M-am născut într-o ţară având coloratura flăcării din Soare ce-mi scânteie-n obraji când sunt nepoliticos cu semenii mei de pretutindeni. Această flacără o port ca emblemă a sufletului meu însingurat în dorurile culese de pe meleagurile ţării, înroşită în purpura asfinţiturilor surprinse în faldurile cromatice ale orizontului întrepătruns cu zarea şi prinsă ca sintagmă emblematică pe drapelul ţării.
Am gângurit în faşă despre ţara mea, când mi-am întors privirea pentru prima dată către mama şi am simţit cum viaţa porneşte din suflet de român ca simţământ matern, neîntinat de logica raţiunii ori discrepanţe ale realităţilor personale. Această carismă am împreunat-o cu dorul, când mi-am suflecat sufletul ca odor al neamului şi m-am perindat pe întinsul nestăpânit al câmpiilor abia zămislite, pentru mine, dar îngălbenite de rodia timpului ce nu a voit să lase neastâmpărate faldurile şesurilor de grâne. Am privit apoi feţele îngreunate de munca istovitoare a secerătorilor, aplecaţi spre miile de spice ca la un sanctuar al eternităţii strămoşilor adunaţi aici, la cumpăna vremilor, pe Câmpiile Elizee. Insolite ale divinităţii, voi merge şi eu cândva să le absorb miasmele îngălbenite în balsamul vremurilor tremurânde pe drapelul ţării.
România este ţara mea natală din inimă şi suflet, de când m-am născut ca generaţie de pământean, iar patina timpului nu mi-a ştirbit acest nimb. M-am înşiruit în lung şi în lat, peste aceste văi şi dealuri, şi munţi, cu revărsări peste valurile mării, iar cupola cerului am avut-o ca scut al neamului împovărat în istorii covârşitoare de speranţe, năzuinţe, patimi,destine incomensurabile într-o viaţă, lupte sisifice cu sorţii de izbândă. Această seninătate a cerului albastru am împrumutat-o în peregrinările mele de-a lungul secolelor prin haiducia spiritului de român, neînfrânt de coroziunile inerente vieţii, neîmblânzit de alura epocilor surprinse în jocul ielelor, sarcastice tributuri ale uitării, deznădejdii, urii şi frici.
M-am născut într-o ţară unde lacrima vremii curge din munţi, pentru că numai acolo au semeni năzuinţele de român, printre ţipăt de şoim încărunţit în vrere de înălţimi, peste şipot de ape şi vuiet de codri sucombaţi în adâncimile văilor. Doar acolo am aflat mângâierea spiritului de român, în patima şiragului de apă ce nu şovăie în a da muntelui zarea albastră ca dantelă a naturii înfăşurate în falduri de cer. Căci dincolo de norii îngânduraţi în melancolii nescrise ale neamului, stăruie piscul înseninat de cer, iar dincolo de apa ce se năruie în hăuri rămâne visul contopit în curcubeul muntelui din zori. Acest corolar al întâietăţii vrerii de albastru absolut îl voi păstra în suflet de român, pe drapelul ţării.
Ce-i doresc ţării mele de ziua ei? Îi dau flacăra Soarelui ce pâlpâie de dorul dimineţilor senine şi liniştite,îi dau câmpiile dalbe, cu roade îngemănate în sufletul eternităţii, îi dau cerul albastru îmbrăţişat în susurul apelor ce-i poartă nuanţa menirii, acest inel de înfrăţire cu neamul, să-şi poarte cu mândrie drapelul.
Autor: Prof. Heronim Mihăeș