ”ZONA IUBIRII PENTRU DORINA COPIL”.

Legile sunt făcute de INTERESELE BESTIALE ALE OMULUI, iar nu de către DIVINITATE !

Dar OAMENII-JUDECĂTORI sunt ÎNTRUCHIPĂRI ALE LUI LUCIFER : SE CRED EGALII  LUI  DUMNEZEU… – …SAU, CHIAR MAI CEVA DECÂT DUMNEZEU !

UN JUDECĂTOR CARE POATE DORMI LINIȘTIT NOAPTEA (…ȘI, DACĂ, TOTUȘI, ”CAPTURAT” DE SOMN,  NU SE TREZEȘTE ASUDAT, DIN LETARGIA-I INVOLUNTARĂ… – ASUDAT DE GROAZA PROPRIILOR FĂPTUIRI, DE PESTE ZI !), DUPĂ CE ZIUA, PRIN SENTINȚELE SALE, A LIPSIT DE LIBERTATE ȘI / SAU DE VIAȚĂ ZECI, SUTE, MII DE OAMENI (…ȘI NICIODATĂ NU POȚI AVEA, CA MAGISTRAT-”PLASTILINĂ UMAN-LUCIFERICĂ” –  CERTITUDINEA, MĂCAR, CĂ AU FOST VINOVAȚI, DE ”CEVA”, ÎN FAȚA OMENIRII ! – …PENTRU CĂ DOVEZILE-MARTORII-JURIILE-PROPRIA-ȚI JUDECATĂ NU SUNT, CUM TOATE  CELE  ALE  OMULUI   –  FALSE, MINCINOASE, SOFISTICO-IPOCRITE… !!!) – E UN MONSTRU!

Iată de ce DORINA COPIL, VENIND LÂNGĂ ”CIOCAN”-”ÎN ZONA CIOCAN”, ÎȘI ASUMĂ RISCURI DUREROASE, PRECUM ORICARE ”COPIL”, CARE SE APUCĂ SĂ MÂNUIASCĂ UN…CIOCAN !!!

Numai că ea este și EVA : RISCUL-PERICOLUL de a se situa în ”MAXIM-AGRESIVA ZONĂ A MONSTRUOZITĂȚII LUCIFERICE” – este, parțial, diminunat, ”pus în SURDINĂ”, ”DES-CÂNTAT-EXORCIZAT” – DE CĂTRE FORȚA COSMICĂ A  IUBIRII !

…Iar CIOCAN TEOFIL nu făcuse excepție, până acum, de la MONSTRUOZITATEA LUCIFERICĂ (”Anii au trecut repede, ca un sunet, abia intrase în magistratură, la judecătoria din capitala de județ, apoi S-A IVIT OCAZIA PROMOVĂRII – ȘI NU A RATAT-O. (…). Șefii I-AU REPARTIZAT CELE MAI MULTE DOSARE, de rezolvat. […] ADEVĂRUL ERA CĂ-I PLĂCEA MESERIA”) – …până acum, când afectele puternice, poate chiar IUBIREA (care este CUNOAȘTERE DE HRISTOS-DUMNEZEU !), față de DORINA COPIL-EVA, au început să-i trezească, spre viață și UMANITATE-LUMINĂ  –   CONȘTIINȚA-VOCEA LUI DUMNEZEU DIN NOI …

Toți acești ”și…”, ”și eu…” [urmați de PUNCTE DE SUSPENSIE, semne ale NEPUTINȚEI-ÎN-TREZIRE-CA-EFICIENȚĂ ACTANTĂ și-ale EXASPERĂRII TÂRZII !] (din textul citat mai sus – text extras de la p. 183) –  nu sunt altceva decât EXPRESIA ȘOVĂIELII-NESIGURANȚEI BENEFICE-ÎNDOIELII (dacă nu METANOICE, măcar VESTITOARE ALE UNOR SCHIMBĂRI ATITUDINAL-SPIRITUALE !), sunt EXPRESIA GROAZEI FAȚĂ DE PROPRIILE SENTINȚE LUCIFERICE – și asta nu timp de o zi – CI ÎNTR-O VIAȚĂ ÎNTREAGĂ, DE JUDECĂTOR !

Degeaba DILEMA PSEUDO-HAMLETIANĂ (…iar nu ”SENTINȚA” : în fața PROPRIEI CONȘTIINȚE NU EL-JUDECĂTORUL-BESTIE UMANOIDĂ URLĂ SENTINȚE…CI SINGURUL JUDECĂTOR,   CARE NU SE JOACĂ DE-A JUDECATA :  DUMNEZEU !) : ”SĂ ARD SAU SĂ NU ARD JURNALUL ?”

Cu fiecare tresărire-revelație a ”GAFELOR” UMANO-LUCIDERICE, cu fiecare ”ȘI…” – mai arde, SINGURĂ, ÎNCĂ O FILĂ DIN JURNALUL-VIAȚĂ (IAR NU LIVRESC !!!) al PSEUDO-JUDECĂTORULUI SUBLUNAR…!!!

…”JURNALUL (NESCRIS ”NE-ANUNȚAT”!)”, al lui MOISE BUZATUL, care, și el, se crezuse, de când se îmbogățise (prin furt, terorizare și speculă) –  ”DUMNEZEU… – …SAU, CHIAR MAI CEVA DECÂT DUMNEZEU !” – …se sfârșește TOT prin AUTO-APRINDERE (…FALIMENTUL !…și, încă mai important : PIERDEREA COPILULUI-EDI, CARE-ȘI CAUTĂ CU TOTUL ALTE ”ZĂRI”, DECÂT ”SFATURILE-ORDINE”, ALE TATĂLUI-CĂPCĂUNUL-MOISE BUZATUL !).

….De fapt, CONSTANTIN STANCU ne spune, prin această carte, RĂSPICAT : ”ACESTA ESTE FINALUL TUTUROR ILUZIILOR UMANO-LUCIFERICE : AUTO-APRINDEREA, <<ARDEREA SPONTANĂ>>, PRECUM LA IASCA USCATĂ !”

…Cine ”câștigă”, în romanul ”JUDECĂTORUL ȘI JURNALUL ARS” ?

Deocamdată, NIMENI !

Despre DORINA COPIL, ”MAESTRA” ÎNCERCĂRII DE RE-SPIRITUALIZARE, PRIN TREZIREA CONȘTIINȚEI, A LUI…”CIOCAN” – …încă ne-revenit în ”ZONA TEO-FIL” (dovadă : TEOFIL CIOCAN continuă să fie fascinat de VIRTUALITATEA TELEVIZORULUI, de VIRTUALITATEA, PULVERIZANTĂ DE CONȘTIINȚĂ-IDENTITATE, A NAVIGĂRII PE INTERNETUL HYPNOTIC-ADORMITOR DE CONȘTIINȚĂ-INTROSPECȚIE SEVERĂ ȘI GRAVĂ ! – …doar în finalul capitolului XXII, JURNALUL (”JUDECĂTORULUI”), care nu este, în niciun caz, ”CRONICA AKASHA”, ci o…”CIORNĂ A EFEMER-EVANESCENTEI CONȘTIINȚE” SEMI-TREZITE… – afirmă : ”Astăzi nu mai pornesc televizorul, nu mai intru pe Internet. ÎMI IAU CÂTEVA ORE DE PAUZĂ, STAU CU MINE SĂ REFLECTEZ, SĂ MĂ RECUPEREZ DIN CERC  […] ). Da, sunt legat de cărți, SUNT UN OM CAM LIVRESC…M-am izolat de lume, sau AM EVADAT ? Un psiholog spunea că intrăm ÎNTR-O BULĂ, DIN CARE NU MAI PUTEM SCĂPA. I-au dat și un nume : filter bubble [n.n. : BULE DE FILTRARE]. Măi, să fie…”) – …despre ”misionara” DORINA COPIL nu știm, în final, NIMIC :  în definitiv, AU ȘI ÎNGERII PĂZITORI (D-APOI FEMEIA-EVĂ !), LIMITELE LOR DE IZBÂNDĂ A MISIUNII SOTERIOLOGICE…Deci, DORINA COPIL se va fi întors, cam bosumflată de semi-eșecul cu…”CIOCANUL” uman (non-desăvârșitul TEO-FIL…), ACOLO, DE UNDE A VENIT, TRIMISĂ-CA-MISIONARĂ…!

…Peste nu știm câte mii, ori, poate, milioane de ani, când BESTIA LUCIFERICĂ se va retrage din OM, și se va instaura ”STADIUL SPIRITUAL VULCAN”, al Terrei, DUHUL PROFESORULUI GHEORGHE MAN ARE CELE MARI ȘANSE LA SATISFACȚIA PURĂ, LUMINOASĂ…dar, CINE ȘTIE DE PE CE TĂRÂMURI va ”trăi-încerca”,  EL-”PROFESORUL-MAESTRUL”,  această  ÎNALTĂ  SATISFACȚIE,   PUR SPIRITUALĂ ?!

…Răspunsul este  tot : ”NIMENI”!

——————————-

Prof. dr. Adrian BOTEZ

Adjud, Vrancea

24 Decembrie 2021

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.