IERI, 4 IANUARIE 2017, A PLECAT DINTRE NOI UN MARE POET ROMÂN, IOAN VANGHELE, DIN PLOIEȘTI. ERA ULTIMUL POET ROMANTIC DIN ZILELE NOASTRE.
Despre personalitatea și poezia sa strălucită, am scris în cartea „Interviu cu Alfred Nobel”, iar aici, alăturat, distinsa poetă MANUELA CERASELA JERLĂIANU, o apropiată colaboratoare a marelui dispărut, îi dedică această frumoasă elegie – PRIETEN DRAG…
Dumnezeu să-l primească în Împărăția Sa !
Poetul Ion Vanghelie
În cerul meu e-o linişte de rai
ION VANGHELE
Femeilor… Sunt acuzat din plin,
De dragoste, vă spun fără-ndoială,
Lenuț-adu bardaca cea cu vin
Şi trage uşa dacă mergi la şcoală.
Mă-ntind un pic pe patul meu meschin
Visând de unul singur doar sirene
Bine-nţeles şi bardacelul plin
De vechile nescrisele poeme.
Ca nişte harpii la fereastră-i pânda,
În univers să fug, nu prididesc
Chiar de mă sui cumva pe chomolungma
Ori într-un zbor de fluturi mă pitesc.
Pârdalnica iubire nu-mi dă pace,
Doar Venus poartă vina asta, jur
Ce vină am că ai pe vino-ncoace
Şi că prietenii mă pun să fur!
Cu ochii ei ca un senin de ape
Mă-nvăluie în valul lor înalt,
Această mare vrea să mă îngroape,
Chiar de bojocii strigă-n disperare: halt.
Eu vreau să fiu numai atât, poet,
În versurile mele să vă port,
Corabia să clatine discret
Iubirile ca valurile-n port.
Acesta este preţul nemuririi
Să fiu înconjurat doar de femei
Când toamnele îşi lasă trandafirii
Să înflorească roşii pe alei?
Rămân iar singur în pustietate
În iarna asta fără un cusur
În care frigul bate pe la spate
Şi deseori sub haine mai înjur.
Am terminat de multă vreme Kentul,
Cafeaua zace-n ceaşcă parcă-i sloi
Privind ca un caimac la pacientul
Din vechea lui băltoacă de noroi.
Istoria se duce înainte,
Poate o prind cumva că stă la stop,
Am să continui să înşir cuminte
Cuvintele ca frunzele în plop.
Cu primăveri voi umple toţi copacii,
La vrăjitoare dau un acatist
Şi-am să împart salamul cu săracii
Fiindcă seară de seară eu devin artist.
E drept că banii nu mă dau afară
Chiar de renunţ la Kent şi la cafea,
Dar îmi continui viaţa solitară
Să umblu printre stele ca o stea.
Vă las prinţeselor, vine furtuna
În cerul meu e-o linişte de rai
Şi peste neguri se revarsă luna
Neagitată, în bătrânul strai.
Mamaie, pune în ibric cafeaua
Şi vezi te rog ca să nu dea în foc,
Şi-n buzunar ai să observi safteaua
A mai rămas ţigarea…și-un chiştoc.