FĂRĂ TINE, FEMEIE…
(Volumul „Tangoul dragostei”, 2020)
Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viața pustie mi-ar părea tot mai mult,
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.
Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise și prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îți văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?
Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îți vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară și spre noapte alerg
Mi te caut în pernă și durerea mi-o șterg.
Nu-mi dau pace vreodată să te știu nicăieri,
Eu pierdut printre patimi, tu o clipă de ieri,
Nici să iert n-am puterea de cumva te-aș răni,
Ești seninul din nouri, ești ce am și-aș iubi!…
ÎMBRĂȚIȘAȚI
Ți-am vânat ochii,
Îi cunoșteam dinaintea pașilor,
I-am prins între sâni,
Lăsându-te dezgolit de privire.
Fără să cauți unde-ai lăsat ultimul sărut
M-ai îmbrățișat,
Când ziua pâlpâia a despărțire.
În chivotul nopții
Ne-am trezit câutându-ne
În ticăitul aceluiași ceas.
Eram mai bătrâni cu o viață…
Herghelie de fluturi…
(Volum de versuri ,,Curcubeul muzelor”, 2020)
mi-ai furat un ciob din suflet
și l-ai prins butonieră la sacoul de duminică
să-ți fiu aproape când departele doare
nu-ți fie teamă că ploile mor
atunci când sărută pământul
acoperă-mi trupul cu umbra-ți șireată
și-ascultă văpaia pietrelor încinse
dezleagă din hățuri iubirea
și-nhamă herghelia de fluturi
la trăsura bălaie din seraiul cu flori
în diminețile ninse cu rouă
îmbie-mă-n pletele crude-ale ierbii
și n-o să-ți înșel așteptarea
cu ochii-ți ca șaua murgilor sălbatici
cuprinde-mi privirea și fă-o să-ți fie mireasă…
M-AM ÎNTÂNIT CU MINE…
(Volumul de versuri „Curcubeul muzelor”, Editura „ Armonii Culturale, Adjud, 2020)
m-am întâlnit cu mine
în buzunarul necăptușit al zenitului
îi urcam treptele anevoioase
cu mâinile descălțate de ridul văzduhului
încremenit în Crivățul sălbatic
butonierele le scămoșasem
când m-am decis să le probez intimitatea
fluturându-le nasturii
pe tunica nepieptănată matinal
căutam infinitul în tunelul timpului
ca un șarpe de apă încolăcit pe-o salcie
boldindu-mi privirea în oglinda mătuită de aporie
la „Masa tăcerii” rămăsesem singură
despicând clipa cu linia orizontului
împletind din lumină lampadar pentru orbi
iar din cânepă
măști pentru „Cumințenia Pământului”…
Autoare: Sibiana Mirela Antoche, Brăila