Versuri despre Mama

Mama! Întâia privire-ostenită pe chipu-ţi plăpând;
Întâiul cuvânt ce-l vei spune, cu drag, în curând;
Întâiul surâs, tăinuit în dureri mult, prea mult;
Întâiul cânt dulce, pe frunte întâiul sărut,
Întâiul scump dascăl cu primul cuvânt este ea,
Mama, ce-n braţe te ţine cu drag! Da, mama ta!…
Mama-i izvor nesecat de iubiri şi trăiri sufleteşti;
Sfânt râu de viaţă-n transfer spre cei ce sunt fii pământeşti;
Căldura şi lucru şi veghe e mama în ceasuri târzii,
Nopţi albe trăite în zbucium să dea un alin la copii…
Mama! La pieptu-i, pe braţe, adesea ea-ţi va fi scut;
Ţi-i primul prieten spre care priveşti azi tăcut
Şi parcă ai vrea ca să-i spui, printr-un zâmbet uşor,
Ceva ce în suflet ar face-o să ardă de dor
Cum tu, când vei creşte, model de respect printre mulţi,
Vei fi, şi chiar primul vei spune: „De mamă s-asculţi!…”
Mama-i povaţă, mustrare, iertare şi sfaturi cu drag;
Chemări şi-ndrumări către-o ţintă ideală în anii şirag;
Mama-i departe şi aproape, fiinţa cu-aceleaşi dorinţi
Cu inima jar din puţine puteri  printre lacrimi fierbinţi.
Mama! Întâiul cald leagăn sub ochi luminoşi, sclipitori;
Întâia iubire ca roua curată de flori.
Deci, numai o mamă ţi-i dată s-o ai aici jos
Spre care-ţi îndrepţi astăzi privirea, şi-n chipu-i frumos,
Găseşti un alin, un îndemn, un cuvânt iertător
De mama sublimă ce-n brate te ţine cu dor.
Mama-i fiinţa dorită, la bine şi-n grele dureri…
E singurul suflet în care mai poţi să găseşti mângâieri;
Mama-i rugi sfinte-nălţate cu gânduri curate în sus,
Nădejdi ancorate la ţărmul iubirii cu drag în Isus.

Autor: Nicolae Moldoveanu, Sibiu

„Dacă mai ai în lume azi o mama, încă mai poţi să te numeşti copil” (anonim)

Versuri: Traian Dorz – Mama
Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, leganându-mă alene,
alinându-mi cu-al tau cântec lacrima ivita-n gene.
Şi mi-ai plâns înfiorată cântecele duioşiei,
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.
Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii şi Scriptură,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inimă-mi crescură.
În singuratatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai facut să simt puterea şi odihna rugăciunii.
De durerea altor inimi te-am văzut plângând pe tine
şi de-atuncea port durerea altora şi eu în mine.
Pentru adevăr întruna te-am văzut fără de teamă
şi de-atunci ştiu c-adevarul e curaj şi lupta, mamă.
…A trecut în urmă vremea şi-ntr-o toamna grea, târzie,
m-a răpit de lânga tine lumea largă şi pustie.
Ai vărsat atunci, amare, mii de lacrimi în năframă
şi cu inima zdrobită m-ai pierdut în zare, mamă.
Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei vazură,
multe şoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,
dar, din mii de lucruri scumpe de fiinţe şi de nume,
tu-mi ramâi mereu fiinţa cea mai mult iubită-n lume.
…Astăzi tot străin şi singur, şi departe sunt de casă,
dar sunt fericit, măicuţă, c-azi şi tu eşti credincioasă.
Şi că ştiu c-odată-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiţi, cu tine.
Dumnezeu să-ţi dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ţi steargă ochii de-orice lacrimi de durere.
Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.

Versuri: Corneliu Vadim Tudor – Mulţumesc, iubită mamă