FĂRĂ TINE, FEMEIE…
(Volumul „Tangoul dragostei”, 2020)

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viața pustie mi-ar părea tot mai mult,
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise și prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îți văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îți vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară și spre noapte alerg
Mi te caut în pernă și durerea mi-o șterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te știu nicăieri,
Eu pierdut printre patimi, tu o clipă de ieri,
Nici să iert n-am puterea de cumva te-aș răni,
Ești seninul din nouri, ești ce am și-aș iubi!…

ÎMBRĂȚIȘAȚI

Ți-am vânat ochii,
Îi cunoșteam dinaintea pașilor,
I-am prins între sâni,
Lăsându-te dezgolit de privire.
Fără să cauți unde-ai lăsat ultimul sărut
M-ai îmbrățișat,
Când ziua pâlpâia a despărțire.

În chivotul nopții
Ne-am trezit câutându-ne
În ticăitul aceluiași ceas.

Eram mai bătrâni cu o viață…

Herghelie de fluturi…
(Volum de versuri ,,Curcubeul muzelor”, 2020)

mi-ai furat un ciob din suflet
și l-ai prins butonieră la sacoul de duminică
să-ți fiu aproape când departele doare

nu-ți fie teamă că ploile mor
atunci când sărută pământul
acoperă-mi trupul cu umbra-ți șireată
și-ascultă văpaia pietrelor încinse

dezleagă din hățuri iubirea
și-nhamă herghelia de fluturi
la trăsura bălaie din seraiul cu flori
în diminețile ninse cu rouă
îmbie-mă-n pletele crude-ale ierbii
și n-o să-ți înșel așteptarea

cu ochii-ți ca șaua murgilor sălbatici
cuprinde-mi privirea și fă-o să-ți fie mireasă…

M-AM ÎNTÂNIT CU MINE…
(Volumul de versuri „Curcubeul muzelor”, Editura „ Armonii Culturale, Adjud, 2020)

m-am întâlnit cu mine
în buzunarul necăptușit al zenitului
îi urcam treptele anevoioase
cu mâinile descălțate de ridul văzduhului
încremenit în Crivățul sălbatic

butonierele le scămoșasem
când m-am decis să le probez intimitatea
fluturându-le nasturii
pe tunica nepieptănată matinal

căutam infinitul în tunelul timpului
ca un șarpe de apă încolăcit pe-o salcie
boldindu-mi privirea în oglinda mătuită de aporie

la „Masa tăcerii” rămăsesem singură
despicând clipa cu linia orizontului
împletind din lumină lampadar pentru orbi
iar din cânepă
măști pentru „Cumințenia Pământului”…