O icoană poetică, care ne poartă mai degrabă dincolo de spaţiu şi timp, îndemnând cititorul să cugete asupra vieţii sale în raport cu veşnicia, aşa aş numi mănunchiul de versuri din volumul de faţă.
Ca un mesager al iubirii, pe platforma lirică, poeta Felicia Stamatin, născută pe meleagurile ieşene la 5 martie 1976, debutează cu un volum de versuri intitulat Picături de Miere, publicat la Editura Armonii Culturale sub îndrumarea criticului, editorului şi omului de cultură Gheorghe A. Stroia.
Muzicalitatea versurilor doamnei Stamatin, proprie poeţilor clasici, ne poartă ingenios spre o lume în care sufletul nu poate fi mărginit de graniţele humii: „Eu nu sunt ceea ce vedeți – țărână,/(Ea-mi este închisoare și blestem), /Sunt spirit viu în infinita-I mână, / De care-am învățat ca să mă tem.” (poezia „Eu”), argumentând încă o dată marele adevăr, care pare a fi uitat de cei mai mulţi dintre noi, că El, Creatorul „a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei Lui.”
Astfel, înţelepciunea eclesiastică se face vădit simţită, încă din prima slova, zămislită de dorul care ne leagă mai mult de veşnicii: „Eu nu sunt carne, sânge, piele, oase, / (Astea-s doar frânghii ce mă țin de lut), / Dincolo de atingeri dureroase, / Simt necuprinsu-n mine conceput (poezia „Eu”).
Hotărâtă să dea naştere gândurilor aşternute pe hărtie, autoarea înmănunchează în scrierea ei, prin metafore inedite, diferite genuri lirice precum Psalmi, Imn, Rondel, Pantum, Glossă etc., care surprind cititorul prin unicitate. „Iubirea mi-e blazon și steag și lege, / E temelia templului ce-l port, / E mantia, inelul de la Rege,/ Arvuna pentru munca de la cort!” ( Psalm al Dragostei – Rondel)
Manifestându-şi dragostea pentru cele mai importante persoane din viaţa sa, poeta dedică, în primul rând, un şirag de versuri celor „cinci pietre rare, preţioase”, crescute precum „ boabe-n spicele mănoase” numindu-i cu gingăşie ” poemele mele„: „Cinci nestemate am în visterie, / E darul ce-am primit cel mai de preț / Și nu-i în lume lucru mai măreț / Decât să fiu cu ele-n armonie !” ( Poem Matern – Rondel)
Dragostea, Natura, Divinitatea, sunt temele care prevelează în poeziile doamnei Felicia. Ca o rugăciune, slova se revarsă într-un mod trinitar, cum ar fi de exemplu, relaţia dintre: Poet – Iubit; Poet – Familie; Poet – Creator.
Şi enumerăm câteva exemple:
Poet – Iubit. Iubitului – altar şi sfântă sărbătoare – îi sunt dedicate majoritatea versurilor din volum. „Străin dacă erai, n-aș fi iubit vreodată, / N-aș fi știut ce-nseamnă să-mi fie-atât de dor, / N-aș fi-nțeles, iubite, cuvântul „adorată”, / Nici așteptarea-n taină, nici depărtări ce dor” (Iubesc venirea ta)
Poet – Familie, „Copiii mei, de-o fi să reazem cerul / Pe umerii ce voi întâi ați stat, / Va fi dovada clară că misterul / Iubirii mele nu a încetat. (Cântec de lut)
„Încă te mai aștept să-mi vindeci zborul! / De-atâta timp nu-mi spui nici un cuvânt! / În mine masa-i goală, iar ulciorul / S-a prăbușit în propriul lui pământ …Și-acum m-alint în calda-mbrățișare / Ce nu mai poți vreodată să mi-o dai, / Dar te privesc prin fum de lumânare, / Pe tine, tată, unicul meu rai. ( Tatălui meu)
Poet – Creator, „Stăpâne, Tu, care-ai zidit lumina / Doar cu-n cuvânt: „Să fie!” Și a fost! / Cum poți să vezi, în oameni, cum ruina / Încet, încet își face adăpost?…Ți-am devenit străini în căi și fapte, / De nu-Ți mai mai pasă, Doamne, de pământ? / Croiește-ne cărările curate / Reînnoiește-Ți sacrul legământ!” ( Reînoieşte, Doamne, Legământul)
Chiar dacă sentimentele complexe sunt foarte greu de reprodus în cuvinte, totuşi, poeta timidă precum în poezia ” Născut pe corzi de liră”, transpune cu măiestrie prin arta scrisului şi cântec, trăirile sale lăuntrice cu o naturaleţe uimitoare.
Prin mesajul transmis, doamna Felicia Stamatin, se apropie mai mult de poeţii duhovniceşti, Costache Ioanid, Milly King, Traian Dorz, (cum ar fi de exemplu, poemul „Geneza”) fapt pentru care a-şi încadra-o fără ezitare printre poeţii creştini ai vremurilor actuale. „Doamne, nimănui nu-i pasă că-n priviri e-nfiptă bârna /Și adorm pe așternutul paielor din ochii triști! / Dacă Tu ești Adevarul, peste noi întinde mâna! /Și noi suntem din lumină, doar prin ea și Tu exiști!”
Poetul trudeşte cu lacrimi, sădind cuvinte aidoma semănătorului din pilda Marelui Învăţător. Rămâne doar ca cititorul să se convingă dacă punctul de plecare al poeziei a fost sau nu, însăşi pilda Semănătorului din Evanghelii. E pregătit pământul să rodească / Sămânța ta, trudit semănător, / De-o vei uda cu lacrimi, să-ncolțească, / Vei strânge spice pline din ogor.” (Semănătorul)
Aşadar, cu o sensibilitate aparte, duioase şi răvăşitoare, versurile doamnei Felicia Stamatin are un impact puternic, emoţional şi psihologic, asupra cititorului.
Într-o poezie reușită fiecare cititor vede altceva. În acest volum sunt sigur că cititorul va fi încântat să descopere metafore noi, conexiuni originale și sugestii sincere, pentru a înțelege că frumosul prin cuvinte ascunde o lume nebănuită.
Mircea Trifu,
Arezzo Italia,
09.03.2017
https://youtu.be/2Ya4MCcEx3o