ETERNUL NESUPUS
Pe cerul tău sunt parte dintr-un vers,
Iubirea din cuvânt în raza de lumină ,
Chemarea răzvrătită-n universul șters,
Balada unui dor ce uneori suspină.
Se uită Dumnezeu chiorâș la mine,
Căci nu mai sunt un fiu al său supus,
Dar mai presus de El, trăiesc în tine,
Tu răsăritul meu etern și-al meu apus.
Sărut un vers și-l las să cadă moale,
Pe-obrazul unei mări ce se trezește,
Poem de dor, scris pe nisip și sare,
Îl prinde valu’-n brațe și-l doinește.
Mai las un vers pe munte, în izvor,
Să-i curgă înțelept prin tot sălașul,
Tu însetată gură, rănita unui dor,
Să-i bei cu sete, nesfârșit răgazul.
Un vers îl las acum pe cerul „Lui”
Vreau aripile tale-n zbor s-asculte
De legile iubirii, căci voia nimănui
Nu va putea să-ți dea porunci oculte.
Eu te-am găsit când încă nu știam,
Te căutam când încă nu erai născută,
Îndrăgostita mea eu nici nu bănuiam
C-ai fost și-n altă viață a mea iubită.
Coboară-a ta lumină-n noaptea mea,
Iubire-mi ești în palme doar femeie,
Sălbatic și-nsetat, un nesupus te vrea,
Cu tine doar aici , poemul să încheie.
O ZEE ȘI-UN CĂLIN
Dau amintirilor poruncă
Să-și pună-armură de razboi,
Căci depărtarea îmi aruncă
Mulți ani lumină de nevoi.
Vin frunze-n zale de aramă
Sfidând trecutul îngâmfat,
Din rădăcini Călin le cheamă
În fața dorului, la sfat.
Pe țărmul insulei, ca plânsul,
La fel de drag și de sărat,
Stă sub nisip ascuns abisul
Din ochii tăi și-ai mei, uitat.
Se face Marea că nu vede,
Un voal uitat din spuma albă,
Pe gura unei alge, verde
Și lângă noi zâmbind o salbă.
Pe fruntea ta, scump ca sărutul,
Divino, voalul te iubește,
Iar salba liberă ca vântul,
Pe gâtul tău se miluiește.
Mă-ngenunchez iubită zee
În vers, furtună, sau senin,
Cobori pe țărmul meu femeie,
În noaptea asta sunt Călin
O NOAPTE DE REGINĂ
De ce e plin de noaptea rece, cerul?
Văd îngeri zgribuliți pe lângă horn,
Doar luna-și mai așteaptă cavalerul,
Pe bolta-albastră-a mării fără somn.
Întreb în vis „Ce dar să îți fac mâine?”,
Iar tu, iubito,-mi spui: „lumina mea”!
Chem soarele ce l-ai aprins în mine,
Pe raza lui, iubito,-ți scriu: „e-a ta”!
E bolta mult prea plină de-ndoială
Și norii grei cern ploaie de cenușă,
Cert îngerii ce-și fac aripi din smoală
Și între rai și iad opresc ruleta rusă.
În noaptea asta-mbracă-te-n regină,
Te-aștept aici de-o viață și mai bine,
Pe țărmul ochilor divina mea lumină,
Ești doamna mea și soarele din mine.
DE ZIUA UNEI MAME
În poala ta aștept de-atâta vreme,
E obosit și doarme-al tău destin,
Măicuță,-ți fac sărate, lungi poeme,
Ți le recit și-adorm și eu puțin.
Căci cerul ei demult e fără stele,
Stau toate căzătoare-aici pe masă,
Căci greu e fără tine printre ele.
Am să-ți citesc cum îmi citeai odată,
Am să-ți recit cum tu m-ai învățat,
Un pic doar să-ți fiu mamă și tu fată,
Și să-mi zâmbești în somnul alintat.
Și am rugat vioara mea căruntă,
Să-ți cânte-n visul tău un cântecel,
Ca tu măicuță-n adormirea sfântă,
Să deschizi ochii somnului, cu el.
Autor: Mircea Trifu – Italia
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=cf3c51Sv054&w=560&h=315]