Cristian Petru Bălăn – Reverie

REVERIE

Când ai plecat de lângă mine, toate florile câmpului s-au pălit;
nori de tristețe au întunecat deodată zările.
Mi-au dispărut dureos din minte ochii tăi de primăvară
și nici n-am putut crede că setea mi-ai stins-o c-un izvor de sărutări…
Prin tine-am aflat cum pot fi răpit la ceruri
și cum tot pământul, pentru o clipă, poate deveni cer.
Dar, tot prin tine, știu că m-am întors amețit pe pământ,
descoperind că, de fapt, tu locuiseși de la început în fericirea mea
și-n palatele gândurilor mele clădite din armonii cosmice
care pot vindeca veșnic rănile universului…
Atunci când ai revenit, am simțit cum mă transformi în raze de soare
care te-au renăscut îmbrăcându-te în irizări văzute numai de mine
și de îngerii tăi pe care nici nu-i cunoști.
La apropierea ta, toate păsările din raiul luncilor au explodat de cântece
și toate unduirile verzi ale câmpului alergau grăbite spre tine
să-ți cuprindă fericite gleznele cu valuri de fiori și de flori policrome,
ce tremură sub stropii parfumați de rouă.
Martori ai acestor minuni mai greu de înțeles,
ochii mei se-mbată de mângâierile lor răsărite din neant,
dar apoi, încet, încet se-ntristează,
știind că toate sunt pieritoare…

16265313_963134223786948_1068840153299596166_n

Ioan Dan – ” Dincolo de Curcubeu” de Cristian Petru Balan

balan-pc-dincolo-de-curcubeu-copx1Romanul „Dincolo de curcubeu” (420 de pag.), primul roman religios din România, a fost scris la Chicago de Cristian Petru Bălan în numai o lună şi câteva zile: 16 mai-18 iunie, 1987. Coperţile color au fost realizate de autor. Cartea a apărut la editura „North America” din Chicago în 1992 şi a fost distribuită mai mult gratuit în comunităţile româneşti din America, dar şi în România. Acolo a fost copiată ilegal în 1994 de o editură pirat şi pusă masiv în vânzare, schimbându-se puţin numele autorului (Cristian Pătru Bălan în loc de Cristian Petru Bălan!), fără a se putea afla vreodată cine au fost autorii fraudei.

http://www.aspiratii.com/ioan-dan-dincolo-de-curcubeu-de-cristian-petru-balan/