Romanţă
Nu mai găsesc cuvinte potrivite
Să-ţi spun ceva, ce încă nu ţi-am spus,
Tot ce încerc, sunt vorbe bâlbâite,
Ce amintesc un cântec recompus.Aş vrea să-ţi spun, ce ai văzut la flori,
Când se fac zvelte, căpătând culoarea,
Şi-ai auzit în cântec de viori,
Care-au închis în lemnul lor valoarea.Şi mă tot strădui, şi mă chinui, chiar,
Căci vreau să spun, anume pentru tine,
Cum răscolesc prin dor incendiar,
Să prind cântarea ierbii din coline.Dar, pân’la urmă, voi găsi un cânt,
Şi-l voi orna cu slovele divine,
Căci doar în ele, pe acest pământ,
Va răsuna iubirea pentru tine.20 iunie 2015, Chişinău
Eu te-am creat … imaginar
Eu te-am creat din spuma Mării Negre,
Te-am adormit, la umbra unui val,
Pe-un așternut, cu viziuni integre,
Drept înveliș – talaz, din mal în mal.
Ți-am dat atunci, din profunzimea sării,
Albite-n val, de atâtea căutări,
Te-am ridicat la înălțimea zării,
La rangul unei binecuvântări.O arcă ți-am făcut, din lemn de munte,
Și-am adunat tot verdele din brazi
Și, ca un nimb, pe pletele-ți cărunte,
Eu ți l-am pus , să nu mai poți să cazi.Dar am uitat să pun la loc doar ochii,
Sau, poate, am făcut-o intenționat,
Căci mă temeam să nu te-apuci de șotii,
În mare-adâncă cu nisip crispat.Și, ca răsplată, eu ți-am pus în mâini,
O arfă magică, atoatevăzătoare,
Să fie înțeleasă de străini,
Sub steaua ei cea veșnic arzătoare.Și nu-ncerca acuma să mă minți,
Jucând tertipuri ieftine, dar dure,
Eu te-am creat pe lacrimă de sfinți,
Pe-a ei imensitate, veșnic pure.30 septembrie 2014, Chişinău
Parcă
Parcă, eşti tu şi, parcă, nu,
Cel Zburător cu negre plete,
Ce munţi întregi îi desfăcu,
Sorbind tărie, pe-ndelete.
Parcă, te ştiu şi, parcă, nu,─
Eşti vis venit din altă eră?
Sau, eşti uitarea, ce făcu
Cărare lungă-n stratosferă?Parcă, te-am auzit, vorbind,
Cu glas şoptit, din constelaţii,
Cuvintele-ţi şi azi le prind,
Şi le trimit, iarăşi, în spaţii.Parcă te-am mai văzut cândva,
Tu, nălucirea vieţii mele,
Şi ne-am pierdut pe undeva,
Pe-un drum, întretăiat de stele.31 ianuarie 2015, Chişinău
Ce aş fi eu fără iubire?
De ziua îndrăgostiţilorCe aş fi eu făr’de iubire?
Şi ce m-aş face făr’de dor?─
Aş fi o rană-n amorţire,
Un pic de ploaie pe-un ogor.
Şi ce ar fi, de n-aş fi eu,
Căci eu, fără iubire, nu-s,─
M-aş cufunda într-un ecou,
S-aud iubirile de sus.Sau, aş fugi în altă lume,
Într-un imens cuprinzător,
Unde iubirile au nume,
Şi-s stăpânite doar de dor.Ce aş fi eu făr’de iubire,
Căci, făr’ de dânsa, pot să mor,─
Lipsită de-orice pomenire,
Pierdută-n umbra unui nor.14 februarie 2014, Chişinău
Vara dragostei
Pe dealul din marginea zării,
Cu sufletu-n palme întins,
Acum, chiar în arşiţa verii,
Tu, dragostea mea, ai învins.
Poate vre-un tei ascultase,
Durutul, modestul meu vers,
Sau, poate, astralul atrase,
Al inimii mele demers.Sau, poate, privind în fântână,
Adâncul din mine-am văzut,
Cu chipul de Fată Morgană,
Şi-n mrejele ei am căzut.Oricum, este luni şi e vară,
Un ram bate dragostea-n geam ─
E trunchiu-ţi de tei ce coboară
În mine, să ştiu că te am.15 iunie 2015, Chişinău
Autor: Valentina Graur Lazarencu, poetă, scriitoare, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni – USE.