Cântec în ceaţă
Copacii, prea negri, ne ies în drum.
Umbrele lor clătinate sunt fum.
O spaimă tăcută ne-nvăluie rea.
Poate vântul ne poartă prin lume ori poate o stea.
Ne ţinem de mâini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o minţim, poate dragostea minte.
Cândva ne-am plimbat prin soarele dimineţii,
Acum bâjbâim prin pădurile ceţii…
Ori poate pe marginea vieţii…
Elegie
Am uitat demult cum arăţi,
Dar poate ochii îţi erau albăstrii,
Părul aprins ca pădurile toamna,
Mâinile mici şi viorii.
Am uitat demult cum vorbeşti,
Dar parcă aveai glasul scăzut;
Mai aud, ca prin vis, o vioară
Îngânând în trecut.
Am uitat cu totul de tine,
Doar un nume rotund mi-amintesc.
Doar obrazul, prea tânăr, pufos
Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.
Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă
Dac-ai murit, dacă trăieşti…
Doar o ciudă smintită mă zbuciumă.
Creşti din zăpezi şi mătasă.
N-am să vă spun…
N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foşnesc.
N-am să vă spun pe cine aştept, dar aştept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,
Încap într-un flaut, într-o vioară,
Cerul n-are margini, stelele au,
Miez şi margini de foc are şi soarele.
Vântul de seară mi-a spus c-o să moară
Dac-o să-i rupeţi în drum picioarele.
Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părţi zările.
Munţii cu păduri cu tot mor sufocaţi
Şi-n curând o să moară sufocate şi mările.
N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crângurile sunt pline de flori şi de iarbă
Şi de arbori plăpânzi care cresc.
Tu, inimă cuminte, blând miel prior în soare
Tu, inimă cuminte, blând miel prior în soare,
Pe pajişte, sprinţar, în primăvara nouă
Nu căuta să sorbi lumină din izvoare,
Ci potoleşte-ţi setea cu boabe mici, de rouă.
Tu, gând, hulub rotund cu aripile albe,
Nu bizui să sfâşii înaltul cu vultanii,
Ci zborul jucăuş ţi-l despleteşte-n salbe
Prin preajma casei unde te petrecură anii.
Tu, glas, nu mai cerca să plângi în limbi de clopot,
Ci, gureş ca pârâul când şerpui printre flori,
Culege-le mireasma şi spune-le în şopot
Poveşti cu stele care s-aprind şi mor în zori…
Unii-mi spun că eşti încă frumoasă
Unii-mi spun că eşti încă frumoasă
Eu nu te mai văd azi în nici-un fel
Altădată vieţuiam în colibă
Şi visam că trăim în castel
Poţi să mă duci într-o vale adâncă
Şi să-mi spui că mă porţi pe câmpie
Ori despre-un crâng de mărunte vlăstare
Să-mi spui că-i o bătrână vlasie
Nu ştiu în ce parte se află apusul
Nici răsăritul încotro vine
Unii-mi spun cu cât eşti mai orb
Cu-atât lumea o vezi mai bine
Nu-mi mai văd nici măcar mâinile
Când le duc la gura să mi le muşc
Altădată ocheam Steaua Polară
Şi trăgeam în ea s-o împuşc
Cântecul lebedei
M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristeţea
Şi toţi salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ţi-e tinereţea?
Am pierdut-o – le-am spus – am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o şi noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o oraşul plin de tumult
Şi cântecele toate rostite în şoapte.
Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauţi aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.
Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ţi cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.
Am să cad într-un somn adânc,
Cu nimic n-o să te mai supăr,
O să mă schimb într-o trestie
Ori poate într-o floare de nufăr.
O să mă urc pe-o creastă de nor,
Cu norul să mă duc pân’ la soare.
Să suflu printre buze în el
Să ardă mai repede şi mai tare.
Am să călătoresc cu norul apoi,
Mult mai sus şi mult mai departe,
Poate că voi ajunge într-o zi la o stea
Pe care să fie şi viaţă, şi moarte.
Miezul Universului o să-l caut,
Va fi de aur? Va fi de rubin?
Când eram tânăr, aveam ochii
Albaştri ca lanul de in.
Acum, ochii mei sunt tulburi de tot,
Prea mult i-am ţinut scăldaţi în lumină.
Văd cu ei lumea prin care-am trecut
Şi lumea care e pe drum şi-o să vină.
Autor: Zaharia Stancu
(n. 5 octombrie 1902, Salcia, județul Teleorman – d. 5 decembrie 1974, București) a fost un scriitor român, poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder.