Fă-mi, Toamnā, dorul mai aprins,
Să ardă-n mine vreascuri de iubire.
Să mistuiesc ca strugurii în teasc,
Să mă cobor, să mă înalţ
Ca frunza care moare, ca să învie
Fă-mi, Toamnā, sufletul încins,
O torţă pentru nemurire,
Să ard de sete după veşnicie.
Un strop de nard doresc să fiu,
Să răspândesc mireasma mulţumirii.
Eternul unui vis pustiu,
Să-mpart cu el secretul bucuriei.
Fă-mi, Toamnā cugetul curat
Spălat în ploile-ți târzii,
Să mă dezbraci de tot ce-am adunat:
Patimi fără număr şi păcat
Şi-apoi să mă îmbraci în strălucire.